Ce ne așteaptă în anul 2019 în domeniul imobiliare?

0
1790

Putem spune că anul trecut a fost mai echilibrat față de alți ani, lucru care este prezis să continuie și în 2019.

 

Cele mai noi studii realizate de RE/Max România ne spun că piața locuințelor autohtone rezidențiale din anul anterior a fost marcată de dezvoltarea ROBOR în același timp cu progesul prețurilor și solicitărilor de imobiliare.Dintr-un număr de 30 de localități aproximativ 300 de persoane au luat parte la un sondaj de opinie care a ajutat la realizarea acestui studiu. Mai mult de 50% dintre participanți sunt agenți imobiliari sau proprietari de sucursale.Studiul include opiniile experților Re/Max România, veșți din domeniul imobiliar și cercetări în comparație cu diferite țări din Europa. Pentru a compara situația ansamblurilor rezidențiale din România, accesează pagina de pe Flatfy.

 

Răzvan Cuc,președintele agenției, a comunicat jurnaliștilor că :”RE/MAX România are ca scop dezvoltarea  agenților imobiliari din România, si evoluția industriei în care se desfășoară, fapt care demonstrează de ce aceste studii sunt esențiale. În același timp, acest studiu ilustrează un indicator semnificativ pentru brokeri, agenți, proprietari de agenții, dar și pentru cumpărători,clienți sau vanzători, prezentând totodată retrospectiva  anului care ia sfârșit, dar și prevederile experților in legătură cu anul următor.”

 

Vă prezentăm cei mai notabili factori de pe piața imobiliară a României:

 

1.Dezvoltarea ROBOR

 

Această evoluție se află pe primul loc în topul condițiilor esențiale remarcabile asupra piețelor. Datorită majorării deosebite în anii precedenți, clasarea este previzibilă.Ceea ce stârnește curiozitatea este că numarul indicelui dobânzii de referință a scăzut luna trecută, iar ROBOR la 6 luni a coborât la 3,36% de la 3,49%, iar ROBOR la 3 luni a ajuns la 3,09% in comparatie cu 3,31%.

 

2.Căutarea de locuințe

 

 

Reprezentanții pieței imobiliarelor spun că atenția cumpărătorilor se află în creștere, știind faptul că toată această atenție are o cotă foarte asemănătoare cu cea din 2017 (2% în scădere în T3 2018 față de T3 2017).Situarea considerabila deasupra nivelului consemnat acum trei ani,unde avansarea pieței rezidențiale fusese înregistrată, permite reprezentaților pieței imobiliare sa fie optimişgi asupra solicitarii de locuințe. Dacă ești în căutare de locuințe, poți să folosești motorul Flatfy.

În cele mai mari șase centre zonale din România a fost observată o creştere care a afectat interesul cumpărătorilor de noi cămine, astfel acesta este mai ridicată cu 29% în această clipă.De asemenea, din luna iulie observăm o creştere a numărului de autorizații de construire, eliberate la nivelul țării cu 7,6% in comparație cu aceeaşi lună a anului 2017, fapt care aduce optimism asupra solicitării de locuințe.Cu toate acestea , autorizațiile de construire pentru clădiri rezidențiale au fost eliberate intr-un numar de 24.950.

 

 

*Modificarea prețurilor

 

Influența remarcabilă a modificării costurilor asupra pieței este reprezentată de exemplul dat de mărirea costurilor medii cerute din latura apartamentelor în șase dintre cele mai mari orașe din România.Interesant este faptul că modificarea prețurilor se găseşte sub pragul de 1%,si  2% in 4 dintre oraşe si în cele rămase ,lucru care a fost surprins în armonie cu dispoziția națională.La 12 luni este observat exact acelaşi proces deoarece deosebirile se aflau sub 10% în 2017. Dat fiind faptul că locuințele s-au scumpit, dintre toți europenii ,românii sunt cei care dau cel mai puțin pe ele. Eurostat anunță că singurele țări aflate deasupra Romaniei în acest clasament cu 63% sub media UE, respectiv 69% sub media UE sunt Polonia si Belgia.Luxemburg  cu 63% peste media UE

 

impreuna cu Danemarca cu 53% peste media UE şi Marea Britanie cu 59% peste media UE se găsesc la coada clasamentului. O modificare a prețurilor se referă și la prețul mediu al unui metru pătrat al apartamentelor vechi și noi din România, studiu făcut de Flatfy.

* Datele sunt de pe luna martie 2019

 

 

Prezicerile imobiliare pentru anul 2019

Participanții la analiză

 

spun că nu

 

lipsesc din previziunile pieței imobiliare  propunerile de prudență si estimările pozitive referitoare la încheierea afacerilor.S-a constatat in anul 2018 o evoluție a proiectelor rezidențiale cu potential in jurul centrelor de afaceri care este presupusă să rămână constantă și în următorii ani.

 

Daniel Crainic spune următoarele:”„Consumatorii vor devenii mai selectivi, iar seriozitatea, localizarea și prestigiul dezvoltatorului sau conceptul de locuință intenționat vor fi mai importante.În oraşele mari vom observa primele livrări de locuințe din noua generație, conceptele pregătite după criză.De asemenea, vor exista diferențe de la  oraș la oraș  ,iar  centrele regionale Iași, Cluj sau Timişoara cred că vor funcționa  cel mai eficient, dar și orașe de o dimensiune mai mică care se află într-o stare bună, precum Arad, Oradea si Sibiu. Sperăm ca 2019 sa fie bun, cu o cerere considerabilă și prețuri în curs de stabilizare.”

 

În 2019 prețul căminelor se va menține la fel ca până acum, deşi sunt posibilități să mai apară o mărire,precum susțin reprezentanții pieței imobiliare rezidențiale din România.S-a evaluat că în trei ani vom observa o mărire a costurilor,mai ales în zonele  cu un potențial de dezvoltare economică ridicat.Fondul Monetar Internațional a făcut cercetări din care se vede că programul Prima Casă,principala sursă de finanțare din 2018, are şanse de a fi redus in 2019 pentru a se folosi de fonduri cu un sfert mai mici.Dacă ne-am raporta la un interval de 3 luni, prevederea indiciilor Robor nu vor întrece procentul de 3,5%.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here