„Razboiul” dintre presedintele de centru-dreapta Traian Basescu si guvernarea de centru-stanga din Romania ocupa spatii largi in relatarile agentiilor internationale de marti si miercuri, preluate de numeroase publicatii, posturi de televiziune si radiouri din intreaga lume.
Noua coalitie de centru-stanga, aflata la putere in Romania, a lansat o ofensiva, marti, in razboiul cu presedintele de centru-dreapta, revocand presedintii Senatului si Camerei Deputatilor, un vot contestat si calificat drept „lovitura de stat” de opozitie, scrie AFP.
Presa romaneasca evoca un „Blitzkrieg” pentru a putea controla institutiile inca detinute de opozitie, in timp ce numeroase organizatii neguvernamentale, intre care Fundatia Soros, sunt ingrijorate, de o saptamana, de „presiunile Guvernului asupra vocilor si institutiilor independente”, adauga agentia franceza.
Romania se confrunta cu o coabitare delicata de la inceputul lui mai, cand USL a preluat guvernarea, dupa indepartarea precedentului Guvern de centru-dreapta in urma unei motiuni de cenzura, explica AFP.
Razboiul s-a deschis in Romania intre noua coalitie de centru-stanga aflata la putere, Uniunea Social Liberala (USL), si presedintele de centru-dreapta, Traian Basescu, scrie si cotidianul Le Monde, care preia in mare parte stirea AFP. De altfel, majoritatea publicatiilor frantuzesti, fie ca sunt nationale (Le Parisien, Le Nouvel Observateur, L’Express, Le Point) sau regionale, preiau cu detalii stirea agentiei franceze.
Postul de radio RFE/RL relateaza despre ingrijorarile Curtii Constitutionale din Romania, care il acuza pe premierul de stanga Victor Ponta ca incearca sa o desfiinteze si sustine ca a notificat autoritatile UE in legatura cu amenintarile la adresa independentei sale.
La randul sau, agentia americana Associated Press, preluata de numeroase publicatii si posturi de televiziune americane sau din Asia, relateaza ca ambasadorul Statelor Unite in Romania si-a exprimat „ingrijorarea profunda” cu privire la amenintarile la adresa „independentei institutiilor democratice” in aceasta tara din estul Europei, unde premierul si presedintele sunt implicati intr-o lupta de putere inveninata.
Agentia Reuters, care abordeaza pe larg subiectul, concentrandu-se in special pe ingrijorarile manifestate de Curtea Constitutionala si pe actiunile celor doua tabere aflate in conflict, citeaza analisti care sustin ca actiunile USL ameninta statul de drept si separarea puterilor in stat. Conflictul politic a paralizat efectiv procesul de luare de decizii si a amanat reforme importante convenite in cadrul acordului de imprumut cu Fondul Monetar International.(MEDIAFAX)