Cea mai mare centrală solară de tip copertină – inaugurată de Grupul GEFCO, EDJ (Energie du Jura) şi BKW

0
1640

București, 29 septembrie 2016 – BKW, specialist în energie şi infrastructură, Energie du Jura, centrul de competenţă pentru energie din cantonul elvețian Jura, şi GEFCO, jucător global în logistica industrială, au inaugurat cea mai mare centrală solară de tip copertină în Courgenay, Elveţia. Producţia centralei va acoperi jumătate din obiectivele cantonului Jura în ceea ce priveşte energia regenerabilă până în 2021.

O instalaţie fotovoltaică de 43.000 metri pătraţi

În 2015 compania GEFCO Elveţia și-a stabilit ca obiectiv modernizarea parcului său auto ce se întinde pe o suprafață de 78.000 metri pătraţi și cuprinde până la 3.000 de vehicule de import pentru teritoriul elveţian. Astfel a luat naștere proiectul care a dus la inaugurarea instalaţiei fotovoltaice de tip copertină din Courgenay, remarcabilă prin dimensiuni şi capacitate.

Această instalaţie este alcătuită din 23.886 de panouri fotovoltaice și acoperă o suprafaţă de 43.000 metri pătraţi, echivalentul a patru terenuri de fotbal şi jumătate. Capacitatea instalată de 6,7 MWp face ca sistemul fotovoltaic din Courgenay să fie cea mai puternică centrală de tip copertină din Elveţia, capabilă să producă anual 6,7 GWh de electricitate, ceea ce reprezintă consumul anual al unui număr de 1550 de gospodării.

Începută la sfârşitul anului 2015, construcția s-a concentrat pe trei zone distincte. Prima zonă (20% din suprafața totală) a fost finalizată la data de 30 martie 2016 și produce până la 1,2 MWp de electricitate. Celelalte două zone au fost puse în funcţiune începând cu luna august a acestui an și produc 3,2 MWp , respectiv, 2.4 MWp.

Un important proiect de mediu

O parte din energia produsă va fi utilizată direct în locația parcului auto, pentru a alimenta maşinile electrice importate de GEFCO. Surplusul va fi introdus în reţeaua BKW şi oferit clienţilor prin produsul „Energy Green” dezvoltat de BKW.

În consecință, producţia centralei solare va trebui certificată, pentru a satisface nevoia crescândă de surse regenerabile în sectorul energiei electrice. Realizarea acestui obiectiv va acoperi aproape jumătate din obiectivele de producţie a energiei în cantonul Jura până în 2021.

Suntem încântaţi să vedem cum acest proiect devine realitate şi poate contribui la realizarea obiectivelor din cantonul Jura. Acest sistem este deosebit de interesant deoarece îmbunătăţeşte un sector industrial care a fost activ mult timp. Este un bun exemplu pentru proiectele viitoare,” spune David Faehndrich, directorul al Energie du Jura.

Electricitatea produsă va determina economisirea a 2.400 de tone de CO2 pe an (conform cerințelor Uniunii Europene privind energia din surse mixte, ce trebuie atinse până în 2020). Alt beneficiu pentru mediu făcut posibil de structura de tip copertină a sistemului este colectarea şi reciclarea apei pluviale.

Proiectarea și construcția acestei centrale reprezintă cooperarea exemplară dintre BKW, Energie du Jura şi GEFCO. Urmărind un obiectiv dublu, de excelenţă operaţională şi respect pentru mediu, GEFCO a abordat în 2013 Energie du Jura, responsabilă cu strategia energetică din canton, implicată activ în creşterea ponderii energiei regenerabile în producţia locală de energie, în conformitate cu Planul de Tranziţie al Energiei al Confederaţiei Elveţiene pentru 2050.

Pentru gestionarea tehnică a proiectului, cele două părţi interesate au solicitat expertiza Grupului BKW, specialist în energie şi infrastructură. „Suntem mândri  să fim parte din acest proiect unic. Acest parc reflectă expertiza BKW în domeniul fotovoltaic, precum şi angajamentul său propriu şi angajamentul partenerilor săi în tranziţia energiei,” spune Renato Sturani, Responsabil cu Activităţile privind Energia Regenerabilă şi Eficienţa la BKW.

Această cooperare a dus la o investiţie comună de 12 milioane de franci elveţieni.

Dezvoltarea durabilă a stat în centrul proiectului

Acest sistem va permite GEFCO Elveţia să reducă în mod eficient impactul asupra mediului. Face parte din politica de Răspundere Socială Corporativă, care este, de asemenea, exprimată prin certificatul ISO 14001 pentru locațiile GEFCO Elveţia, precum şi prin instalarea bazinelor de apă pluvială în centrala solară. „Filiala elvețiană se mândreşte cu realizarea acestui obiectiv, în conformitate cu politica de mediu a grupului. Aş dori să mulţumesc BKW şi EDJ că ne însoţesc în acest proiect, foarte important pentru clienţii noştri şi pentru noi,” subliniază Denis Igert, Director al GEFCO Elveţia.

Acest proiect reflectă angajamentul GEFCO în favoarea mediului care este una dintre priorităţile noastre, pe lângă satisfacţia clienţilor şi excelenţa operaţională. Celelalte  locații ale Grupului nostru vor urma acest exemplu,” afirmă cu entuziasm Luc Nadal, Director Executiv al Grupului GEFCO.

Prin acest proiect, care face parte din strategia privind energia pentru anul 2050 al Confederației Elvețiene, grupul GEFCO, BKW şi EDJ iau parte în mod eficient în tranziţia energiei şi dezvoltarea durabilă.

Centrala fotovoltaică de la Courgenay în cifre:

12 milioane de franci elveţieni

construcţie în 10 luni

Capacitate instalată de 6,7 MWp

23886 panouri fotovoltaice

Capacitatea de producție: 6,7 GWh/an, consumul mediu pentru 1500 de gospodării

economii CO2 = 2400 tone/an

530 stâlpi şi 1000 tone de oţel

 

BKW

Grupul BKW este o companie din sectorul energetic şi al infrastructurii, cu sediul la Berna. Grup internaţional cu aproape 4500 de angajaţi. Gama de expertiză completă asigură clienţilor servicii cuprinzătoare şi personalizate. Grupul BKW proiectează, construieşte şi operează generarea de energie şi infrastructură de aprovizionare pentru întreprinderi, gospodării și servicii publice. Oferă, de asemenea, o gamă largă de servicii, inclusiv tehnologii de construcţii, proiectarea infrastructurii, modele digitale comerciale în sectorul energiei regenerabile şi servicii de infrastructură tradiţională multi-utilitară. www.bkw.ch

EDJ

Energie du Jura SA (EDJ) a fost înfiinţată în 1989 la iniţiativa autorităţilor cantonale pentru a garanta o furnizare adecvată şi economică a energiei în cantonul Jura. Cea mai mare parte a companiei este în proprietatea publică, incluzând acţionarii care reprezintă atât sectorul public cât şi cel privat (BKW Energie SA, cantonul Jura, primăria Delémont, Banque cantonale du Jura, etc.). EDJ furnizează gaz natural unei  serii de companii din canton, cât şi către Régiogaz SA, care alimentează primăria Delémont şi împrejurimile sale. EDJ a fost desemnată de guvernul cantonal ca instrument operaţional pentru implementarea strategiei energiei cantonale. În acest scop, a semnat un contract de servicii cu guvernul şi îşi propune să devină centrul cantonal de excelenţă în sectorul energetic. Ca parte a acestui mandat, EDJ sfătuieşte, informează şi creşte gradul de conştientizare al persoanelor fizice, companiilor şi organismelor publice. EDJ acţionează şi ca un facilitator în realizarea de idei noi, mai ales în domeniul producției de energie regenerabilă şi al eficienţei energetice. www.edj.ch

 

 

Grupul GEFCO

 

GEFCO colaborează cu clienţi industriali pentru conceperea şi implementarea soluţiilor de logistică ca sursă de valoare adăugată, pentru un avantaj competitiv. Calitatea serviciilor livrate de către GEFCO către clienţii săi se bazează pe 65 de ani de expertiză în special în industria de automobile, unul dintre sectoarele cele mai complexe şi cu cele mai multe provocări. Prezent în 150 de ţări, GEFCO este unul dintre primele 10 grupuri europene de top în domeniul logisticii. A realizat o cifră de afaceri de 4,2 de miliarde Euro în 2015 și are 12.000 de angajaţi. Grupul, care are mai mult de 300 de locații în întreaga lume, se extinde în Asia de Sud-Est, Europa Centrală şi de Est, Balcani, Estul Asiei şi America Latină. www.gefco.net / www.gefco.ch

 

 

i

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here