CEB și Patria Credit au semnat un acord de împrumut în valoare de 10 milioane de Euro pentru susținerea microfinanțării în România

0
909

 

București, 8 decembrie, 2023 – Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB) și Patria Credit IFN SA au semnat un acord de împrumut în valoare de 10 milioane EUR, susținut de programul de garantare InvestEU, pentru a promova micii fermieri și întreprinderile rurale, care se confruntă adesea cu un acces limitat la servicii financiare făcând parte din comunități insuficient deservite financiar în România. Programul de finanțare, a cărui valoare se ridică la 20 de milioane de euro, implică o contribuție de 50% din partea Patria Credit și 50% din partea CEB. Componenta sa de digitalizare va accelera transformarea Patria Credit IFN SA pentru a facilita accesul la finanțare.

Creditarea acordată de Patria Credit IFN SA are ca scop promovarea creării de locuri de muncă și a dezvoltării de activități pe cont propriu în zonele rurale. Institutia financiară nebancară își propune cu prioritate să sprijine micii antreprenori să dezvolte o activitate generatoare de venituri, în mediul rural, care va contribui la menținerea locurilor de muncă și la crearea de noi locuri de muncă. Programul abordează nevoile specifice ale micilor fermieri și se va concentra pe micii producători (persoane fizice autorizate sau mici întreprinderi, care dețin sub 50 de hectare de teren cultivat sau echivalentul altor activități agricole) și pe întreprinderi rurale mici (profesii liberale sau alte entități juridice cu activitate diferită de agricultură) cu o cifră de afaceri de până la 200.000 EUR echivalent în lei, și cu mai puțin de 10 angajați. O parte din resursele programului vor fi dedícate finanțării afacerilor dedicate femeilor.

Patria Credit va utiliza finanțarea CEB pentru a merge dincolo de clientela sa actuală și pentru a ajunge la cei mai îndepărtați și mici fermieri, care sunt adesea lăsați în urmă de instituțiile de creditare tradiționale, deoarece sunt considerați „nebancabili” din cauza lipsei de garanții.

„Prin acest împrumut, suntem partenerii Patria Credit IFN SA pentru îmbunătățirea accesului la finanțare al microfinanțării, cu accent pe grupurile vulnerabile și pe impactul social. Sprijinirea celor care se confruntă adesea cu excluderea financiară este esențială pentru a realiza progrese continue în ceea ce privește coeziunea socială”, a declarat Tomas Bocek, Viceguvernator al CEB, pentru țările benefciare.

„Experiența noastră în comunitățile rurale arată că dezvoltarea micilor afaceri generează o creștere a nivelului de trai, care, la rândul său, are un impact social și duce la o schimbare a priorităților membrilor comunității. Aceștia aleg să investească mai mult în educație și să o prioritizeze mai mult printre cheltuielile lor. Un studiu pe care l-am elaborat anul trecut, în comunități rurale unde finanțăm de peste 10 ani, arată că, în comunitatea Scărișoara, Județul Olt, copiii a peste 90% dintre clienții Patria Credit se înscriu și termină liceul, iar în comunitatea Matca, Județul Galați abandonul școlar a dispărut complet. Rezultatele microfinanțării sunt reale și așteptăm cu nerăbdare să sprijinim și mai mulți mici întreprinzători datorită acestui parteneriat cu CEB.”, a declarat Raluca Andreica, Director General Patria Credit IFN.

Cu sprijinul CEB, Patria Credit IFN SA va accelera, de asemenea, transformarea sa digitală. În acest mod, ajunge mai aproape de micii antreprenori din zonele izolate și își dezvoltă activitatea cu impact social.

Pentru mai multe detalii: Vera Ularu, Coordonator Marketing & Comunicare, Patria Credit, [email protected], 0727.261.626 și Banca Consiliului Europei (CEB) la adresa de e-mail [email protected].

Despre Patria Credit IFN

Patria Credit IFN SA este o instituție financiară nebancară (IFN) care sprijină eforturile antreprenorilor din mediul rural și urban mic și impactul pozitiv al acestora asupra comunităților lor. Specializată în finanțarea fermierilor, Patria Credit IFN SA este membră a Rețelei Europene de Microfinanțare (EMN) și a Centrului de Microfinanțare (MFC) și este una din primele instituții financiare nebancare dedicate microfinanțării din România, cu 25 de ani de experiență și peste 18.000 de clienți finanțați. Istoria Patria Credit a început în 1996, inițial ca un program al organizației World Vision, evoluând ulterior în fundație și apoi în IFN. Parte a Grupului Patria Bank, Patria Credit IFN este implicată în proiecte de sprijinire a agriculturii, a dezvoltării rurale și a relansării învățământului agricol, cum ar fi Business Breeding, Mândru să fiu fermier (împreună cu Fundația World Vision România), Fundația pentru Dezvoltare Agricolă (FD Agri) etc. În 2021, Patria Credit și Patria Bank au reactivat Fundația Patria Credit, prin intermediul căreia își propun să reducă excluziunea socială, economică și financiară a comunităților rurale, să promoveze popularizarea practicilor agricole sustenabile, să faciliteze creșterea noii generații de tineri fermieri și să crească gradul de conștientizare a importanței dezvoltării comunităților rurale.

 

 

 

Despre Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB)

Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB) este o bancă de dezvoltare multilaterală, a cărei misiune unică este de a promova coeziunea socială în cele 43 de state membre din Europa. CEB finanțează investiții în sectoarele sociale, inclusiv în educație, sănătate și locuințe la prețuri accesibile, cu accent pe nevoile persoanelor vulnerabile. Printre împrumutați se numără guverne, autorități locale și regionale, bănci publice și private, organizații non-profit și altele. În calitate de bancă multilaterală cu un rating de credit excelent, CEB se finanțează pe piețele internaționale de capital. Ea aprobă proiectele în conformitate cu criterii sociale, de mediu și de guvernanță stricte și oferă asistență tehnică. În plus, CEB primește fonduri de la donatori pentru a-și completa activitățile.

Despre InvestEU

Programul InvestEU oferă UE o finanțare crucială pe termen lung prin mobilizarea unor fonduri publice și private substanțiale în sprijinul unei redresări durabile. De asemenea, contribuie la mobilizarea investițiilor private pentru prioritățile de politică ale UE, cum ar fi programul european „Green Deal” și tranziția digitală. Programul este alcătuit din trei componente: Fondul InvestEU, centrul consultativ InvestEU și portalul InvestEU. Fondul InvestEU este pus în aplicare prin intermediul partenerilor financiari care vor investi în proiecte utilizând garanția de 26,2 miliarde EUR de la bugetul UE. Întreaga garanție bugetară susține proiectele de investiții ale partenerilor de implementare, sporind capacitatea acestora de a suporta riscuri și mobilizând astfel cel puțin 372 de miliarde EUR în inv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here