Cele mai pesimiste scenarii pentru zona euro: Falimente si trei ani de recesiune sau ruperea zonei euro in doua

0
903
euro-moneda-semn

euro-moneda-semnPricewaterhouseCoopers incearca sa anticipeze viitorul zonei euro prin patru scenarii, cele mai pesimiste presupunand falimente controlate in zona euro, cu trei ani de recesiune, sau formarea unui bloc monetar mai restrans al statelor solide, cu consecinte economice severe in tarile excluse.

Primul scenariu luat in calcul de PwC presupune expansiunea masei monetare printr-o injectie de lichiditate din partea Bancii Centrale Europene in sistemele financiare ale economiilor vulnerabile, potrivit unui comunicat al companiei.

Astfel, recesiunea ar fi evitata in zona euro, iar dobanzile ar fi mentinute la niveluri relativ scazute, zona euro platind cu pretul unei inflatii ridicate. PIB-ul economiilor din zona euro ar creste cu 1,5% anul viitor, insa inflatia ar urca la 4,5%, in timp ce BCE tinteste o rata de crestere a preturilor de 2%.

in al doilea scenariu prefigurat de companie, liderii europeni ar hotari ca cele mai indatorate tari sa intre in default-uri (insolvente) controlate, decizie care ar conduce la „o spirala de contractie a economiei si o recesiune indelungata”.

Economia zonei euro s-ar contracta cu 5% in trei ani si cu 3% in 2012, iar inflatia ar cobori la 1% anul viitor si zero in 2013.

Cel de-al treilea scenariu presupune iesirea Greciei din zona euro. Statul elen s-ar confrunta apoi cu o recesiune severa, o depreciere abrupta a monedei si un puseu inflationist, in timp ce tarile ramase in zona euro ar incerca sa protejeze moneda unica printr-o disciplina fiscala dura si prin masuri care sa redea increderea investitorilor. Cu toate acestea, zona euro va trece prin doi ani de recesiune inainte de a reveni pe linia de plutire.

Cel mai pesimist scenariu al PwC presupune aparitia unui nou bloc monetar. Franta si Germania ar incheia un acord prin care ar constata ca actuala zona euro este nesustenabila, „lasand loc” pentru aparitia unui bloc monetar restrans, strict reglementat. „Noul euro” ar urma sa se aprecieze puternic, iar tarile din noul bloc ar trece printr-o boom al consumului intern. in schimb, economiile ramase „pe margine” s-ar confrunta cu deprecieri abrupte ale propriilor monede si cu o recesiune de circa 5% in primul an.

„Ne asteptam ca aceste scenarii sa aiba un impact si in afara zonei euro. tari precum Marea Britanie, Statele Unite si statele central si est-europene, printre care si Romania, s-ar putea sa se confrunte cu scaderea nivelului exporturilor si cu probleme ale sistemului bancar. Pe de alta parte, unele dintre aceste tari s-ar putea sa aiba si un nivel mai ridicat de intrari de fluxuri de capital, pe masura ce investitorii vor cauta sa-si plaseze o proportie mai ridicata a portofoliilor lor in «zone sigure». Alte state, precum China, vor trebui sa se confrunte cu o scadere simtitoare a exporturilor”, a declarat directorul departamentului de macroeconomie al PwC, Yael Selfin. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here