Cele mai vândute titluri ale Editurii Litera la Gaudeamus 2016!

0
1086

Mii de cititori au luat parte la ediția cu numărul 23 a Târgului Internațional Gaudeamus – carte de învățătură din perioada 16-20 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo. Editura Litera a fost prezentă cu sute de noutăți editoriale, bestselleruri, colecții noi, cărți premiate și ecranizate, din care cititorii și-au desemnat titlurile preferate.

Top 5 vânzări Litera

Pe primul loc cititorii au ales bestsellerurile autoarei Jojo Moyes  – povestea ecranizată și vândută în milioane de exemplare –  Înainte să te cunosc”, și continuarea acesteia: “După ce te-am pierdut”.   

 Pe locul doi se află “Scurtă istorie a șapte crime”, de Marlon James, roman distins cu Premiul Man Booker 2015. O apariție extrem de așteptată în Colecția Clasici Contemporani Litera, “Scurtă istorie a șapte crime este unul dintre cele mai fascinante și remarcabile romane ale secolului XXI. La lansare ne-am bucurat de prezența lui Adrian Despot, a traducătorului Ciprian Șiulea și a criticului literar Bedros Horasangian, care au declarat la unison că este o carte-monument ce trebuie citită.

Locul trei îl ocupă seria de autor a scriitoarei chiliene Carla Guelfenbein, în cadrul deja binecunoscutei colecții Buzz Books, cu titlurile “Cu tine în depărtareși “Restul e tăcere”. Am aflat date biografice despre autoarea chiliană și impresii despre primele două titluri din serie, „Cu tine în depărtare” și „Restul e tăcere”, de la traducătoarele Tudora Șandru – Mehedinți și Lavinia Similaru, și de la criticii literari Laura Câlțea și Bedros Horasangian. Monica Davidescu ne-a încântat cu un moment de lectură dintr-un fragment semnat Carla Guelfenbein.

Locul patru îl ocupă titlul “My Dilemma is You”, lansat într-o atmosferă dinamică în prezența autoarei Cristina Chiperi, cu sesiune de autografe și invitați talentați – Andra Gogan – dansatoare, cântăreață  și Criss & Vlad, prezentatorii emisiunii „Happy Day” de la Happy Channel.

În top cinci preferințe ale cititorilor se regăsește și cea mai nouă serie de autor Agatha Christie. Primele titluri, disponibile la Gaudeamus, au fost: „A treia fată”, „Cei patru mari”, „Ultimele cazuri ale lui Miss Marple”. Până la sfârșitul anului, noi titluri sub semnătura Reginei Crimei vor îmbogăți colecția.

Top 3 vânzări Introspectiv , imprint Litera

„15 lucruri la care trebuie să renunți pentru a fi fericit”, ghidul motivațional care a făcut înconjurul lumii, scris de românca Luminița Saviuc, a fost pe primul loc în cererea cititorilor în categoria cărților de spiritualitate, psihologie și dezvoltare personală. Lansarea a avut loc în prezența autoarei și a invitaților săi – Mirela Retegan, Mirela Vașadi și Liana Stanciu.

Al doilea loc îl ocupă binecunoscutul titlu semnat de Thich Nhat Hanh – „Cum să iubești”. Thich Nhat Hanh este autorul a peste 100 de cărți care abordează tematici precum meditația, mindfulness-ul sau budismul, volume care s-au vândut în peste 3 milioane de exemplare doar în SUA.

Cititorii au plasat pe locul trei în top Introspectiv cartea „Jocul vieții și cum să-l jucăm” de Florence Scovel Shinn  – susținătoare de marcă a puterii gândurilor, pledând pentru teoria conform căreia viața e un joc și, pentru a-l juca bine trebuie să înțelegi legile universale care îl guvernează.

Top 5 vânzări Litera Mică

Pe primul loc al vânzărilor de carte pentru copii se aflăElena din Avalor – povestea filmului” – Disney! Următoarele locuri sunt ocupate de Elefănțelul care voia să adoarmă”, de Carl-Johan Forssén Ehrlin, psiholog și lingvist suedez, “Zootropolis – cartea filmului” , “Soyluna – agenda mea de școală” și “Atlasul lumii pentru elevi” – colecția National Geographic.

Despre Editura Litera

Litera – Un sfert de secol de cărți!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here