Chisăliță: Liberalizarea gazelor s-ar putea amâna; nu există voință politică

0
1140

Bogdan Tudorache

Liberalizarea pieței gazelor de la 1 iulie ar putea să nu aibă loc, întrucât nu există voință politică, într-un an electoral, a declarat, pentru Energynomics, Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.

”Haideți să vedem semnalele. Avem o ordonanță de urgență care este anulată în momentul de față, în Senatul României, care a votat ca Ordonanța de Urgență 1/2020 de modificare a OUG 114 să fie anulată. Recent și Curtea Constituțională a admis că Ordonanță 1/2020 de modificare a OUG 114/2018 este neconstituțională, asta după ce OUG 1 fusese deja respinsă în data de 10 februarie 2020 în Senatul României. Ordonanța ar urmă să fie dezbătută în Camera Deputaților, care este camera decizională, iar dacă va fi din nou respinsă, vor fi reaplicate prevederile OUG 114/2018”, a declarat Chisăliță, în cadrul unui interviu oferit energynomics.ro magazine.

”Să vedem însă cine face jocurile în Camera Deputaților – Dl Iulian Iancu a declarat în toate pozițiile sale, că, din diverse ipoteze, liberalizarea pieței gazelor de la 1 iulie 2020 nu este benefică pentru România. Așadar, în primă instanță, Senatul a votat împotrivă, iar în Camera Deputaților, cel care are cuvântul cel mai de bază spune că nu este de acord. Deci nu cred că se votează.

Pe de altă parte, să fim sinceri, e an electoral. Cine credeți că își dorește, în an electoral, o cât de mică șicană care să apară în public – absolut nici un politician nu-și dorește acest lucru, indiferent de culoarea politică. Nici unul nu o să vrea așa ceva”, a adăugat Chisăliță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here