Cincisprezece morti si 36 de supravietuitori, in urma accidentului aviatic din Venezuela

0
695
accident-venezuela

accident-venezuelaTreizeci si sase de persoane au supravietuit, iar 15 au decedat, in urma prabusirii unui avion al companiei venezuelane Conviasa, luni, in apropiere de Puerto Ordaz, in sud-estul Venezuelei, potrivit unui bilant definitiv comunicat de ministrul Transporturilor si Comunicatiilor.

„In total, avem 36 de supravietuitori si 15 morti. Persoanele care au supravietuit au fost preluate”, a declarat Francisco Garces.

Potrivit acestuia, majoritatea ranitilor sufera de traumatisme si arsuri, dar viata nu le este pusa in pericol. Unii au fost deja externati.

„Este un miracol”, a apreciat Francisco Rangel Gomez, guvernatorul statului Bolivar, unde a avut loc accidentul.

„Toti cetatenii Venezuelei sunt in doliu, plini de durere din cauza acestei tragedii”, precizeaza, intr-un comunicat, presedintele Hugo Chavez, care a decretat trei zile de doliu national in intreaga tara.

Avionul ATR-42-300, decolat de pe insula Margarita, din Caraibe, unul dintre punctele de atractie ale turismului venezuelan, transporta 47 de pasageri si patru membri ai echipajului.

El s-a prabusit din motive inca necunoscute la aproximativ zece kilometri de Puerto Ordaz, unde urma sa aterizeze, potrivit autoritatilor.

Avionul a luat foc la contactul cu solul si a fost pe punctul de a se rupe in doua. Serviciile de protectie civila au sosit rapid in zona cu elicoptere medicale pentru transportarea ranitilor. O unitate medicala cu echipament de ingrijire pentru arsi s-a deplasat de asemenea la fata locului.

„Avand in vedere starea avionului, cred ca am avut noroc”, a apreciat Francisco Garces, potrivit caruia interventia serviciilor de urgenta a dus la evitarea unui bilant mai mare.

Se pare ca pilotul a „pierdut controlul” aparatului de zbor, un bimotor cu elice al companiei publice venezuelane Conviasa, dar a avut timp sa avertizeze turnul de control ca avea probleme tehnice, a declarat guvernatorul Rangel Gomez.

„Lucram in stransa colaborare cu compania si autoritatile pentru a intelege cauzele accidentului. Deocamdata, acestea nu sunt cunoscute”, a precizat un purtator de cuvant al ATR, la Paris.

Avionul s-a prabusit in zona unor instalatii apartinand grupului siderurgic Sidor, dar niciun muncitor nu si-a pierdut viata si nu au fost inregistrate pagube materiale, pentru ca nicio persoana nu se afla la locul producerii accidentului, unde erau depozitate doar deseuri industriale, a subliniat guvernatorul.

Angajatii acestei otelarii au fost primii care au oferit ajutor pasagerilor.

„Am auzit impactul si am vazut avionul in flacari. Am plecat sa ii ajutam pe raniti. Erau in stare de soc. Nu stiau unde se afla, nici ce s-a intamplat. Pompierii au ajuns in cinci minute”, a explicat un angajat al uzinei.

Ultimul accident aviatic major care a avut loc in Venezuala s-a produs in februrie 2008 si a vizat tot un ATR-42-300. Avionul companiei Santa Barbara s-a prabusit in Anzi, provocand moartea a 46 de persoane.

Cu trei ani inainte, 160 de persoane, dintre care 152 provenind din Martinica, si-au pierdut viata intr-un alt accident aerian survenit la Maracaibo, in vestul Venezuelei. Un raport oficial atribuise producerea acestui accident unei erori umane.

Avioanele de tip ATR sunt fabricate de o societate europeana detinuta in mod egal de grupul european de aeronautica EADS si Alenia (grupul Finmeccanica).

Intreprinderea, cu sediul la Toulouse, in sud-vestul Frantei, avand 850 de salariati, este lider mondial in sectorul sau de activitate (turbopropulsoare de 50 si 75 de locuri), cu 58 la suta din vanzari, fata de 42 la suta obtinute de concurentul sau, producatorul canadian Bombardier. Cifra sa de afaceri a ajuns la 1,1 miliarde de euro in 2009. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here