Ciolos: Proiecte de spitale blocate pentru nerespectarea conditiilor Comisiei Europene

0
773
spital-urgenta

Premierul Dacian Ciolos a declarat, vineri, ca exista proiecte de spitale blocate pentru ca Romania nu a indeplinit conditionalitatile cerute de Comisia Europeana pentru a asigura finantarea lor din fonduri structurale si a dat ca exemplu in acest sens lipsa unei analize strategice a infrastructurii spitalicesti. El a precizat ca se incearca deblocarea Programului Operational Regional, blocat dupa ultimul audit, anunta Mediafax.

Seful Executivului a facut aceasta afirmatie la finalul intalnirii pe care a avut-o, la Guvern, cu comisarul european pentru politica regionala, Corina Cretu, si in contextul in care au fost constatate mai multe neindepliniri de conditionalitati in domeniul absortiei fondurilor europene de catre Guvernul Ponta.

„Am discutat de proiecte de spitale care sunt prevazute sa fie finantate din fonduri europene si care au fost blocate tocmai ca nu s-au indeplinit inca anumite conditionalitati cum ar fi de exemplu o abordarea sau o analiza strategica a situatiei infrastructurii spitalicesti din Romania, ca sa vedem unde merita sa fi facute aceste investiti”, a spus Ciolos la finalul intrevederii cu Cretu.

La randul sau, referitor la aceasta problema, comisarul european a anuntat ca va avea intalniri cu mai multi membrii ai Cabinetului, printre care si cu ministrul Sanatatii, Patriciu Achimas-Cadariu.

„Avand in vedere urgenta privind sanatatea si necesitatea unor spitale, a demararii unor spitale regionale de urgenta, voi avea o intalnire cu ministrul al Sanatatii”, a anuntat comisarul european pentru politica regionala, a spus Corina Cretu.

Totodata, ea a enumerat cateva conditionalitati pe care Romania le are de indeplinit si in absenta carora nu poate creste gradul absortiei fondurilor structurale.

„Sunt necesare masuri concrete pentru indeplinirea unor conditionalitati ex-ante prevazute in regulamentele Comisiei, in special in domeniul achizitiilor publice, sanatatii, managementul deseurilor”, a spus comisarul european pentru politica regionala, Corina Cretu.

in opinia ei, „capacitatea administrativa este mai importanta decat banii” pentru ca in zadar exista fondurile respective daca aparatul administrativ nu are capacitatea de a elabora proiecte viabile.

„Pentru multe state membre am avut bani, asteapta banii la Bruxelles, dar nu a existat capacitatea de a avea proiecte mature si de a absorbi acesti bani. Deci, din acest punct de vedere, profesionalismul si experienta sunt intr-adevar esentiale in cadrul autoritatilor de management”, a mai spus comisarul european Corina Cretu.

Ciolos: incercam deblocarea POR

Programul Operational Regional a fost blocat dupa ultimul audit al CE, dar incercam sa-l deblocam rapid pentru a reincepe platile ca sa reducem pe cat posibil din pierderi, a anuntat premierul Dacian Ciolos, joi, dupa intalnirea cu comisarul european pentru Politica Regionala, Corina Cretu.

„Vizita doamnei Corina Cretu si intalnirea de astazi mi-a fost utila ca sa-mi fac o idee mai precisa legat de stadiul in care ne aflam atat cu finalizarea Programului 2007-2013, unde am gasit Programul Operational Regional (POR) blocat in urma unui audit al Comisiei, dar am inteles ca lucrurile se pot debloca rapid, pentru a reincepe platile. Mai avem cateva saptamani in care putem sa facem plati si sa mai reducem pe cat posibil din pierderi, sa mai crestem gradul de absortie”, a spus Ciolos la finalul intrevederi avute la Palatul Victoria.

El a subliniat ca nu sunt rezolvate multe aspecte necesare exercitiului bugetar al UE 2014-2020 si de aceea trebuie intervenit urgent.

„Am discutat mult si despre noua perioada 2014-2020, unde la fel sunt inca foarte multe lucruri care nu au fost facute in aceasta faza. Mai trebuie terminat sistemul informatic, care nu este functional, procedurile de acreditare, care inca nu sunt finalizate, si de indeplinit mai multe conditionalitati ex-ante ca sa putem lansa proiectele. La fel, din cat am constatat, sunt putine proiecte care sa fie pregatite si in faza de a incepe sa fie implementate si aici am intentia sa folosesc resursele umane, expertiza internationale a Bancii Europene de Investitii, a Bancii Europene de Reconstructie si Dezvoltare si a Bancii Mondiale, care ne pot furniza experti cu finantare pe asisteta tehnica, din fonduri europene, din fonduri structurale, pentru a ajuta beneficiarii sa-si finalizeze proiectele pe masura ce noi, in paralel, vom fi in masura sa rezolvam problemele cu conditionalitatile ex-ante si sa putem da drumul la proiecte”, a mai spus Ciolos

Comisarul european pentru Politica Regionala: Comisia Europeana si Romania depun eforturi pentru a evita dezangajarea de fonduri europene

Comisarul european pentru Politica Regionala, Corina Cretu, a declarat ca este preocupata de inchiderea „in bune conditii” a programelor operationale finantate in perioada 2007-2013 din Fonduri Europene, 31 decembrie fiind termenul limita pana la care CE accepta facturi pentru a fi decontate.

„Ma preocupa in mod special inchiderea, in bune conditii, a perioadei de programare 2007-2013 avand in vedere ca mai sunt doar sase saptamanii pana la 31 decembrie 2015 (…) termenul limita pana la care Comisia Europeana accepta facturi pentru a fi decontate pentru perioada de programare 2007-2013”, a declarat Comisarul european pentru Politica Regionala, Corina Cretu, intr-o conferinta de presa sustinuta, vineri, la Palatul Victoria.

Corina Cretu a adaugat ca Romania si Comisia Europeana depun eforturi pentru a evita pierderile.

„in opinia noastra implementarea proiectelor din perioada 2007-2013 reprezinta prioritatea absoluta, sigur ca vom depune, impreuna si Comisia Europeana si Romania, toate eforturile pana la sfarsitul anului pentru a evita dezangajarea de fonduri europene sau a limita cat mai mult (pierderile – n.r.). Comisia Europeana, in orice caz, este la dispozitia autoritatilor romane pentru a ajuta, dar atunci cand este vorba de implementare, aceasta este suta la suta responsabilitatea statelor membre”, a aratat comisarul european.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here