AURSF si reprezentantii Grupului Clientilor cu Credite in CHF (GCCC) s-au intalnit joi cu ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, pentru a discuta despre proiectul de lege denumit „Scade rata” initiat de fostul ministru Darius Valcov privind conversia cu discount de 15% si garantii de stat, informeaza Mediafax.
„Am discutat cu ministrul despre modificarea Legii Valcov, respectiv conversia in lei cu discount si garantii de stat, vom face niste propuneri de modificare pe textul initial, desi noi am trimis o varianta si in martie autoritatilor. Pana luni vom trimite catre minister forma propusa de AURSF si GCCC, apoi ei il vor trimite bancilor si BNR, se vor face adnotari, iar dupa forma agreata in comun se va publica proiectul pe site-ul ministerului pana la finele lunii august, astfel incat sa intre in dezbatere in Parlament in septembrie”, a declarat Andreea Cristoforidis, unul dintre reprezentantii Grupului.
La discutie a mai participat din partea ministerului secretarul de stat Enache Jiru, iar din partea clientilor cu credite in franci elvetieni au fost Alin Iacob, presedintele Asociatiei Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare (AURSF), un avocat si reprezentantii GCCC.
Cristoforidis a precizat ca Teodorovici a fost de acord cu eliminarea plafonului de venituri ale clientilor care pot beneficia de prevederile legii, nivel stabilit in proiectul initial la 3.000 lei/luna net, urmand sa se stabileasca daca va fi introdus in schimb un grad de indatorare maxim luat in calcul in cazul fiecarui debitor.
in proiectul de lege rezultat in urma discutiilor dintre fostul ministru Valcov si reprezentantii bancilor se preciza ca venitul net al beneficiarului luat in calcul de institutia de credit la aprobarea conversiei nu depaseste valoarea de 3.000 de lei/luna. Proiectul de lege vizeaza conversia creditelor imobiliare din valuta in lei, cu un discount din partea bancilor de 15% din valoarea in lei dupa conversia imprumutului, pe care statul il va garanta in proportie de 50%.
Proiectul include valutele care s-au apreciat cu peste 50% fata de leu de la momentul acordarii creditului. Programul are o perioada de un an, iar valoarea garantiilor este de 1 miliard de lei.
De asemenea, prevederile din proiect s-ar aplica in cazul creditelor contractate exclusiv pentru cumpararea/construirea unei locuinte destinate satisfacerii cerintelor proprii de locuit, intr-o valuta in raport cu care leul s-a depreciat semnificativ de la data contractarii imprumutului, garantat cu ipoteca asupra imobilului si a carui valoare rezultata in urma conversiei si aplicarii discountului de 15% este de maximum 300.000 de lei.
„Am atacat plafonul maxim de sold dupa discount si faptul ca se adreseaza doar creditelor ipotecare si am propus sa fie extins si pentru creditele de nevoi personale fara ipoteca care au fost folosite tot pentru achizitia de locuinte. Ministrul a fost de acord, dar sa se demonstreze ca sumele obtinute au fost folosite in scop locativ”, a mai spus Cristoforidis.
Ea a punctat insa ca legea este optionala, nu obligatorie pentru banci, fiind sceptica in privinta aplicarii acesteia de catre bancile cu capital grecesc care au in portofoliu credite in franci elvetieni.