CNIPMMR: Invitatie lansare Carta Alba a Turismului

0
1413

București, 15 Noiembrie 2018, ora 13.00 -14.00  Sala Centrului de Presă – Romexpo

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) și Groupama Asigurări prezintă „Carta Albă a Turismului din România”, primul barometru al turismului din România. Studiul prezintă situația turismului din România prin identificarea principalelor caracteristici, riscuri, vulnerabilități și anticipări ale domeniului. Lucrarea este prima cercetare care analizează  situația operatorilor de turism din țară, furnizând informații cu privire la specificul turismului pe 2 domenii importante: unități de cazare și agenții de turism, examinând serviciile operatorilor, factorii care le influențează afacerile, dar și evoluția sectorului de turism, în ansamblul său, concentrând perspectiva operatorilor și previziunile lor pentru anul 2018. Carta Albă a Turismului din România a fost realizată la nivel naţional, pe un eșantion reprezentativ de 621 de respondenți, reprezentanți ai agențiilor de turism şi ai unităților de cazare din România şi a inclus companii din toate categoriile de mărime.

Vă invitam sa aflați toate detaliile cercetării de la vorbitori:

  • Florin Jianu, Președinte CNIPMMR
  • Nicoleta Vațlavec, Corporate Manager Groupama Asigurări

Despre Groupama Asigurări:

Groupama Asigurări, lider pe piaţa de asigurări din România, este recunoscut pentru calitatea serviciilor şi soluţiile flexibile de asigurare oferite celor peste 1,1 milioane de clienţi individuali şi peste 80.000 de companii. Parte a unui grup internaţional de asigurări şi servicii financiare, mutualist si cu o istorie de peste 100 de ani, cu 32.600 de angajaţi deservind peste 13 milioane de clienţi la nivel global, Groupama Asigurări îşi orientează strategia de dezvoltare în jurul celui mai important partener al său, clientul, pentru care dezvoltă produse şi servicii simple şi flexibile, adaptabile nevoilor acestuia, care să îi asigure continuitatea planurilor atunci când apar evenimente neprevăzute.

Despre CNIPMMR

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a fost înfiinţat în anul 1992 şi este o confederaţie patronală română, cu personalitate juridică, independentă, non-profit, neguvernamentală şi apolitică, reprezentativă la nivel naţional, de utilitate publică. Misiunea CNIPMMR este de a reprezenta unitar și eficace interesele IMM-urilor și a mișcării patronale a IMM-urilor din România la nivel național și internațional, de a promova și susține dezvoltarea și creșterea competitivității și performanțelor sectorului de IMM-uri.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here