COD PORTOCALIU DE PLOI pentru 12 judeţe. COD GALBEN de ploi pentru Bucureşti şi alte 14 judeţe

0
660
avertizare-meteo-ploi

avertizare-meteo-ploiAdministraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod portocaliu de ploi, valabilă de luni, ora 17.00, până marţi, ora 12.00, în 12 judeţe din estul şi sud-estul ţării, unde se vor cumula cantităţi de apă de peste 50 de litri pe metru pătrat, alte 14 judeţe şi Bucureştiul fiind avertizate cu cod galben.

 

Potrivit avertizării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, începând de luni, ora 17.00, şi până marţi, la ora 12.00, în judeţele Brăila, Buzău, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Galaţi, Vrancea, Vaslui, Bacău şi Neamţ se vor cumula, pe arii extinse, cantităţi de apă de peste 50 de litri pe metru pătrat.

Totodată, Bucureştiul şi judeţele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Dâmboviţa, Argeş, Braşov, Covasna, Harghita, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Maramureş, Suceava, Botoşani şi Iaşi vor fi, începând de luni, ora 11.00, şi până marţi, la ora 16.00, sub averizare cod galben de ploi.

Potrivit meteorologilor, în Muntenia, Dobrogea, Moldova, precum şi în sud-estul Transilvaniei şi în zona Carpaţilor Orientali va ploua abundent, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii relativ extinse 20 – 25 de litri pe metru pătrat şi izolat 40 – 50 de litri pe metru pătrat.

În judeţele avertizate cu cod galben se vor produce descărcari electrice, intensificari ale vântului şi izolat grindină.

În celelalte regiuni, astfel de fenomene se vor semnala pe suprafeţe mai restrânse şi cu o intensitate mai mică.

Şi hidrologii au emis o avertizare cod galben de inundaţii valabilă până marţi după-amiază, în mai multe judeţe din estul, sudul şi centru ţării, pe Jiul mijlociu şi inferior, Olt, afluenţii Argeşului, Ialomiţa, Călmăţui, Siret, Prut şi Dobrogea. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here