Codecool anunță primele companii partenere din România

0
1298

 

Primii absolvenți ai cursului de Full Stack Developer din cadrul Codecool au început deja să lucreze în domeniu. „Acum un an aflam că România are un deficit anual de peste 15.000 de specialiști în IT și că mediul academic nu acoperă nevoile reale din piața muncii. Universitățile private și de stat oferă, anual, 9.500 de absolvenți, arăta studiul realizat de Codecool, împreună cu Brainspotting. Așa că ne aflăm acum, după primul an de activitate în România, cu primii absolvenți recrutați de companii care au înțeles că formele alternative de formare profesională sunt sustenabile și pot ajuta creșterea susținută a domeniului IT în România. Faptul că aceste companii au avut încredere în metoda noastră de educație și în rezultatele pe care le avem când vine vorba de pregătirea viitorilor angajați, nu face decât să confirme că suntem pe drumul cel bun” declară Claudia Tamași, Country Manager Codecool România.

Zitec, lider pe piața IT & Digital Marketing din România, cu birouri în București și Brașov, specializată în dezvoltarea de soluții de afaceri, servicii și produse tehnologice personalizate, aplicații mobile, blockchain, precum și servicii de digital marketing este una dintre primele companii care au recrutat absolvenți ai primei generații de alumni Codecool. „Noi am încheiat anul 2020 în creștere, cu o cifră de afaceri de 10 mil EUR, ceea ce a însemnat și o mărire concomitentă a echipei cu mai mult de 30%. Într-o piață a muncii oricum insuficient dezvoltată pentru nevoile companiilor din România și puternic influențată de conjunctura pandemiei, atragerea de colegi noi s-a dovedit o provocare mai mare ca oricând. Una dintre soluțiile pe care le-am găsit a fost parteneriatul cu Codecool, de unde ne dorim să recrutăm colegi noi, care să se alăture și să se potrivească echipei Zitec atât din punct de vedere tehnic, cât și în ceea ce privește partea de soft skills” spune Florentina Greger, Head of Human Resources Zitec.

Ana Maria Vișan, Brand Manager, Eturia, completează: „pragmatism învăluit în căldură, așa aș defini colaborarea noastră cu echipa Codecool. Dincolo de modelul de business care este inovativ pentru piața din România, am găsit la Codecool oameni pasionați și dedicați în a ne oferi soluția optimă pentru noi.” Eturia este prima agenție de turism din țară specializată în vacanțe exotice personalizate.

Școala de programare Codecool a adus în România un model utilizat cu succes în Ungaria și Polonia, unde cursurile au deja peste 1.000 de absolvenți, iar numărul companiilor partenere este de peste 200. Printre acestea se numără HSBC, Morgan Stanley, Vodafone, Generali, Unicredit sau Motorola. Principalul avantaj al cursului de Full Stack Developer oferit de Codecool este garantarea unui loc de muncă după absolvire, în cadrul companiilor partenere. În plus, plata taxelor se poate realiza ulterior angajării, fie integral, fie în rate. Mai mult decât atât, pe lângă cunoștințele tehnice, cursanții își dezvoltă și abilitățile de soft skills, pe care companiile pun foarte mult accent în procesul de recrutare.

 

 

Despre Codecool

Misiunea principală a școlii de programare Codecool, înființată prin fondurile de capital privat din Ungaria, este de a reinventa procesul de educație IT și de a completa lipsa actuală și viitoare a profesioniștilor, prin intermediul programului său unic de instruire, orientat spre practică. Compania oferă cursuri de programare intensivă de 12 plus 6 luni sau cursuri scurte de 5 luni, care se desfășoară exclusiv online pe perioada de pandemie. Codecool este prezent în București, Budapesta, Miskolc, Cracovia și Varșovia și are obiectivul pe termen mediu de a-și stabili prezența în 10 mari orașe europene. Programul de formare este implementat cu ajutorul mentorilor și garantează un loc de muncă după terminarea cursurilor. În plus, cursanții au posibilitatea de a achita taxa de școlarizare în rate lunare, abia la finalul cursurilor, odată cu angajarea lor în domeniu. Mai multe detalii pe: www.codecool.com/ro

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here