Comercianții care se încadrează în normele Sistemului Garanție-Returnare pot semna contractul cu RetuRO în platforma www.returosgr.ro

0
857

 

Contractul poate fi accesat în contul de utilizator de către toți comercianții care au finalizat înregistrarea

 

RetuRO Sistem Garanție-Returnare, administratorul Sistemului național de Garanție-Returnare (SGR), anunță toți comercianții care comercializează băuturi din categoriile bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale şi ape de băut de orice fel, vinuri şi spirtoase, care pun pe piață ambalaje primare nereutilizabile din plastic, aluminiu sau sticlă, cu dimensiuni între 0,1 litri și 3 litri, și care au finalizat înregistrarea pe www.returosgr.ro că, începând din data de 03 niembrie 2023, Contractul pentru Comercianți este disponibil în platformă și poate fi semnat .

Contractul poate fi accesat din contul de utilizator, la secțiunea “Comerciant/ Documente și Contracte”. Mai multe detalii privind semnarea contractului sunt disponibile în platformă, accesând secțiunea „Profilul meu/ Tutoriale video și ghiduri utilizatori/ Semnare contract”.

Semnarea contractului poate fi realizată doar de către comercianții care au finalizat întregul proces de înregistrare si au status „Înregistrat”.

Contractul de prestări servicii pentru comercianți a fost disponibil pentru consultare, în perioada 26 septembrie – 16 octombrie 2023, pentru cei înregistrați în baza de date a Sistemului de Garanție-Returnare, comercianții fiind rugați să trimită toate observațiile și recomandările pe care le-au avut cu privire la conținutul acestui document.

Procesul de înregistrare în Sistemul Garanție-Retrurnare rămâne deschis în continuare agenților economici care se încadrează în Sistemul Garanție-Returnare. Până în prezent, peste 60.000 de operatori economici s-au înregistrat în platforma SGR. Companiile vizate să se înregistreze sunt producătorii și importatorii de băuturi, dar și comercianții care comercializează băuturi către consumatorii finali, inclusiv magazinele online, operatorii care vând prin intermediul automatelor, industria HoReCa sau cei care comercializează aceste produse ca și gamă complementară (ex. librării, magazine de electrocasnice și electronice etc). Înregistrarea în baza de date a Sistemului de Garanție-Returnare și semnarea contractelor cu administratorul sistemului reprezintă o obligație legală, conform Hotărârii de Guvern nr. 1074/2021.

Pentru a finaliza procesul, comercianții trebuie să înregistreze în platformă adresele exacte ale punctelor de vânzare, care vor deveni puncte de returnare pentru ambalajele SGR și să înscrie datele referitoare la produsele vândute în anul 2022, precum și estimarea pentru anul în curs, apoi să semneze Formularul Standard de Înregistrare, care marchează finalizarea procedurii de înregistrare. Comercianții se pot înregistra accesând link-ul: https://portal.returosgr.ro. Ghidul de înregistrare poate fi consultat la adresa www.returosgr.ro/info-comercianti.

Sistemul Garanție-Returnare nu poate funcționa fără implicarea operatorilor economici care comercializează băuturi în scop SGR. Orice planificare privind colectarea și returnarea ambalajelor în Sistemul Garanție-Returnare depinde de implicarea acestora. De aceea, înregistrarea în platforma www.returosgr.ro, pentru cei care nu au finalizat încă această etapă, rămâne o prioritate pentru buna funcționare a Sistemului Garanție-Returnare.

Operatorii economici vizați de SGR care au nevoie de mai multe informații cu privire la sistem, pot accesa cu ușurință canalele de informare puse la dispoziție de RetuRO:

  • Ghidul complet de înregistrare poate fi consultat la adresa returosgr.ro/info-comercianti.
  • Call center-ul este disponibil pe toată perioada înscrierii, la numărul de telefon: 021 207 00 09. Accesul la un operator este disponibil de luni până vineri între orele 09:00 – 18:00, cu excepția sărbătorilor legale.
  • Sesiunile SGR, o serie de webinarii pentru producătorii, importatorii, comercianții de băuturi și reprezentanții Horeca din România sunt disponibile gratuit pe platforma https://returosgr.ro/#webinars și pot fi consultate în continuare, pentru o informare completă asupra sistemului, obligațiilor legale, a beneficiilor și a pașilor următori pentru înscriere.

Sistemul de Garanție-Returnare, administrat de RetuRO, este esențial pentru atingerea țintelor de colectare și reciclare la care România s-a angajat în fața Uniunii Europene și reprezintă un model de bune practici la nivel global prin parteneriatul dintre producători, comercianți și statul român în cadrul RetuRO. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

__________________________

RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. ( www.returosgr.ro ) a fost creat de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu, Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate și Asociația Retailerilor pentru Mediu și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

 

RetuRO, administratorul SGR, va asigura transparență asupra cantităților de ambalaje pentru băuturi puse pe piață și returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deșeurilor de ambalaje, în vederea atingerii țintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here