Comunicat de presă privind concursul pentru ocuparea posturilor de director şi director adjunct în învăţământul preuniversitar

0
1458

După validarea rezultatelor concursului, situaţia ocupării funcţiilor de director şi director adjunct se prezintă astfel:

 din cele 6.404 funcţii de director, au fost ocupate prin concurs 4.058, restul de 2.346 rămânând vacante;

– din cele 2.480 funcţii de director adjunct, au fost ocupate prin concurs 1.344, restul de 1.136 rămânând vacante.

Din cele 4.058 de funcţii de director, 87,35% sunt ocupate prin concurs de persoane care anterior organizării concursului exercitau funcţia de director. Din cele 1.344 de funcţii de director adjunct 80,58% sunt ocupate prin concurs de persoane care anterior organizării concursului exercitau funcţia de director adjunct. Din cele 5.402 funcţii de conducere ocupate prin concurs, 85,67% sunt ocupate de persoane care anterior organizării concursului ocupau funcţia de director/director adjunct.

Conform metodologiei, pe posturile vacante rezultate în urma concursului, până la data de 9.01.2017, inspectorii şcolari generali și consiliile de administraţie aveau obligația să numească persoane care, anterior concursului, nu ocupaseră funcţii de conducere (director sau director adjunct).

În data de 6.01.2017, situaţia emiterii deciziilor de numire pe funcţii de director/director adjunct, conform metodologiei, era următoarea:

– din cele 2.346 posturi vacante de director, conform metodologiei, 1.988 au fost ocupate şi 358 au rămas fără titular;

– din cele 1.136 posturi vacante de director adjunct, conform metodologiei, 828 au fost ocupate şi 308 au rămas fără titular.

Pe cele 358 de posturi vacante de director, respectiv 308 posturi vacante de director adjunct, în conformitate cu metodologia existentă, inspectorii şcolari generali nu au identificat persoane care ar putea ocupa temporar aceste posturi (nominalizarea trebuia făcută cu acordul scris al persoanelor respective).

În acest context, pentru deblocarea situaţiei, în urma consultării inspectorilor şcolari generali, a specialiştilor din minister și a sindicatelor, Ministerul Educației Naţionale (MEN) a emis un ordin de modificare a metodologiei de concurs, prin care au fost eliminate restricţiile privind nominalizarea pe aceste funcţii a directorilor şi directorilor adjuncţi. Modificarea operată nu presupune obligativitatea inspectorilor şcolari generali de a-i numi pe aceştia, ci le lărgeşte posibilitatea de alegere. Prevederile ordinului se referă numai la posturile vacante în data de 6.01.2017 şi nu se aplică retroactiv.

După videoconferința organizată azi, 9 ianuarie, cu inspectorii şcolari generali, în urma şedinţelor consiliilor de administraţie din această după-amiază, inspectorii şcolari generali și consiliile de administrație vor emite decizii de ocupare a celor 358 funcţii de director, respectiv 308 funcţii de director adjunct.

Precizăm faptul că cele 2.346 de posturi de director și cele de 1.136 de director adjunct rămase vacante în urma concursului vor fi ocupate temporar, pentru câteva luni, de persoane detaşate în interesul învăţământului.

În funcţie de calendarul activităţilor pentru învăţământul preuniversitar, până la data de 14.08.2017, MEN va organiza un nou concurs, astfel încât, începând de la data de 1.09.2017, toate posturile de director şi director adjunct vacante să fie ocupate prin concurs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here