Concluzii – Conferinta Laboratoarelor Nationale de Referinta pentru tuberculoza din tarile Central si Est Europene

0
1181

In perioada 28-30 aprilie, a.c., Laboratorul National de Referinta pentru Tuberculoza din cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca, unitate sanitara aflata in subordinea Consiliului Judetean Cluj, a organizat impreuna cu INSTAND/Centrul Colaborator al Organizatiei Mondiale a Sanatatii pentru Standardizare si Asigurarea Calitatii in Germania si cu Laboratorul Supranational

de Referinta pentru Tuberculoza din Germania, „Conferinta Laboratoarelor Nationale de Referinta pentru Tuberculoza din tarile Central si Est Europene; Noile evolutii in Asigurarea Calitatii in laboratoarele de diagnostic al tuberculozei”.
Manifestarea, prima de acest fel din tara noastra, s-a desfasurat la Biblioteca Centrala Universitara “Lucian Blaga” din municipiul Cluj-Napoca si a avut printre participanti sefii laboratoarelor de referința  pentru tuberculoza din 11 tari central si est europene (Germania, Suedia, Rusia, Croatia, Azerbaidjan, Bulgaria, Moldova, Polonia, Slovenia, Ucraina si Romania). INSTAND a fost reprezentat de Prof. Dr. Klaus Janitschke, iar dr. Sabine Ruesch Gerdes a reprezentat Laboratorul Supranational de Referinta din Borstel, Germania. Din partea ECDC (Centrul European pentru Controlul Bolilor) din Stockholm a fost delegata d-na Dr. Alexandra Clarici.  De asemenea, printre invitati s-au numarat si membrii Grupului de Lucru pentru Laboratoarele de Tuberculoza din Romania.
Specialistii pneumoftiziologi au abordat aspecte legate de evolutia tuberculozei din tarile lor si problematica diagnosticarii in laborator a acestei boli. Totodata, s-a insistat asupra utilitatii unui program de control la nivel national pentru asigurarea calitatii in medicina de laborator. in acest sens s-a evidentiat existenta, in toate tarile prezente, a unei structuri bine definite a retelei nationale a laboratoarelor pentru diagnosticul tuberculozei, toate Laboratoarele Nationale de Referinta avand o relatie stransa de colaborare cu un Laborator Supranational de Referinta.
De asemenea, a fost abordata problematica diagnozei bolii tuberculoase, precum si necesitatea aplicarii unor tehnici standardizate de diagnosticare recomandate de catre Laboratorul National de Referinta, fiecare tara avand implementat in acest sens un sistem propriu de asigurare a calitatii rezultatelor. Aceasta necesitate vine in conditiile unei rezistente tot mai crescute a bacilului Koch (responsabil de aparitia tuberculozei) la medicamentele actuale. Acest agent patogen a suferit in ultimul timp mutatii specifice care ii permite sa se adapteze, crescandu-i in acest fel imunitatea fata de medicamentele specifice care se administreaza celor bolnavi de tuberculoza.
Prezentarile, discutiile purtate, locatia conferintei, dar si frumusetile orașului au fost apreciate laudativ de catre toti participanții, care si-au exprimat dorinta ferma de a repeta o astfel de experienta si in viitorul apropiat.

Biroul de presa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here