CONSILIUL CONCURENŢEI SUPUNE DEZBATERII PUBLICE ANGAJAMENTELE PROPUSE DE COMPANIA NAȚIONALĂ „AEROPORTURI BUCUREȘTI”

0
421

Consiliul Concurenţei supune dezbaterii publice angajamentele propuse de Compania Națională „Aeroporturi București” S.A. (CNAB), pentru a înlătura îngrijorările concurențiale care au condus la declanșarea investigației privind limitarea accesului pe piață al companiilor care administrează aplicații informatice, prin care pot fi comandate taxiuri de la aeroport.

CNAB a decis că doar aplicațiile informatice ale companiilor de taxi pot rula pe terminalele touch screen din incinta Aeroportului Internațional „Henri Coandă” București. În acest fel, CNAB a limitat accesul pe terminalele touch screen companiilor care administrează aplicații informatice agregatoare. Practic, clienții puteau solicita serviciile de transport doar de la anumite companii de taxi, care aveau aplicații informatice instalate pe terminalele touch screen, nu și de la companii agregatoare care cuprind oferta mai multor șoferi de taxi.

Prin angajamentele propuse, CNAB urmărește să asigure accesul tuturor operatorilor interesați în incinta aeroportului, în condiții transparente, nediscriminatorii și predictibile.

Astfel, pentru a reglementa în mod unitar activitatea de închiriere, CNAB se angajează doar să identifice și să închirieze spațiile pentru amplasarea terminalelor touch-screen, fără a mai interveni asupra tipurilor de aplicații care rulează pe respectivele terminale touch screen. În plus, serviciile de transport persoane de la aeroport nu vor mai fi limitate doar la transport în regim taxi (respectiv, la aplicațiile informatice ale companiilor de taxi), ci vor fi incluse și altele, precum comandă prin aplicații agregatoare sau aplicatii de ride-sharing.

De asemenea, închirierea spațiilor se va atribui exclusiv prin licitație cu strigare, organizată de Bursa Română de Mărfuri, iar companiile interesate vor putea depune oferte pentru mai multe spații, dar li se va atribui numai un singur spațiu în cadrul aceleiași proceduri de licitație, cu scopul de a asigura o prezență cât mai numeroasă a companiilor active pe piață și servicii diversificate pentru pasageri.

Consiliul Concurenţei invită persoanele fizice sau juridice interesate să trimită observaţii cu privire la angajamentele propuse, până la data de 24 decembrie 2024, prin e-mail – la adresa [email protected] sau prin poştă – la adresa Consiliul Concurenţei, Piaţa Presei Libere nr.1, corp D1, sector 1, Bucureşti, cod postal 013701.

După ce analizează observațiile primite, Consiliul Concurenței poate solicita modificarea propunerii de angajamente și/sau poate decide acceptarea sau respingerea angajamentelor. În cazul acceptării angajamentelor, acestea sunt monitorizate pe o anumită perioadă de către autoritatea de concurenţă sau de către o companie desemnată în acest sens.

În cazul neîndeplinirii angajamentelor, CNAB poate fi sancţionată cu amendă de până la 10% din cifra de afaceri. Pe parcursul procedurii, Consiliul Concurenţei poate redeschide la cerere sau din oficiu investigaţia, dacă se constată anumite nereguli.

Angajamentele propuse de CNAB pot fi consultate pe site-ul autorității de concurență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here