Consortiu format din Exxon, Shell, Petrom si Ucraina privind productia de gaze

0
1248

Ucraina a incheiat cu un consortiu format din Exxon Mobil, Shell, Petrom si compania de stat Nadra o intelegere prin care se reconfirma intentia de a incheia un acord de impartire a productiei pentru exploatarea perimetrului gazeifer Skifski din nord-vestul Marii Negre, potrivit unui anunt al presedintiei ucrainene.

Consortiul intentioneaza sa extraga gaze naturale din zacamantul Skifski, localizat in largul coastelor Ucrainei, in apropiere de tarmul Romaniei, informeaza Mediafax.

Acordul a fost semnat de ministrul ucrainean al Energiei Eduard Stavytsky si reprezentanti ai Exxon, Shell si Petrom, in prezenta presedintelui Viktor Ianukovici. Ceremonia a avut loc la New York, in timpul Adunarii Generale a Organizatiei Natiunilor Unite, potrivit presedintiei ucrainene.

Contractul final ar urma sa fie semnat peste o luna, la Kiev.

Stavytsky a precizat ca exploatarea Skifski va da un randament de 8-10 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an. Volumul este echivalent cu peste jumatate din consumul anual al Romaniei.

Anul trecut, OMV Petrom si ExxonMobil au anuntat o descoperire semnificativa de gaze in Marea Neagra, estimarile preliminare plasand zacamantul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivaleaza cu de 3-6 ori consumul anual al Romaniei.

Ucraina incearca sa-si diversifice sursele de aprovizionare cu gaze naturale, dupa numeroase dispute cu Rusia, in prezent singura sursa de import.

Kievul spera sa semneze in luna noiembrie un acord de asociere cu Uniunea Europeana, un prim pas spre liberalizarea comertului cu vecinii din vest, incercand sa se indeparteze astfel de zona de influenta a Rusiei.

Guvernul ucrainean a mai semnat in ianuarie, cu Shell, un acord evaluat la 10 miliarde de dolari vizand exploatarea zacamintelor de gaze de sist.

Chevron a castigat anul trecut o licenta de explorare de gaze de sist in vestul Ucrainei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here