București, 12 septembrie 2022: Peste 100 de copii ucraineni, care se refugiază din calea războiului în România, au marcat, luni, deschiderea anului școlar, după ce au fost incluși în programul Școală după Școală, derulat de Organizația Salvați Copiii România în cadrul Școlii nr. 73 “Barbu Delavrancea” din București. Copiii, cu vârste de ciclu primar, au cântat imnul Ucrainei, în vreme ce colegi români au intonat imnul României, pentru a transmite astfel un mesaj de solidaritate. Până acum, aproape trei sferturi (73%) dintre copiii ucraineni care se află în România și-au continuat educația la distanță, urmând online programa din Ucraina, 7% dintre aceștia și-au întrerupt complet educația, în vreme ce 6% au frecventat școlile românești, unde s-au organizat clase speciale cu predare conform programei ucrainene și cu profesori din țara de origine, doar 1% fiind înscriși ca audienți în sistemul românesc de educație, arată datele unei consultări realizate de Salvați Copiii România.
Cei 110 copii ucraineni au fost organizați în grupe speciale, sub îndrumarea unei echipe de cadre didactice din Ucraina și vor derula activități educaționale de luni până vineri, de la ora 13:00, adăugându-se activități de weekend, care vizează dobândirea deprinderilor de viață independentă, consiliere, educație pentru sănătate. Copiii vor învăța potrivit programei din Ucraina și vor lua, totodată, lecții de limba română.
„Mulțumim din suflet Organizației Salvați Copiii, datorită căreia am avut ocazia să studiem într-un mediu sigur. Ne exprimăm recunoștința pentru sprijinul dumneavoastră, înțelegerea problemelor noastre școlare și vacanța oferită copiilor. Sperăm într-o cooperare care va deveni și mai puternică.” a spus Yuliia Raicheva, coordonatorul echipei de profesori ucraineni.
„Pentru copii, este important accesul la educație în limba maternă, atât din punct de vedere cognitiv, cât și emoțional, pentru că plecarea lor de acasă s-a produs ca o traumă. Sunt copii care și-au pierdut unii casele, alții școlile și este esențial să fie restabilite liante socio-emoționale, așa cum este educația în limba maternă. Totodată, este crucial ca acești copii să se simtă integrați, să nu aibă povara de a fi străini.”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.
Pe perioada verii, Organizația Salvați Copiii a organizat școli de vară, la care au participat peste 400 de copii ucraineni.
CERCETARE SALVAȚI COPIII ROMÂNIA
Analizând opțiunile mamelor cu privire la continuarea educației copiilor pe durata șederii în România, cea mai frecvent exprimată (pentru 64% dintre copii) este continuarea educației în sistem ucrainean, în cadrul unor clase speciale organizate în școlile românești, în timp ce pentru aproape un sfert dintre copii (24%) mamele ar prefera o integrare treptată, prin parcurgerea unui an pregătitor în sistem ucrainean, dar cu predare intensivă a limbii române, urmat de integrarea în sistemul românesc, arată datele unui sondaj online realizat de Salvați Copiii România, pe un eșantion neprobabilistic, bazat pe răspunsurile a 344 de mame provenind din Ucraina și aflate pe teritoriul României împreună cu copiii lor, integrați în programul de asistență umanitară al organizației. Numărul total de copii indicat de respondente este de 610, dintre care 493 de vârstă școlară (5 – 17 ani).
Pentru doar 9% dintre copiii ucraineni, soluția aleasă ar fi cea a integrării directe în sistemul românesc, alături de colegi de clasă români și cu o predare intensivă a limbii române. Diferența de 3% este reprezentată de copii ai căror mame ar prefera o altă variantă.
În directă legătură cu variantele preferate de continuare a educației este necesar să analizăm și nivelul de cunoaștere a limbii române de către copiii ucraineni. Astfel,
- aproape trei sferturi dintre ei (71%) nu cunosc deloc limba română;
- 28% au început să învețe limba română, dar nu au atins un nivel care să le permită continuarea educației în limba română;
- doar 1 din 100 de copii ucraineni au învățat bine limba română sau o știau înainte de sosirea în România, fiind de etnie română.
În ceea ce privește accesul la educație al copiilor în perioada situată între sosirea în România și vacanța de vară, observăm că cei mai mulți dintre ei (73% din numărul total de copii ai respondentelor) și-au continuat educația la distanță, urmând online programa ucraineană, 7% și-au întrerupt complet educația, 6% au frecventat școli românești unde s-au organizat clase speciale.
Diferența de 11 procente este reprezentată de alte situații (copii sub vârsta școlară, copii care au sosit în România după începerea vacanței etc).
În ceea ce privește încrederea mamelor în capacitatea statului român de a asigura condițiile necesare pentru continuarea educației copiilor ucraineni începând cu anul școlar 2022/2023, se remarcă faptul că aproape jumătate dintre respondente (46%) au indicat niveluri ridicate de încredere (foarte încrezătoare și încrezătoare), în timp ce 19% dintre ele înclină spre lipsa de încredere (foarte neîncrezătoare sau neîncrezătoare). Diferența de 36 de procente este reprezentată de cele care manifestă o atitudine neutră (nici încrezătoare nici neîncrezătoare) sau au optat să nu răspundă la această întrebare.
CONTEXT
De la declanșarea acestei crize umanitare până în data de 24 august, Salvați Copiii a oferit asistență umanitară complexă pentru 175.517 de persoane: 98.553 de copii ucraineni și 76.964 de adulți (femei, vârstnici, bărbați cu derogare medicală, familii extinse). Aceștia au primit alimente de bază, produse de igienă, îmbrăcăminte, încălțăminte, pampers, suzete, biberoane, cărucioare, port-bebe-uri, termosuri cu apă caldă, jucării, pături și alte produse de imediat ajutor, cartele telefonice oferite gratuit de companiile de telefonie mobilă, suport emoțional, traducere și consiliere informațională – materiale de informare în limba ucraineană (informații despre procedura de azil, mijloace de călătorie, spitale, harta și adresele centrelor pentru solicitanții de azil etc.).
Totodată, 412 copii ucraineni sunt integrați în Școlile de vară ale organizației, în București, Constanța, Suceava, Iași, Brăila și Brașov.
Fișa tehnică a sondajului online:
Perioada de colectare a răspunsurilor a fost 20 iulie-20 august 2022.
Situația mamelor:
– vârsta medie la nivelul eșantionului este de 36,5 ani, cu o valoare mediană de 36 de ani;
– la nivelul eșantionului, media numărului de copii este de 1.77, cu o valoare mediană de 2;
– cele mai multe respondente se află în orașele: Constanța (107), București (77), Suceava (54) și Iași (41);
– în ceea ce privește situația ocupațională/profesională, 79% dintre respondente nu lucrează, 12% lucrează cu normă întreagă, iar 9% cu normă parțială.
Persoană de contact:
Liliana Bibac-Moșneguțu, coordonator programe educaționale, email – [email protected], tel. 0741933599.
_______________
Despre Organizaţia Salvaţi Copiii:
De 32 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societatea și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 120 de țări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obține progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viața acestora. Peste 2.920.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.