Criza a bagat in faliment aproape 90.000 de firme romanesti

0
1476
criza-faliment

Numarul firmelor care au intrat in insolventa de la declansarea crizei, in 2008, a ajuns la aproape 90.000, dintre care 16.404 firme au intrat in incapacitate de plata in 2012, arata datele Oficiului National al Registrului Comertului.

Astfel, anul trecut numarul insolventelor s-a diminuat usor fata de 2011, cand 16.916 firme nu au mai avut bani sa-si plateasca datoriile, anunta Mediafax..

Datele centralizate  arata ca in ultimii cinci ani, respectiv de la declansarea crizei economice, 88.912 de firme au intrat in incapacitate de plata, reprezentand aproape 9% din numarul total de firme active la finele anului trecut.

Insolventele au crescut pana in 2010 constant incepand din 2008, an in care au fost inregistrate 14.000 de astfel de dosare. in 2009, 19.900 de firme au intrat in incapacitate de plata, iar numarul acestora a crescut la 21.700 in 2010. Dupa acest moment s-a consemnat o stabilizare a situatiei, avand in vedere ca in 2011 si 2012 s-a inregistrat un numar comparabil de insolvente.

Pe tot parcursul acestei perioade topul domeniilor afectate de insolvente s-a mentinut, comertul, distributia, transporturile, constructiile si industria prelucratoare ocupand primele locuri dupa numarul de firme intrate in dificultate.

Peste 70% dintre firmele care au intrat in insolventa anul trecut activeaza in domeniul comertului, transporturilor si depozitarii, industriei prelucratoare si constructiilor.

Firmele cu activitati in comertul cu amanuntul raman cele mai afectate de lipsa lichiditatilor, 4.752 intrand in insolventa in 2012. Comparabil cu 2011, in 2012 numarul firmelor din comert ajunse in incapacitate de plata a crescut cu 2,3%.

Comertul este urmat de sectorul transporturilor si depozitarii, 2.691 de firme active in aceste domenii intrand sub incidenta legii insolventei, si de industria prelucratoare, caz in care 2.109 au ajuns in incapacitatea de a-si plati datoriile. Sectorul transporturilor si depozitarii a inregistrat o scadere a numarului firmelor cu probleme financiare fata de 2011 cu 11%, iar industria prelucratoare de 6,2%. in constructii, 2.015 de firme au intrat in insolventa, cu 10% mai multe decat in anul precedent.

in 2012, 24.078 de firme si-au suspendat activitatea, cu 14,19% mai multe decat in 2011. Totodata, anul trecut au fost infiintate peste 125.600 de firme, fata de 132.069 de societati in 2011. Astfel, la finele lunii decembrie erau active peste un milion de firme.

Cele mai multe inmatriculari de firme anul trecut au fost in sectorul comertului cu ridicata, respectiv 36.658 de societati, im agricultura, silvicultura si pescuit – 20.729 si activitati profesionale, stiintifice si tehnice – 11.076, situatie similara cu cea din 2011.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here