Cum pot agentiile si dezvoltatorii imobiliari sa depaseasca criza cu fruntea sus

0
851
isr

isrCriza nu i-a iertat pe cei slabi. Multe agentii imobiliare si-au inchis activitatea in ultimii doi ani. Si asta pentru ca piata imobiliara este unul dintre cele mai afectate  segmente ale economiei, arata statisticile. Pentru a supravietui directorii agentiilor imobiliare si-au schimbat strategiile de business.

 

Ce masuri au luat, dar si cat de greu este sa lucrezi in domeniul imobiliar in prezent aflam de la Ioan Sorin Rosu, directorul Apulum 94.

Este foarte posibil ca, in general, dificultatea sa fie mai mare in domeniul imobiliar, dar in mod sigur nu este disproportionata fata de ce se inregistreaza in majoritatea activitatilor din economia romaneasca. Se pare ca start-up-ul in aceasta perioada, in domeniul imobiliar, atat ca broker, dar si ca dezvoltator, nu este cea mai adecvata optiune. Contextul este dificil chiar si pentru operatorii cu traditie, care au de partea lor avantajul experientei.

Ce trebuie sa oferiti clientilor pentru a veni spre dvs?

In general, registrul este acelasi ca si in perioadele anterioare, doar ca importanta cu care abordam elementele constitutive difera. in acest moment, setul de avantaje in relatia cu un client rezida in valorile pe care le promovam:

•credibilitatea;
•experienta;
•analiza oportunitatilor;
•paleta larga de optiuni;
•consistenta variantelor prezentate

Ce tactica trebuie sa adopte un director de agentie pentru a trece cu bine de perioada de criza?

Perioada de criza te obliga sa gandesti, oarecum, convergent. Este necesar sa abordezi mai multe planuri conexe pentru a-ti asigura reusita.

          a) Pe o piata extrem de imprevizibila, diagnoza de stare este esentiala. Tendinta de schimbare, in general, a optiunilor clientilor trebuie rapid cunoscuta pentru a fi capabil sa iei acele decizii ce se transpun in solutiile cel mai bine adaptate fiecarui moment al evolutiei pietei imobiliare;

          b) Reevaluarea la intervale mai scurte de timp a business-planurilor;

          c) Echilibrarea permanenta a balantelor de plati si incasari;

          d) O politica activa de personal, care presupune, in primul rand, pregatirea sustinuta si dinamica a angajatilor, insertia de instrumente de lucru noi, implementarea unor masuri psihologice de sustinere si crestere a nivelului motivational si, implicit, a starii de spirit.

Cat de tare s-au schimbat cumparatorii? Dar vanzatorii?

Intr-o exprimare concisa, cumparatorii cunosc foarte bine si exploateaza ascendentul valorii banilor. Ei tind sa se apropie tot mai mult de tabloul clientului pretentios, intransigent si cu o atitudine mai degraba nelucrativa.

Vanzatorii, in schimb, sunt mai reactivi la sfaturile specialistilor, dar, de cele mai multe ori, tind sa devina nerabdatori, anxiosi, greu de multumit in ceea ce priveste timpul de vanzare si valoarea obtinuta. De altfel, este mai greu de explicat o diminuare a valorii unui imobil intr-o perioada atat de scurta si intr-o cota atat de mare.

Cum apreciati ca va fi urmatoarea perioada (sase luni) pentru piata imobiliara?

Piata imobiliara, in ansamblu, este extrem de imprevizibila. Cu exceptia mentinerii interesului de achizitie de catre persoanele cu nevoi locative (nu a celor cu interese investitionale), imi este greu sa ma pronunt asupra capacitatii de plata a acestora. Mai precis, investitiile in domeniul imobiliar vor fi tot mai putine, iar achizitiile tot mai greu de realizat.

Ce ar putea ajuta piata imobiliara sa iasa din criza?

Piata imobiliara este strans legata, printre altele, de accesul la finantare, de oportunitatea investitionala, de cadrul juridic si fiscal, de dezvoltarea infrastructurii. Cu exceptia oportunitatii investitionale – pe care o putem judeca, in aceasta faza, mai degraba ca o consecinta a optimizarii celorlalte elemente enuntate – consider ca la fiecare capitol in parte se poate lucra. Astfel, prin cresterea interesului din partea statului in domeniul dezvoltarii infrastructurii, prin identificarea, in continuare, de noi modalitati de acces real la finantare, sa ofere stabilitate si echilibru din punct de vedere juridic si fiscal, criza s-ar putea resimti in cote de intensitate mai scazute. Poate ca nu ar fi lipsita de rezultate o politica de atragere a unor capitaluri investitionale netraditionale, mai putin specifice pietei romanesti (investitii din tari cu potential in acest moment).

Cum va arata piata imobiliara la final de criza?

La fel cum va arata Romania, in ansamblu.  Un proverb chinez spune ca „in orice criza exista o oportunitate”. imi este teama ca, pentru noi, criza va insemna mai degraba regres, decat oportunitatea reasezarii si crearii unei perspective noi in domeniu. in fapt, pentru noi criza ar trebui sa reprezinte reconsiderarea criteriilor de evaluare a cailor de dezvoltare in constructii, a succesiunii operatiilor intr-un proiect imobiliar (prevederea si realizarea cailor de acces, a utilitatilor si, ulterior, a edificiului), asumarea de catre stat a investitiilor in infrastructura (cu posibilitatea recuperarii profitabile a acestor investitii), cresterea calitatii constructiilor, responsabilizarea in domeniu etc. (Interviu acordat de Ioan Sorin Rosu, Directorul general Apulum94, site-ului imopedia.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here