Cutremur de 5,3.Ce ne ascund autoritatile?

0
18428

Cutremurul produs sâmbătă noaptea, de 5,3 grade pe scara Richter, a fost unul semnificativ și va putea fi urmat și de alte cutremure în zilele următoare având în vedere activitatea seismică din Vrancea, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, directorul general al Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP), Constantin Ionescu. „Cutremurul care a avut loc sâmbătă, la ora 2:11, cu o magnitudine de 5,3 grade pe scara Richter și la o adâncime de 91,5 kilometri, se caracterizează la nivel de cutremur semnificativ. El a reacționat ca mecanism la fel ca seismul din 1990, iar efectele cutremurului au avut maxime la Bârlad, Vaslui, Iași și în Republica Moldova, dar și în sud-estul României. A mai fost ulterior un alt cutremur de 2,7 grade pe Richter, la 70 de kilometri adâncime, dar trebuie să vedem la o analiză dacă îl încadrăm în replică sau nu. Se mai pot produce cutremure mai mici în zilele următoare conform activității seismice normale a zonei Vrancei”, a precizat Constantin Ionescu.

Potrivit sursei citate, înainte de acest cutremur s-au produs alte 30 de seisme cu magnitudini între 2 și 3,5 grade pe Richter, luna septembrie fiind mult mai activă din punct de vedere seismic decât alte luni ale anului.

„Luna septembrie a fost mai activă din punct de vedere seismic față de alte luni ale anului, dar un cutremur de genul celui din noaptea aceasta se produce cam la 4—5 ani. Aceasta este regula din observațiile noastre ca un cutremur de 5 grade să se producă în acest interval de timp. Ultimul, de acest tip, a avut loc în anul 2009, deci sunt 7 ani, iar anterior s-a produs în 2004, cu magnitudini de peste 5 grade. Într-adevăr s-a mai produs unul mai mare în anul 2014, de 5,6 grade pe Richter, dar acesta a fost diferit pentru că s-a produs la o adâncime de 40 de kilometri”, a explicat directorul general al INFP. Dar ceva nu se leaga.Toata campania demartata recent, cu tutoriale tv din care aflam cum ne putem salva in caz de dezastru(?), mobilizarea fara precedent a ISU, planuri ample de interventie, sfatuirea populatiei sa aiba in casa necesarul supravieruirii, nu sunt de bun augur.Oare ce stiu autoritatile si noi nu stim?Ca sa puteti intelege mai bine miza jocului, va prezentam cateva secvente surprinse de camerele de supraveghere:

https://youtu.be/fjcgxGFDYdE

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here