Oare cine n-ar dori ca – odata ajuns intr-un restaurant – sa fie asistat in privinta alegerii vinului potrivit? Mai de voie, mai de nevoie, de regula ne lasam consiliati – din acest punct de vedere – de ospatarul caruia ii comandam si mancarurile preferate. Cat de corecta este aceasta practica – ne spune presedintele Federatiei Nationale a Somelierilor din Romania, Sergiu Nedelea, intr-un interviu in exclusivitate pentru Grupul de Presa MEDIA BLOC.
Dupa parerea mea, este o practica destul de corecta, acum, pentru ca nu avem alta alternativa, deoarece numarul somelierilor este destul de scazut la noi in restaurante. Practic, ospatarul, seful de sala (oricum l-am numi, in functie de ierarhia specifica) are – sau cel putin ar trebui sa aiba – cunostintele necesare pentru recomandarea unui vin, in asociere cu preparatele culinare comandate de clienti, ori sa ne ofere o parte din aceste informatii, tinand cont de expertiza profesionala pe care o are..
Ce inseamna „somelier”?
„Somelier” este numele unei profesii, este denumirea unei meserii cuprinse inclusiv in Codul Ocupational din Romania, deci este o meserie atestata si la noi. Am putea sa o asimilam cumva, tehnic vorbind (sau „poetic vorbind”, mai bine zis) cu cea a unui „paharnic”, daca ne ducem in vremuri demult apuse. si daca tot mergem inapoi, in istorie, sa precizez si faptul ca meseria de „somelier” a aparut in Franta, dar, initial, a avut un alt inteles. si numele tot din Franta vine, insa acest cuvant – „somelier” – este, practic, intraductibil.
Ca meserie, a fost reglementata in anul 1318 de catre Regele Filip al V-lea, al Frantei. “Somelierul” era, atunci, acea persoana cu abilitatile necesare sa achizitioneze alimente si vinuri pentru Curtea Regala, ori pentru diferite curti nobiliare (erau, pe vremea aceea, doua Papalitati: la Dion, in Franta si – respectiv – la Roma, in Italia). si, nu intamplator, denumirea de “somelier” este pierduta in istorie! in franceza veche, in bretona, insemna „animal de povara”, ceea ce ne arata faptul ca menirea initiala a somelierului era de „transportator”! El era responsabilul caravanei care ducea alimentele si facea achizitia acestor alimente de pe teren.
Odata cu aparitia primelor restaurante, dupa Revolutia Franceza, cand devine raspandita si meseria de bucatar, dar si cea de chelner sau majordom (oricum le-am numi), ori de servitor in casa, meseria de somelier capata anumite nuante in aceasta zona si este ceea ce e si astazi: profesionistul care ne indruma in alegerea unui vin si – mai ales – face asocierea cu preparatul culinar servit intr-un restaurant. Bineinteles ca il regasim in mai multe zone de activitate: la producatorii de vinuri, ori in magazinele de specialitate. Dar somelierul are ca si competenta o arie mult mai larga si nu se opreste doar la vinuri. El ne vorbeste si despre cafele si despre un „tigar” bun la sfarsitul mesei, dar si despre bauturile digestive: un coniac, un rom vechi… Sunt multe de povestit!
Patronii de restaurante din Romania angajeaza somelieri?
Aici este o mica disputa, sa spun asa, care tine, cumva, de directia ultimilor ani, ori de confuzia directiilor din ultimii ani, mai bine zis (si spun asta cu toata responsabilitatea!)… La un moment dat, a existat o Ordonanta care prevedea ca, de la un anumit numar de stele in sus (respectiv, de la 4-5 stele), la orice restaurant – ca structura turistica – sa existe somelier. Asa cum, la acest nivel de stele, avem nevoie de bucatar specialist, de bucatar-sef sau maistru bucatar, tot asa trebuie sa avem si somelier. Ei, bine, s-a revenit asupra deciziei respective, obligativitatea s-a transformat in «recomandare», iar acum este pe undeva, pe la mijloc, as putea sa spun! Cert este ca patronii inca nu vad oportunitatea unui astfel de profesionist in restaurantele lor. Ei prefera sa pastreze, in continuare, ideea conform careia “somelierul” este acel “baiat” care se pricepe la vinuri… Din pacate, chiar aceasta este perceptia!
Dar, usor, usor – mai ales de cand paleta de vinuri s-a marit, odata cu intrarea in Uniunea Europeana, cand taxele au scazut, permitand Frantei si Italiei sa-si etaleze si la noi bogatia lor de vinuri – se simte din ce in ce mai des nevoia expertizei profesioniste, a experientei unui om care se pricepe la aceste asocieri.
Nu este si o problema de educatie a consumatorului?
De multe ori se zice ca n-are romanul “cultura vinului”. Eu nu vreau sa spun asta! Este normal ca unul dintre sensurile existentei acestor profesionisti – pana la urma – sa fie si rolul educational, in sine, iar… “pofta vine mancand”. Omul trebuie sa fie invatat aceste lucruri, indiferent de structura de organizare a unui restaurant. si avem o mare sansa, in ultimii ani! Este sansa extraordinara a circulatiei persoanelor oriunde in afara tarii. Mergem in strainatate si vedem cum este acolo! si – ulterior – acesti romani care au sansa sa calatoreasca in zone viti-vinicole mondiale ajung in restaurantele din Romania si spun patronilor: “am fost in restaurante din Franta, din Italia, din Chile etc. si am vazut cum este acolo. De ce aici nu este la fel?”…
Este adevarat ca “mai e mult pana departe” (nu stiu cine a spus asta, dar spun si eu), dar – incet, incet – lucrurile vor ajunge la normalitate si in Romania, iar totul se va “aseza”, din acest punct de vedere! Iar speranta asta e legata de… timp! Dau timpul inapoi si ma gandesc unde eram noi acum cativa ani, vorbind strict despre vinuri, despre meseria de “somelier”, de exemplu. si-atunci, imi dau seama ca s-au facut pasi destul de mari, atat in privinta educatiei consumatorului de vin, cat si cu privire la serviciile oferite in restaurantele din Romania!
(Interviu realizat de DANIEL NEGUȚ)
