Daca digul de la Galati va ceda, va fi inregistrat cel mai mare dezastru urban de dupa cel de-al doilea razboi mondial

0
752
dig-galati

dig-galatiPrefectul judetului Galati, Cosmin Paun, a declarat, luni, ca daca digul care este construit la Galati pe o lungime de 4,5 kilometri nu va rezista pierderile economice vor fi insemnate, numai inchiderea activitatii Regionalei Vamale implicand o pierdere de 18,5 milioane de euro pe zi.

 

Prefectul a mentionat ca 8.000 de persoane se afla in zona inundabila si ar trebui evacuate in cazul in care digul va ceda.

El a precizat ca vor fi foarte mari si pierderile economice, numai prin inchiderea Regionalei Vamale Galati putandu-se inregistra pierderi de 18,5 milioane de euro pe zi.

In zona inundabila isi desfasoara activitatea cei mai mari agenti economici din Galati, care asigura aproximativ 12.000 de locuri de munca.

In prezent, nivelul Dunarii a depasit, la Galati, cu 70 de centimetri cota de inundatie si este cu 21 de centimetri sub cota de pericol, fiind in continua crestere, a mai spus prefectul.

Luni, aproximativ 1.400 de pompieri si jandarmi din mai multe judete, dar si voluntari lucreaza la ridicarea digului de la Galati. Oamenii vor lucra in trei schimburi, pe trei fronturi de lucru.

Tot in cursul acestei zile, urmeaza sa fie instalat si un hidrobaraj, cu o lungime de aproximativ 800 de metri, de-a lungul unei intregi strazi din cartierul Valea Orasului din Galati. Pentru desfasurarea in bune conditii a lucrarilor de instalare a hidrobarajului si a celor de suprainaltare a digului de aparare, in zona Port circulatia rutiera a fost restrictionata.

Tot pentru evitarea cresterii nivelului Dunarii, luni dimineata s-a luat decizia descarcarii, la acumularea Movileni, a raului Siret la un debit inferior celui din zilele trecute, respectiv la 1.700 de mc/secunda, a declarat, la randul sau, vicepresedintele comitetului national pentru situatii de urgenta, secretarul de stat in MAI Mihai Capra.

Acesta s-a declarat increzator ca digul construit la Galati va rezista si ca nu va fi nevoie sa se apeleze la alte solutii, de spargere a digurilor de pe Dunare, din amonte si aval de Galati.

Viceprimarul Galatiului Nicu Ciumacenco declarat, luni dimineata, ca autoritatile au intampinat probleme in ceea ce priveste aprovizionarea cu nisip pentru constructia digului. El preciza ca pentru lucrari va fi folosita zgura de la combinatul siderurgic, care va fi adusa cu camioanele.

Autoritatile locale spuneau ca daca digul va ceda va fi inregistrat cel mai mare dezastru urban de dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, a declarat, duminica, la Galati, ca prioritara este apararea localitatii, astfel ca s-a luat decizia realizarii unui dig de 4,5 kilometri, cu o inaltime de 1,5 metri.

Potrivit lui Blaga, solutia extrema ar fi ruperea digului de la Cotu Pisicii, ministrul spunand insa ca este convins ca digul pe care il vor construi in Galati va rezista si nu se va ajunge la asemenea situatii extreme. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here