Daikin România: afaceri în creștere și consolidarea poziției de lider al pieței HVAC, în anul financiar recent încheiat

0
1017

În anul financiar 2017-2018, încheiat la 31 martie 2018, Daikin România, subsidiara locală a celui mai important producător de aer condiționat din lume, a înregistrat o cifră de afaceri de 25,5 milioane euro, în creștere cu 5% față de anul precedent. Compania și-a atins obiectivul de a-și consolida poziția de lider al pieței HVAC din România.

“Rezultatele obținute în anul financiar recent încheiat se datorează atât menținerii poziției de top în segmentul comercial, cât și noilor direcții de dezvoltare abordate în segmentul rezidențial. Ponderea cea mai mare a vânzărilor companiei rămâne în segmentul comercial, rezultatele fiind obținute în contextul unei creșteri pe piața clădirilor de birouri, a aplicațiilor industriale, în special în zona automotive, și a sectorului de retail de tip family center, în timp ce sectorul spațiilor comerciale de mari dimensiuni a fost anul trecut în scădere. În segmentul rezidențial este de remarcat preferința tot mai evidentă a clienților finali pentru produsele high-end din gama Bluevolution, care înglobează tehnologii de ultimă generație, vânzările acestei game înregistrând o creștere de 25% anul trecut”, a declarat Daniel Vasile, Managing Director Daikin România.

Printre proiectele comerciale realizate în 2017 se regăsesc Hotel Hilton Garden Inn (București), One Charles de Gaulle Residence (București), Hattrick Office Building (Sibiu), Bega Business Park (Timișoara), Hotel Sovata, precum și magazinele H&M, Calzedonia, Pepco și Sportisimo. În segmentul rezidențial, pe lângă zecile de mii de sisteme individuale preferate de clienții finali, Daikin a furnizat anul trecut soluții de climatizare pentru ansambluri rezidențiale de referință, precum Dinamic City, Menuet Residence, Popasului Residence, urmând ca Aviației Park și Caramfil 85 să fie finalizate în cursul acestui an. Compania a ales să fie cât mai aproape de efervescența sectorului imobiliar prin abordarea directă a dezvoltatorilor, bazându-se pe factorii diferențiatori și pe calitatea soluțiilor de climatizare inovatoare. Un exemplu în acest sens este parteneriatul cu dezvoltatorul proiectului Belvedere Residences (București), în cadrul căruia au fost create pachete personalizate în funcție de specificul fiecărui apartament.

“În urmă cu patru ani, Daikin a introdus pe piață gama de echipamente rezidențiale cu agent frigorific R32 – Bluevolution, care se remarcă prin eficiența energetică superioară și impactul mult mai redus asupra mediului, având un potențial de încălzire globală de 3 ori mai mic decât al sistemelor clasice, care folosesc R410. Vânzările crescute pentru acest tip de echipamente se bazează pe eforturile noastre și ale partenerilor noștri de promovare și de educare a clienților în privința sistemelor de climatizare eficiente, cât și pe experiențele lor anterioare cu acest tip de echipamente, mulți dintre ei fiind deja la a doua achiziție a unui aparat de aer condiționat”, a declarat Alexandru Rusu, Residential Sales Manager în cadrul Daikin România.

După impactul pozitiv atins de noua generație de aparate de aer condiționat Bluevolution, adresată clienților rezidențiali, Daikin a stabilit în 2017 un nou punct de referință și în sectorul comercial, prin lansarea Sky Air A-Series, prima gamă de echipamente comerciale eco-friendly din Europa, care folosește agentul frigorific R32. De asemenea, la mijlocul anului trecut, Daikin a lansat în România un nou program – Commercial Solution Expert (CSE), care certifică expertiza partenerilor selectați pentru a oferi servicii premium de consultanță, instalare și mentenanță pentru proiecte comerciale de orice anvergură.

În prezent, Daikin are o rețea de peste 150 de parteneri, asigurând o distribuție la nivel național. Dintre aceștia, 16 au primit certificarea de parteneri Commercial Solution Expert și 50 au statutul de parteneri Home Comfort Expert.

Compania este concentrată permanent asupra creșterii nivelului de satisfacție a clienților cu privire la serviciile pre și post-vânzare. Toate acțiunile noastre urmăresc viziunea Daikin, aceea de a oferi tuturor categoriilor de clienți soluții de climatizare și experiențe premium. Periodic derulăm studii atât în rândul consumatorilor finali, cât și în rândul partenerilor comerciali pentru măsurarea indicatorului Net Promoter Score (NPS). Considerăm că numai ascultând în permanență ce au clienții noștri de spus putem să îmbunătățim nivelul serviciilor oferite și astfel, vom reuși să păstrăm brandul Daikin în topul preferințelor românilor atunci când vine vorba de sistemele de climatizare de orice fel”, a adaugat Daniel Vasile.

Un alt pilon important al business-ului este reprezentat de divizia de service, care pune la dispoziția partenerilor și clienților Daikin servicii profesionale de service în garanție și post-garanție, având ca obiectiv creșterea nivelului de satisfacție și a gradului de încredere în soluțiile și serviciile companiei. Pe lângă activitățile de service tradiționale, precum asistență la montaj, punerea în funcțiune a echipamentelor, diagnosticare și expertiza defecțiunilor, Daikin a dezvoltat și servicii cu un înalt conținut tehnologic, care implică monitorizare, evaluare și mentenanță predictivă, upgrade sau audit energetic. Compania acordă o atenție deosebită formării profesioniștilor din domeniu, oferind cursuri de pregătire tehnico-practice în cadrul centrului de formare profesională Daikin, unde sunt pregătiți peste 250 de instalatori în fiecare an.

Noul an financiar a debutat în forță pentru Daikin, odată cu lansarea pe piața din România a unui nou model de aer condiționat rezidențial din gama Bluevolution, Stylish, și a programului pilot BuyBack, prin care compania încurajează înlocuirea vechilor aparate de aer condiționat cu unele de ultimă generație, oferind discount-uri de până la 400 lei.

De asemenea, Daikin va continua și anul acesta demersurile de protecție și îmbunătățire a mediului înconjurător, prin diverse acțiuni de responsabilitate socială, după succesul campaniei „Plantăm Aer”, în urma căreia au fost plantați 13.000 de copaci pentru împădurirea a 4 hectare de teren degradat.

„Pentru 2018, ne-am propus o creștere a cifrei de afaceri, continuând dezvoltarea parteneriatelor puternice pe toate segmentele de business. De asemenea, avem în plan creșterea echipei Daikin, formată astăzi din 40 de angajați, având în continuare multe poziții deschise pentru specialiști. În plus, acordăm o atenție deosebită recrutării și formării viitorilor profesioniști în domeniu, prin programe și abordări dedicate studenților în ani terminali. Creșterea și consolidarea echipei alături de partenerii noștri ne va susține în demersul de menținere a poziției de lider al pieței HVAC în Romania, obiectivul nostru fiind acela de a oferi soluții și servicii de cea mai înaltă calitate, care depășesc standardele industriei”, a declarat directorul companiei.

 

Despre Daikin

La nivel global, compania DAIKIN este prezentă în peste 145 de țări, având peste 67.000 de angajați în cele 90 de fabrici.  Cu o experiență de peste 90 de ani în proiectarea și fabricarea de tehnologii de încălzire și răcire, Daikin este lider de piață în tehnologia pompelor de căldură, fiind renumit pentru abordarea sa inovatoare în ceea ce privește dezvoltarea de produse, precum și pentru calitatea de neegalat și versatilitatea soluțiilor sale integrate. De altfel, Daikin a lansat în 2014 prima generație de produse pentru segmentul rezidențial care folosesc exclusiv agentul frigorific R32.

În Europa compania are aproximativ 5.500 de angajați şi 12 fabrici de producție cu sediul în Belgia, Republica Cehă, Franța, Germania, Olanda, Italia, Turcia, Marea Britanie şi Spania.

Daikin este pe piața din România din 1994, având în prezent 40 de angajați și o rețea complexă de distribuitori, axați pe soluții comerciale, industriale și rezidențiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here