Daniel Daianu: “Increderea este un indicator fundamental pentru a exprima perspectiva unei economii”

0
941
daniel-daianu

“Cand indatorarea devine supra-indatorarea?” si “Poate exista crestere economica fara creditare?” sunt doua dintre intrebarile-cheie la care a oferit raspunsuri Daniel Daianu, membru in Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei (BNR), in cadrul scolii de toamna pentru jurnalistii din domeniul economic – EU-COFILE, organizata recent de Alpha Bank, Asociatia Romana a Bancilor si BNR. in contextul celor discutate la seminar, Daniel Daianu ne-a acordat un scurt interviu, in exclusivitate.
Cresterea consumului poate fi – singura – un impuls important al cresterii economice?

Da, daca este vorba despre o crestere care nu e generata numai de un apetit crescut in mod conjunctural pentru un consum mai mare. in masura in care un consum marit exprima si crestere de venituri, o crestere durabila, este foarte bine! Mai ales ca in Produsul Intern Brut, consumul are o pondere considerabila. Dar este bine pentru cresterea pe termen lung, ca sa se miste si investitiile si in situatia Romaniei sa avem si o absorbtie de fonduri europene mai viguroasa.

increderea poate favoriza cresterea economica?

Sigur ca da! Nu exista economie care sa “tureze” bine si care sa nu beneficieze de incredere. increderea celor care conduc afaceri ca perspectiva este buna, pentru ca altminteri nu ar face investitii. increderea consumatorilor ca au si ca vor avea in continuare locuri de munca, ceea ce inseamna venituri si pe baza acestor venituri pot sa consume. Un om cumpatat nu consuma fara siguranta unor venituri; numai un om disperat consuma fara a avea venituri! De fapt, increderea este un indicator fundamental pentru a exprima perspectiva unei economii. Un indicator care tine si de psihologia oamenilor, de psihologia oamenilor de afaceri.

in afara fondurilor europene, ce oportunitati de anvergura are Romania, in acest moment, pentru a genera o crestere economica durabila?

Are si “pistoane” interne, Romania. Cea mai mare parte a investitiilor nu se face din fonduri europene, ci din economisirea interna! Deci, daca va fi incurajata economisirea interna, care va creste in anii ce vin, vom avea si o baza mai solida pentru finantarea investitiilor. Este drept ca, pe termen scurt, exista un compromis intre consum si economisire (alias, investitii), intrucat, daca economisesti mai mult, nu consumi atat cat ar avea nevoie economia pentru a genera o dinamica mai accentuata a cresterii economice. insa, pe termen mediu si lung este important sa avem investitii mai mari, iar acestea este bine sa se bizuie si pe economisirea interna!
Ce arata viata sau istoria moderna si ce arata criza ultimilor ani, prin care trece Europa? Ca economiile care sunt supra-indatorate, fie pe filiera sectorului public (adica, sectorul public s-a supra-indatorat: cazul Greciei), fie a sectoarelor private (cazul Spaniei, cazul Irlandei), ajung intr-o mare dificultate si in mare necaz. Deci, intr-o economie este necesar sa se economiseasca mai mult, sa se investeasca mai mult.
De fapt, este o regula a chibzuintei care se verifica si la nivelul fiecarei gospodarii, la nivelul fiecarui cetatean: oamenii care nu pun nimic de-o parte, isi erodeaza bunastarea viitoare! Iar acest lucru este valabil atat pentru un individ, cat si pentru o gospodarie, pentru o comunitate, ori pentru o tara!

Multitudinea de oferte de carduri de credit, de pe piata, contribuie la o supra-indatorare individuala?

Nu! Creditul face parte din ceea ce numim “economia moderna”! Important este ca oamenii sa nu se indatoreze peste puterea lor de a rambursa pe termen scurt, ori pe termen mediu. insa, esential este si ca acela care ofera imprumutul sa faca o analiza corecta a rationalitatii unui credit. Poti da un imprumut ca sa ajuti pe cineva; poti sa oferi si un credit, ca ajutor, la un moment dat. insa, daca oferi credite in mod nechibzuit, poti risca falimentul bancii. De cealalta parte, intelepciunea poporului roman il invata pe tot omul sa fie chibzuit si cumpatat, in cateva cuvinte: “Nu te intinde mai mult decat iti este plapuma”! (Daniel Negut)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here