Patrimoniul RADET, evaluat la 308,77 milioane lei… dar valoarea în ipoteza lichidării este de numai 159,69 milioane lei; masa credală depăşeşte 3,8 MILIARDE LEI

0
1204

De 6 ani, REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUŢIE A ENERGIEI TERMICE BUCUREŞTI R.A.D.E.T. RA (CUI: 361218) înregistează pierderi de ordinul sutelor de milioane de lei; de 10 ani, datoriile depăşesc cifra de afaceri şi sunt într-o creştere continuă; de “numai” 9 ani, valoarea capitalurilor proprii este negativă. Cu toate că aceste “performanţe” arată că regia este într-o situaţie de faliment de mai mulţi ani, abia pe 26 septembrie 2016 a solicitat deschiderea procedurii generale de insolvenţă şi, în documentaţia depusă la Dosarul nr.35232/3/2016, a precizat că “datoria sa către ELCEN, principalul producător de energie termică, este de 3.600.000.000 lei” şi că “funcţionează cu conturile poprite din luna ianuarie (2016 – n.r.)”.

Sentinţa de deschidere a procedurii a fost pronunţată de judecătorul sindic Vasile FIŢIGĂU de la Tribunalul Bucureşti pe 5 octombrie 2016, iar tabelul preliminar al creanţelor a fost publicat de administratorul judiciar ROMINSOLV SPRL abia pe 9 ianuarie 2017. Conform acestui document, masa credală acceptată din prima se ridică la 3,83 MILIARDE LEI LEI, dar demn de menţionat este faptul că totalul creanţelor invocate de creditori depăşeşte 5,3 MILIARDE LEI… şi, din cauza disputelor juridice (centestaţii), nici până acum nu a fost publicat tabelul definitiv.

În schimb, luna trecută a fost finalizat raportul de evaluare a patrimoniului RADET, iar concluzia este tristă:

Valoarea de piaţă a întregului patrimoniu al societăţii la data evaluării este estimată la 308.767 mii lei, iar valoarea în ipoteza lichidării este estimată la 159.694 mii lei

Altfel spus, dacă RADET s-ar vinde ca orice altă societate şi dacă s-ar găsi vreun amator, s-ar obţine aproape 160 milioane lei (34,5 milioane euro la cursul actual), bani cu care s-ar acoperi puţin peste 4% din masa credală stabilită iniţial.

Pierderi şi datorii în perioada de insolvenţă

În luna septembrie a acestui an, ROMINSOLV SPRL s-a îndurat să mai publice un raport de activitate, anteriorul fiind din mai 2017, în condiţiile în care acestea ar trebui să fie lunare. Conform celui mai recent astfel de raport, care analizează evoluţia societăţii până la finalul lunii iulie 2017, activitatea regiei generează ÎN CONTINUARE pierderi şi datorii.

Astfel, pierderile consemnate în primele 6 luni din acest an sunt de 109.428.506,18 lei, la o cifră de afaceri de 627.617.228,10 lei, iar datoriile acumulate în perioada de insolvenţă (5 octombrie 2016 – 31 iulie 2017) se ridică la 142.578.709,10 lei, cu următoarea structura:

  • Obligaţii bugetare – 3.268.101,08 lei
  • Furnizori – 137.342.126,68 lei
  • Alte datorii – 1.968.481,34 lei

Administratorul judiciar precizează că “din totalul de 142.578.709,10 de lei, suma 132.292.567,79 lei reprezintă datorii în termenul contractual de plată, respectiv nescadente“, afirmaţie din care se înţelege că vreo 10 milioane de lei au cam depăşit termenul scadent… dar poate le-a plătit RADET între timp, că avea bani în casă şi conturi – 73,63 milioane lei la finalul lunii iunie 2017.

Efectivul de salariaţi a scăzut la 3.055 persoane (iulie 2017), de la 3.498 de angajaţi la finalul lunii octombrie 2016, cu menţiunea că acestă reducere de personal s-a făcut cu eforturi financiare impresionante:

21.224.485 lei reprezintă totalul fondurilor aferente salariaţilor care au semnat acordul nr.31039/25.04.2017 privind încetarea contractelor individuale de muncă prin acordul părţilor (plecări voluntare), prin care au încetat la data de 29.05.2017 contractele individuale de muncă pentru un număr de 370 de salariaţi

Mai mult de jumătate din creanţe au o vechime de peste 3 ani

În ceea ce priveşte relaţia cu clienţii, raportul administratorului judiciar precizează că, la 31 iulie 2017, regia avea de recuperat 81,96 milioane lei, din care: 46 milioane lei de la populaţie, 32,22 milioane lei de la agenţi nebugetari şi 5,73 milioane lei de la instituţii. Grav este faptul că 58% din aceste sume, mai exact 47,59 milioane lei, reprezintă datorii mai vechi de 3 ani. Şi aici populaţia este în frunte, cu 25,66 milioane lei, dar nici clienţii nebugetari nu se lasă – 21,87 milioane lei.

Un alt aspect care merită subliniat este structura încasărilor. Astfel, în perioada scursă de la intrarea în insolvenţă, RADET a avut încasări de 1.317.386.152 lei, din care 631.739.896 lei, adică 47,95% din total, reprezintă subvenţii.

După cum susţine administratorul judiciar, RADET Bucureşti furnizează energie termică pentru circa 565.000 de apartamente, reprezentând peste 8.200 de blocuri şi imobile, în care trăiesc peste 1,2 milioane locuitori, precum şi pentru 5.000 de instituţii, obiective sociale şi agenţi economici. Este operatorul sistemului public de alimentare cu energie termică, asigurând 72% din necesarul de energie termică al Capitalei, iar 95% dintre consumatori sunt de tip casnic, restul fiind instituţii publice şi agenţi economici.

Următorul termen de judecată în Dosarul de insolvenţă nr.35232/3/2016, al debitorului REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUŢIE A ENERGIEI TERMICE BUCUREŞTI R.A.D.E.T. RA, este programat pe 6 decembrie 2017. (sursa foto: reddit.com)

DOCUMENTE ATAŞATE:
RADET – Tabel preliminar al creanţelor

RADET – Raport de evaluare a patromoniului (extras)

RADET – Raport de activitate (octombrie 2016 – iulie 2017

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here