Se spune că factorul uman este motorul unei companii, motiv pentru care succesul unei afaceri depinde printre altele și de cât de pregătiți sunt angajații pentru activitatea desfășurată. Prin urmare, procesele de training isi pot pune amprenta atât în îmbunătățirea abilităților angajaților, cât și în creșterea performanței sau dezvoltarea culturii companiei.
Odată cu evoluția tehnologiei, îmbunătățirea strategiilor de muncă și modificarea condițiilor de muncă (de exemplu, remote work), angajații și angajatorii sunt nevoiți să se adapteze la aceste schimbări prin adoptarea de noi cunoștințe, valori și competențe. Astfel, una dintre modalitățile moderne de îmbunătățire a acestor elemente constă în implementarea unor programe de training care includ utilizarea de aplicații de e-learning.
De ce programele de training ale angajaților sunt acum mai importante ca niciodată?
Un proces mai bun de training determină o eficientizare a proceselor operaționale din cadrul unei companii. Din moment ce piețele sunt mereu volatile, formarea profesională, dar și personală joacă un rol semnificativ în menținerea competitivității organizației.
Așadar, un program de training cuprinzător și la standarde înalte de calitate va permite:
- Acumularea de cunoștințe noi și actualizarea celor deja existente;
- Consolidarea abilităților și competențelor;
- Îmbunătățirea legăturilor dintre angajați;
- Distribuirea uniformă a volumului de muncă;
- Îmbunătățirea productivității și moralului echipei;
- Îmbunătățirea nivelului de adaptare la schimbări ș.a.
De ce aplicațiile de e-learning devin esențiale pentru training-ul angajaților?
Înainte de pandemie, tehnologia de învățare online era utilizată în special de studenții care nu reușeau din diverse motive să participe constant la cursurile și seminariile de la facultate. Fiind una dintre cele mai moderne metode de a obține noi cunoștințe sau competențe, e-learning-ul a fost inclus în prezent și în programele de training ale angajaților datorită avantajelor evidente.
Evoluția tehnologică și accesul la internet au făcut procesele de învățare mai ușoare și mai eficiente, permițând angajatorilor să implementeze software e-learning pentru training-ul angajaților. Mai mult decât atât, aplicațiile de e-learning sunt o soluție recomandată în procesele de training deoarece:
- economisesc resursele financiare ale companiei;
- diminuează timpul de învățare pentru angajați;
- asigură un nivel ridicat de retenție a angajaților;
- oferă accesibilitate oricând și de oriunde;
- furnizează angajaților acces constant la resurse și instrumente de învățare;
- permit o colaborare eficientă între angajați indiferent de locul în care aceștia se află;
- sunt realizate astfel încât să se potrivească stilurilor de viață și de învățare ale angajaților;
- urmăresc progresul training-ului și raportează rezultatele;
- pot fi adaptate indiferent de numărul de angajați;
- furnizează feedback în timp util;
- oferă asistență în caz de dificultăți privind accesarea platformei, resurselor sau instrumentelor;
- asigură coerența și uniformizarea proceselor de training;
- oferă funcție de interactivitate și gamification pentru a face învățarea mai prietenoasă sau mai distractivă pentru utilizator, etc.