De ce nu mai scad preturile la apartamente?

0
1032
apartamente-seara

apartamente-searaO prietena doreste sa isi cumpere o garsoniera in Timisoara, asa ca am fost luni sa vizitam doua astfel de locuinte. Cum suma in care trebuie sa se incadreze este de maxim 23-25.000 de euro, eram constienti ca nu putem avea cine stie ce pretentii.

 

Prima garsoniera pe care am vizitat-o a fost relativ ok insa nu era exact ceea ce cautam, iar a doua vizita m-a facut sa inteleg de ce piata mobiliara este blocata, scrie Khris.

Proprietarul era un tanar care ne-a spus din prima ca doreste sa vanda garsoniera pentru ca nu isi mai poate plati rata la banca, el fiind in somaj tehnic, iar nevasta-sa casnica. Aveau si o fetita de 4-5 ani. Familia respectiva nu era disperata sa vanda pentru ca cel putin pe moment, parintii ii ajutau sa isi plateasca ratele.

Am aflat ca garsoniera are 24 mp si ca pretul ei este de 25.500 euro “usor negociabil”, insa proprietarul m-a asigurat ca sub 25.000 nu o vinde: “decat sa o vand mai ieftin de atat, mai bine ma mut la socri si o inchiriez”.

I-am spus omului ca un pret de peste 1000 de euro pe metru patrat este mare (blocul arata jalnic si erau cel putin 30 de garsoniere pe palier), dar raspunsul sau m-a lasat masca: „am vazut la televizor ca unii vand si cu 700-800 de euro pe metru patrat, dar nu ma intereseaza chestiile astea. Eu am luat garsoniera in 2007 cu 27.500 si mai am de dat la banca aproape 18.000. In plus, trebuie sa ne mai ramana si noua ceva bani, macar cat sa imi scot avansul pe care l-am dat cand am cumparat-o. Nu o putem vinde cu mai putin de 25.000…”

Imediat, m-am gandit ca daca a luat-o in 2007 cu 27.500 de euro iar acum cere 25.000, inseamna ori ca a luat-o foarte ieftin, ori ca o vinde foarte scump. Tanarul era foarte hotarat asa ca nu am insistat, insa mi-am dat seama ca mentalitatile se schimba foarte greu.

“Cum sa imi vand locuinta mai ieftin decat am cumparat-o? Mai bine o inchiriez”. Nu se vand locuinte, dar proprietarii tin cu dintii de pret si mai mult, acest pret este de multe ori bazat pe nevoile proprii, nu pe realitatea din piata. Creste oferta pe piata chiriilor, dar chiriile nu scad. De ce? Pentru ca proprietarii inca mai spera.

Poate mint “aia” poporul cu televizorul cand anunta ca preturile sunt in scadere de doi ani…

Concluzie: mai asteptam. Sau mai cautam.

Tot ieri au venit datele de la notari privitoare la numarul tranzactiilor imobiliare, iar situatia este urmatoarea: in februarie s-au efectuat 25.877 tranzactii, cu 1.9% mai putine decat in februarie 2009 si cu 41.5% mai putine decat in februarie 2008.

Daca pe fondul scaderii preturilor cu 25-50%, numarul tranzactiilor scade cu 40%, inseamna ca preturile nu au scazut destul pentru ca piata sa se deblocheze. Punct.

PS: In februarie 2008 nu exista nici programul Prima Casa. (Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here