Debenhams revine pe piata din Romania

0
889

Grupul britanic Debenhams revine pe piata romaneasca, iar primul magazin ar putea sa fie deschis in Bucuresti Mall din Vitan, la un an dupa ce omul de afaceri Octavian Radu a inchis ultimele doua magazine ale brandului si a renuntat la franciza, au declarat surse din piata de retail citate de Mediafax.

„Debenhams reintra pe piata locala si negociaza un contract de inchiriere cu proprietarii Bucuresti Mall (unde a fost deschis si primul magazin Debenhams in 2007 de catre compania RTC Holding, care detinea franciza la acea vreme, n.r)”, au spus sursele citate.

Debenhams a inchis cele 6 magazine pe care le detinea in Romania, iar retailerul britanic a anuntat o pierdere contabila de 3,8 milioane de lire sterline (4,4 milioane euro) in urma inchiderii acestora, care functionau in franciza, precizand ca francizorul local „a esuat” in contextul conditiilor „foarte dificile” de pe piata.

Omul de afaceri Octavian Radu, care detinea in perioada de boom peste zece francize ale unor branduri internationale de moda, a anuntat anul trecut ca renunta la afacerile in domeniu si inchide magazinele Debenhams.

Radu acuza atunci scaderea puterii de cumparare in contextul crizei, dublarea suprafetei mall-urilor in perioada 2008-2012 si dezvoltarea agresiva pe piata romaneasca a unor branduri competitive precum Zara si H&M.

Ultimele magazine Debenhams din Romania au functionat in centrele comerciale Plaza Romania si Bucuresti Mall.

Reteaua Debenhams cuprinde peste 240 de magazine, in 28 tari, si comercializeaza articole si branduri in exclusivitate, sub semnatura unor designeri internationali.

Bucuresti Mall, primul centru comercial din Romania, detinut de Anchor Grup din Turcia, se afla in proces de remodelare a spatiilor de retail, program de investitii care a inceput recent. Compania intentioneaza sa mute supermarketul Mega Image de la parter la subsol, unde a fost deja relocat magazinul Intersport, in aceasta parte a centrului urmand sa fie realizata o zona dedicata serviciilor. Celelalte magazine vor fi grupate pe categorii de clienti carora li se adreseaza.

in centrul comercial au mai fost deschise in ultima perioada mai multe magazine printre care Time Out, Tom Tailor si urmeaza LC Waikiki.

De asemenea, magazinul H&M de la parter este in proces de extindere si la etajul 1 al centrului comercial, astfel ca suprafata ocupata de brandul suedez va creste cu aproape 70%.

Bucuresti Mall are un grad de ocupare de circa 85% si o suprafata inchiriabila de circa 37.000 metri patrati, dupa extinderea din 2007, cu 9.000 de metri patrati, iar masura de remodelare si modernizare a centrului comercial vine in contextul in care in Bucuresti urmeaza sa mai fie deschise inca trei centre comerciale, Mega Mall in Pantelimon, ParkLake in cartierul Titan si Veranda in zona Obor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here