Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor organizează joi, 22 septembrie 2016, la Tulcea o dezbatere publică cu tema analiza cadrului normativ referitor la reducerea poluării cu nitrați, măsurile pentru prevenirea poluării și sursele de finanțare pentru investițiile care susțin aceste demersuri.
Dezbaterea face parte din campania 2016 a Proiectului “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” și se va desfășura la Consiliul Județean Tulcea, Sala Mihail Kogălniceanu, Str. Păcii nr. 20, Tulcea, între orele 10-17.
Evenimentul se adresează autorităților publice locale, autorităților cu responsabilităţi în domeniu, precum și specialiștilor, mediului academic și societății civile din județul Tulcea. La dezbatere vor participa și vor avea intervenții reprezentanți ai autorităților centrale, experți din domeniul protecţiei mediului, membri ai comunității academice, reprezentanți ai diferitelor instituții implicate în implementarea, monitorizarea şi controlul Directivei Nitraţi.
Sunt invitați să participe reprezentanții instituțiilor mass-media locale.
Dezbaterea dorește să realizeze un dialog deschis între autorităţile locale judeţene, beneficiari şi finanţatori, în vederea creşterii accesului beneficiarilor din județul Tulcea la sursele publice de finanţare a investițiilor din cadrul Directivei Nitraţi.
Proiectul “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” a efectuat în județul Tulcea plantarea de perdele forestiere de protecție (47.500 de puieți de stejar pufos, mojdrean, și salcâm) în localitățile Topolog și Jurilovca. Platformele de depozitare pentru gunoi de grajd de la Jurilovca şi Mihai Bravu au fost finalizate, iar cea de la Greci este în curs de realizare.
Pentru perioada 2016-2022, Proiectul “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” dispune de o sumă totală de 48 de milioane de euro pentru investiții la nivelul comunităților locale pentru reducerea poluării cu nutrienți, cât și pentru măsuri de consolidare a capacității instituțiilor cu rol în monitorizarea și raportarea calității apelor.
Pentru mai multe informații despre Proiectul “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”, vă rugăm să accesați: