Dezvoltarea cooperării româno-slovene, pe agenda CCIB

0
1266

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), dr. ing. Costică T. Mustață, și prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, secretar general, au avut o întrevedere cu Excelența Sa Lea Stančič, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Republicii Slovenia în România, aflată la începutul mandatului său în țara noastră. La întâlnire a participat, de asemenea, Ruxandra Ștefan, consilier economic în cadrul Ambasadei amintite.

În prima parte a întrevederii, dr. ing. Costică T. Mustață a vorbit despre activitatea CCIB, organizaţie reprezentativă pentru mediul de afaceri al capitalei, cu deschidere şi recunoaştere internaţională, despre strategia de relaţii externe a organizaţiei noastre, dar și despre posibilităţile reale de colaborare între companiile din cele două ţări, pe fondul complementarității economiilor României și Sloveniei.

„Este timpul să semnăm noi acorduri de cooperare cu organizaţii similare din Slovenia, pentru a crea bazele în vederea organizării de evenimente dedicate celor două comunități de afaceri, care să stimuleze cooperarea bilaterală”, a declarat cu acest prilej președintele Camerei bucureștene, care a subliniat calitatea ofertei românești în: industria constructoare de mașini, industria energetică, domeniul echipamentului industrial și în tehnologia informației, precum și oportunitățile oferite de sectorul turistic și de cel educațional. În ceea ce privește componenta educațională și academică, secretarul general al CCIB a subliniat deschiderea țării noastre nu numai pentru schimburile de studenți și de profesori, ci și pentru cooperarea în proiecte de cercetare.

„Avem idei comune cu privire la viitorul Uniunii Europene și al țărilor noastre”, a afirmat Excelența Sa Lea Stančič, care a exprimat întreaga deschidere în ceea ce priveşte colaborarea cu CCIB, inclusiv pentru asigurarea unui schimb constant de informaţii de afaceri, în beneficiul celor două comunităţi de business. De asemenea, ambasadorul Republicii Slovenia în România a apreciat că, pe lângă reactivarea colaborării între organizațiile camerale din cele două țări, următorul pas poate viza organizarea unor întâlniri sectoriale (tehnologia informației, tehnologii verzi, reciclarea deșeurilor), cu o puternică latură B2B.

La 31 august 2019 (date disponibile), valoarea totală a schimburilor comerciale româno-slovene s-a cifrat la 792 milioane euro, cu 18,5% peste nivelul perioadei similare din 2018, din care exportul a fost de 314 milioane euro (+30,3%), iar importul de 478 milioane euro (+18,5%)), soldul fiind de 164 milioane euro în favoarea Sloveniei. Menținerea ritmului evoluției schimburilor comerciale bilaterale din primele 8 luni ale acestui an ar conduce la un volum record în 2019, atât la total, cât și pe componentele acestuia, export și import.

Biroul de Presă al CCIB

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here