- Veniturile consolidate (conținând venituri și alte câștiguri) ale Grupului au crescut în primul trimestru al anului 2023 cu 11% față de perioada similară din anul precedent;
- EBITDA ajustată (excluzând impactul IFRS 16) a depășit cu 7,4% valoarea înregistrată în primul trimestru al anului 2022, pe baza extinderii portofoliului de clienți;
- Evoluție substanțială a numărului unităților generatoare de venituri, pentru întregul portofoliu de servicii și pe toate piețele, până la 21,6
Digi Communications N.V. a înregistrat performanțe financiare și operaționale semnificative în primul trimestru al anului 2023, în contextul unei creșteri a veniturilor consolidate (conținând venituri și alte câștiguri) ale Grupului cu 11% față de perioada similară a anului precedent, ajungând, astfel la 399 milioane de Euro. EBITDA ajustată a marcat o creștere de 7,5% față de rezultatul din primul trimestru al anului 2022, ajungând la 134 milioane de Euro. EBITDA ajustată (excluzând impactul IFRS 16) a crescut cu 7,4%, până la 113 milioane de Euro.
Grupul DIGI a continuat creșterea la nivelul întregului portofoliu de servicii depășind 21,6 milioane de RGU (relații contractuale generatoare de venituri), ceea ce reprezintă o majorare de 16% față de perioada similară a anului trecut.
Segmentul de telefonie mobilă s-a evidențiat și ocupă prima poziție în rândul segmentelor de servicii ale Grupului. Continuând ritmul de creștere din perioadele precedente, numărul unităților generatoare de venit a ajuns la 9,6 milioane, la nivel de Grup.
În România, segmentul serviciilor mobile a atins 5,2 milioane de RGU, o evoluție de 19,1%, în comparație cu primul trimestru al anului 2022, serviciile de internet fix au înregistrat o creștere de 11,2%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 4,3 milioane de RGU, în timp ce segmentul serviciilor de televiziune cu plată (cablu și satelit) s-a majorat cu 6,2% comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 5,5 milioane de RGU.
Operațiunile din Spania au înregistrat o nouă performanță remarcabilă datorită creșterii numărului utilizatorilor de servicii fixe (internet fix și telefonie fixă) cu 68% față de perioada similară a anului precedent, până la 1,3 milioane de RGU. Numărul de utilizatori de telefonie mobilă a crescut semnificativ, cu 26% și a atins un total de 4,0 milioane RGU.
Subsidiarele Grupului din Portugalia și Belgia (în asociere cu Citymesh NV) sunt în proces de dezvoltare a infrastructurii în vederea lansării serviciilor de comunicații în viitor.
Serghei Bulgac, CEO al Digi Communications, a declarat: „Suntem încântați că am încheiat acest trimestru cu o creștere accelerată a numărului de servicii și cu rezultate solide atât în România, cât și în Spania. Suntem recunoscători clienților noștri pentru încrederea acordată. Continuăm să investim în rețelele de ultimă generație, pentru a asigura accesul unui număr cât mai mare de consumatori la servicii performante și accesibile. Ne concentrăm eforturile pentru dezvoltarea infrastructurii și lansarea serviciilor în Portugalia și Belgia în viitor.”
Indicatori comerciali în funcție de țară (RGU, sute de mii) | 31-Mar-23 | 31-Mar-22 | Variație (%) |
România | |||
Pay-TV | 5,507 | 5,185 | 6.2% |
Servicii internet fix | 4,309 | 3,875 | 11.2% |
Servicii mobile | 5,178 | 4,348 | 19.1% |
Telefonie fixă | 922 | 969 | -4.9% |
Spania | |||
Servicii mobile | 4,049 | 3,210 | 26.1% |
Servicii internet fix | 973 | 575 | 69.2% |
Telefonie fixă | 320 | 196 | 63.3% |
Italia | |||
Servicii mobile | 368 | 341 | 7.9% |
TOTAL | 21,626 | 18,699 | 15.7% |
Raportul financiar poate fi consultat aici
Despre Digi Communications N.V.
Digi Communications N.V. este compania mamă a operatorului de telecomunicații RCS & RDS, liderul pieței de televiziune cu plată și servicii convergente de bandă largă din România, cu operațiuni în Spania, Italia și prezență în Portugalia și Belgia. Înființată în urmă cu mai bine de 29 de ani, compania operează în România o rețea extinsă și avansată de fibră optică. DIGI aduce pe piață cele mai accesibile servicii de comunicații electronice, atât în domeniul comunicațiilor fixe, cât și în cel al comunicațiilor mobile. De-a lungul timpului, acest avantaj competitiv a devenit un beneficiu pentru milioane de clienți, care au obținut acces mai rapid și mai accesibil la servicii de înaltă calitate.