Recent, cand Fondul Monetar International si-a incheiat vizita in Romania, ne-a lasat cateva probleme de rezolvat. Vom reusi sa le si rezolvam?
Nu sunt prea entuziast, din acest punct de vedere, pentru ca Romania a demonstrat ca nu este in stare sa respecte angajamente de asemenea factura! In plus, interesele pe zona capitalului de stat sunt atat de mari, incat – sincer sa fiu – nu prea cred ca ne vom duce la bun sfarsit angajamentele luate, in termenele stabilite.
Ce parere aveti despre companiile de stat care vor trebui privatizate?
Trebuie analizata fiecare companie, distinct. Sunt companii care „sufera”, dar care au o anumita valoare de piata (cum este Posta Romana) si sunt companii foarte bune, „vanate” de investitori, care le considera interesante (cum este Transgaz)!
Tot la fel – adica, individual – trebuie sa judecam si mecanismele de privatizare avute in vedere. Daca, spre exemplu, la Posta Romana discutam despre o privatizare care ar trebui facuta in asa fel incat cel care doreste sa aiba pachetul majoritar de actiuni sa vina cu bani multi, pentru ca aceasta companie este in mare suferinta si sta foarte rau atat in privinta lichiditatilor, cat si in capacitatea de a investi si de a se dezvolta. Iar, fara asa ceva, orice companie piere!
La Transgaz, lucrurile sunt clare: acolo, trebuie sa vindem actiuni, pur si simplu. La fel putem discuta, separat, pentru fiecare dintre companii…
Ce va asteptati sa se intample cu angajatii companiilor care vor fi privatizate?
Se va intampla ceea ce se intampla in Romania de 23 de ani. Romania este o tara care a reusit o performanta rara in tot acest amar de vreme si o sa folosesc o sintagma care – recunosc, cu invidie – ii apartine fostului ministru de Finante, vice-guvernatorul BNR, Florin Georgescu: „Romania este tara care privatizeaza profiturile si nationalizeaza pierderile”! Inclusiv pe cele de natura sociala!…
Asa ca Romania va ramane cu notele de plata pentru facturile sociale. si putem vorbi despre Posta Romana, care a fost o „companie-ciur”, din care au curs toate resursele! Nu vorbesc aici de infractiuni, ci de lucruri simple care n-au putut fi controlate, iar acest lucru il regasim si in zona transportului de marfa pe calea ferata. O sa vedeti ca, in aceasta ultima categorie, companiile private merg bine, au profit si uitati-va – in oglinda – in ce suferinta este compania CFR Marfa! La fel se intampla si cu serviciile postale din Romania, posta si coletarie: Posta Romana este „in genunchi”, in vreme ce companiile private de profil merg bine-mersi si nu au nici un fel de problema. si – intamplator sau nu – pe unii dintre cei care au fost in conducerile acestor companii de stat, in decursul timpului, o sa-i regasiti acum in zona privata, unde stiu sa faca afaceri extraordinar de bune!
Deci, nu statul este un prost administrator, ci oamenii pusi de stat, ca manageri la stat!
Tocmai de aceea, cu ceva vreme in urma, in discutiile cu Fondul Monetar International din 2009, noi am insistat pe ideea privatizarii managementului. Iar reprezentantul FMI in Romania din acel timp, Jeffrey Franks, a inteles mesajul nostru si a spus ca nu proprietarul este implicat, adica statul, ci managerul este cel care poate duce o companie la faliment sau – din contra – ar putea face performanta.
Si va spun toate astea eu, Dumitru Costin, care, in perioada 1992 / 1996 (deci, cu foarte multi ani in urma, iar lucrurile astea pot fi probate cu actele normative admise in vremea respectiva), pe timpul cand Emil Dima era presedintele Fondului Proprietatii de Stat, am introdus Contractul de performanta la nivelul directorilor firmelor cu capital de stat, printr-o Hotarare de Guvern. La un an dupa aceea, acest act normativ a fost scos, prin anii 1993/1994! si a fost scos deoarece, in momentul in care cei din FPS au inceput sa faca anumite calcule, sa vada cati bani au de primit in mod corect directorii de la firmele de stat pentru actul managerial bun pe care l-au facut, s-au speriat! Pe vremea aceea, cand auzeai de sume mari in dolari, ca nu era euro, te apuca durerea de cap! Erau multi bani pentru cei care, intr-adevar, erau buni manageri la stat, adica aveau profit, plateau salariile la timp, dar si toate impozitele catre stat si nici nu aveau datorii la furnizori. Acesti directori foarte buni aveau un bonus financiar care putea ajunge si la cateva zeci de mii de dolari, ori chiar sute de mii. Dar, prin asta, erau motivati si faceau performanta la companiile de stat!
Ce a urmat dupa anularea acelui act normativ? Managerii de stat n-au mai fost motivati, n-au mai avut obiective si au inceput sa-si rezolve problemele personale!…
Ne vor ajunge fondurile europene negociate acum, la Bruxelles, pentru cerintele investitionale ale Romaniei? S-au primit mai putini bani decat se astepta Guvernul.
Teoretic… insa, practic, prin ceea ce a facut in exercitiul bugetar 2007 / 2013, Romania a demonstrat ca nu este in stare sa utilizeze eficient resursele europene.
Dar tara noastra nu sta doar in banii europeni. Romania trebuie sa invete ca poate sa acceseze investitii private, daca invata cateva reguli elementare, reguli care tin de competitivitatea economiei noastre, pana la urma! Printre aceste reguli elementare se numara faptul ca nu ai voie sa te joci cu legislatia fiscala in fiecare an. Mai ales in zona investitionala, cadrul legislativ trebuie sa fie stabil, transparent, echilibrat si predictibil. Altfel, daca te joci cu el cum vrei tu, atunci nici un investitor serios nu va veni la noi.
Pe de alta parte, trebuie rezolvate problemele legate de coruptie. Din pacate, stam dezastruos la acest capitol. Apoi, in 23 de ani Romania n-a invatat sa-si puna la punct infrastructura de drumuri. De fapt, infrastructra de transporturi, in general, pentru ca nici pe zona portuara nu ne simtim foarte bine! Iar infrastructura de transport pe calea ferata – care era unul dintre punctele forte ale Romaniei pe toate analizele de competitivitate care erau prezentate anual la Forumul Economic de la Davos – s-a transformat intr-o „durere”.
Asa arata, din pacate, Romania si de aceea ne uitam lung dupa investitorii straini seriosi!
