După 10 ani de la lansare, Dol.ro reprezintă 12% din business-ul Diverta

0
1468

Dol.ro, magazinul online al Diverta – principalul retailer integrat în domeniul cărții, papetăriei și jucăriilor – aniversează 10 ani de la lansare, ajungând să reprezinte la momentul actual 12% din business. Campania aniversară ce are loc în perioada 7-16 iulie oferă clienților peste 40.000 de produse cu discounturi semnificative.

În 2007 sunt puse bazele www.dol.ro, la acea vreme fiind printre singurele platforme online ce ofereau peste 10.000 de produse din categoriile cărți, jucării și papetărie. Prin investițiile continue și o creștere anuală a cifrei de afaceri cu 50-60%, Dol.ro ajunge să reprezinte 12% din business-ul Diverta, obiectivul setat pentru următorii 3 ani fiind de 20-25%.

Am preluat adminstrarea acestei platforme de aproximativ 5 ani, timp în care am reușit să poziționăm Dol.ro printre unele din cele mai dezvoltate platforme online a retail-ului de carte, papetărie și jucării. Un alt obiectiv pentru perioada următoare îl reprezintă vânzarea de produse nelistate în retail-ul nostru; spre exemplu, pentru 2017 avem ca obiectiv dezvoltarea gamei de produse de puericultura, travel precum și consolidarea gamei de gadgets – o gamă care a avut cea mai mare creștere în cadrul Diverta pentru 2016.” a declarat Octavian ENE, managerul Dol.ro.

Campania aniversară din această perioadă 7-16 iulie anunță reduceri semnificative la peste 40.000 de produse, printre preferințele de top înregistrate până la acest moment numărându-se cărțile ca ”27 de pași” a lui Tiberiu Ușeriu sau ”Insomnii” a Irinei Binder, articolele de papetărie sau harta interactivă a lumii.

Față de alți retaileri online, avantajul dol.ro este că poate livra produsele în rețeaua de 28 de magazine din toată țara, caz în care cumpărătorii beneficiază de cost de transport redus de 4,9 lei pentru comenzile sub 130 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here