E.ON susține organizarea primei tabere pentru bolnavii de Alzheimer din România, în cadrul proiectului „ȚINE(mă)MINTE!” inițiat de Asociația Zi de Bine

0
905

E.ON România susține proiectul „ȚINE(mă)MINTE!” al Asociației Zi de Bine, care dezvoltă trei inițiative cu scopul de a oferi un sprijin real atât bolnavilor de Alzheimer din România, cât și aparținătorilor. Astfel, în luna mai, asociația, împreună cu DGASPC Cluj și Societatea Română Alzheimer, filiala Napoca, vor organiza prima tabără pentru bolnavii de Alzheimer și aparținători, un proiect menit să ofere o gură de oxigen aparținătorilor și momente de relaxare pacienților cu forme incipiente ale bolii.

 

Totodată, la Centrul Comunitar Județean Cluj va fi amenajată o cameră senzorială, care va permite specialiștilor să desfășoare activități ce vor stimula simțurile pacienților (vizual, auditiv, olfactiv, tactil, vestibular și proprioceptiv). Această cameră va ajuta la dezvoltarea activității intelectuale a bolnavilor și va încuraja relaxarea lor.

 

Totodată, la București va fi creat și un grup de sprijin pentru aparținători. Participanții vor primi informații despre boală și noțiuni psiho-sociale din partea specialiștilor, dar și sprijin psihologic.

 

Bugetul necesar pentru implementarea acestui proiect este de 35.000 de euro și este oferit de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România și UniCredit Bank.

 

Excluziunea socială este o problemă frecventă cu care se confruntă bolnavii de Alzheimer. Totodată, membrii familiei devin implicați direct, iar asupra familiei se instaurează neputința și vinovăția de a nu face față situației și implicit de a nu putea oferi un sprijin adecvat bolnavului. Astfel, devine esențială nevoia tratării pacienților, cât și dezvoltarea unor metode prin care aparținătorii pot fi informați și ghidați corect și cu blândețe“, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

 

Alzheimer este o boală neurodegenerativă cronică. Începe de obicei încet și se agravează treptat în timp, fiind cauza a 60–70% în bolile de demență. Cel mai frecvent simptom precoce cu care se confruntă o persoană este dificultatea de a-și aminti evenimentele recente.

 

Prima tabără Alzheimer din România va avea în total 20 de beneficiari direcți, 10 persoane diagnosticate cu boala Alzheimer și alte forme de demență și 10 aparținători sau asistenți personali.

 

Tabăra se va desfășura în perioada 23-25 mai 2022 în satul Sălicea din județul Cluj și va cuprinde o serie de activități:

 

  • Program de training pentru aparținători prin gestionarea comportamentelor problematice ( 8 module: halucinații, idei delirante, rătăcire, refuzul de a se spăla, refuzul de a se îmbrăca, refuzul medicației, comportamente repetitive, întrebări repetitive);
  • Program de stimulare cognitivă și terapie ocupațională pentru bolnavi;
  • Terapie prin muzică;
  • Terapie prin dans;
  • Activități recreative și de socializare.

 

Fiind dovedit faptul că alături de o persoană cu demență sunt implicate încă 3-4 persoane, calitatea vieții a cel puțin 1 milion de oameni în țara noastră este profund perturbată. Rezultatele cercetărilor empirice sugerează că tulburările de dispoziție și de comportament pot fi reduse prin combinarea unor metode terapeutice de stimulare cognitivă, interacțiune socială și relaxare. Pe de altă parte, dacă scad tulburările emoționale ale bolnavului, va crește indicele de activitate zilnică și implicit capacitatea de a trăi independent cât mai mult timp. Si asta e ce ne propunem prin Proiectul taberei TINE(mă)MINTE – reducerea comportamentelor problematice ale bolnavilor și reducerea epuizării fizice, psihice și emoționale a aparținătorilor/asistenților personali”, a precizat Dan Gadalan, președintele Societății Române Alzheimer, filiala Napoca.

 

Camera senzorială ce urmează a fi amenajată la Centrul Comunitar Județean Cluj va oferi pacienților stimuli senzoriali vitali, care vor contribui la reglarea disfuncțiilor la nivelul sensibilității tactile, îmbunătățirea echilibrului, creșterea încrederii în sine, respectiv în valoarea acțiunilor proprii. Lipsa stimulării senzoriale poate agrava dizabilităţile existente, cât și problemele psihologice.

 

Grupul de sprijin pentru aparținători „ȚINE(mă)MINTE!” reprezintă o nevoie stringentă, deoarece într-un astfel de context calitatea vieții aparținătorilor se schimbă radical, odată cu apariția bolii la un membru al familiei. Timpul liber și timpul personal dispar și se intensifică sentimentele de îngrijorare, teamă, neputință și rușine. De aceea, Asociația Zi de Bine își dorește ca, prin organizarea unor întâlniri lunare la București și Cluj, să ofere sprijin pentru pacienți și aparținători.

 

La București se vor organiza lunar întâlniri, la Centrul Comunitar Zi de BINE, într-un cadru relaxat, informal. La acestea vor participa atât pacienți, cât și aparținători, familia și specialiști. Scopul întâlnirilor este de a împărtăși experiențe despre demență, prin furnizarea de informații despre boală și consecințele ei. Prima întâlnire va avea loc pe 20 mai, iar printre invitați se vor număra dr. Corina Panzaru, medic psihiatru, dr. Dana Filip, medic de familie și dr. Tatiana Popescu, advisor medicina modului de viață.

 

E.ON România continuă și în acest an parteneriatul strategic cu Asociația Zi de Bine, implicată în cauze destinate comunității, susținând lunar câte un proiect al acesteia. În luna aprilie, E.ON România a susținut amenajarea la Săftica a primului centru integrat din România pentru sprijinirea investigării abuzurilor împotriva copiilor. Proiectul este o continuare a demersului din 2021, când au fost realizate șapte camere de audiere a minorilor la Parchetele de pe lângă Tribunalele din județele Argeș, Sibiu, Mureș, Bacău, Constanța, Vâlcea și Vrancea.

 

 

 

 

Despre E.ON România

Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 17 ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid şi E.ON Energie România, acestea desfăşurând activităţi de distribuţie, respectiv de furnizare a energiei şi a soluţiilor energetice pentru circa 3,4 milioane de clienţi. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit circa 1,9 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2,7 miliarde de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here