Echipa feminina de spada a Romaniei, formata din Loredana Iordachioiu, Simona Alexandru, Ana Maria Branza si Anca Maroiu, s-a calificat, marti, in finala la Campionatele Europene de scrima de la Sheffield. Romania, campioana mondiala in 2010, a invins,
in semifinale, cu scorul de 45-38, reprezentativa Frantei, formata din Sarah Daninthe, Maureen Nisima, Laura Flessel-Colovic si Josephir Jacques Andre Coquin, informeaza site-ul oficial al competitiei.
In finala, care va incepe la ora 18.35, Romania va intalni selectionata Rusiei, in componenta Violeta Kolobova, Lubov sutova, Anna Sivkova si Tatiana Logunova.
In semifinale, rusoaicele au intrecut, cu scorul de 45-42, echipa Estoniei. (Mediafax)