Echipe de HR pregatite pentru noi provocari!

0
1376

În 2018, 69% dintre companii dețin echipe de HR pregatite de noi provocări! Una dintre cele mai importante provocări este managementul proceselor de re-design organizațional.

69% dintre companii spun că cea mai importantă provocare strategică (față de care echipele de HR sunt pregătite în 2018) este managementul proceselor de re-design organizațional ce oferă o mai bună adaptare la strategiile de business – reiese din studiul „Tendințe și provocări în HR 2018”, realizat de Valoria în colaborare cu BusinessMark. La egalitate se află accesarea și integrarea ‘resurselor umane contingente’ și reprezintă următoarea provocare pentru care echipele de HR sunt pregătite; aceasta reprezintă menținerea unui nivel ridicat de implicare a angajaților (68%).

Pe de altă parte, 79% dintre companii afirmă că menținerea unui nivel ridicat de implicare a angajaților la locul de muncă este una dintre principalele provocări în 2018. Retenția angajaților cu potențial ridicat și a celor cu performanțe deosebite este cea de-a doua provocare principală (regăsită în 61% dintre companii), iar pe locul al treilea se află crearea unei culturi organizaționale care să ofere un avantaj competitiv companiei (54%).

Considerăm oportună realizarea, împreună cu partenerii de la Valoria, a  studiului Tendințe și provocări în HR deoarece relevă percepțiile managerilor de resurse umane și a executivilor de top asupra provocărilor funcției de HR. În contextul actual, resursa umană este esențială pentru dezvoltarea strategică a business-urilor. Organizațiile sunt preocupate să creeze cultură organizațională, să aibă un engagement ridicat al angajaților, o retenție bună, acces la talente și să dezvolte competențele de conducere pentru manageri, spune Daniel Drăgan, Managing Partner, BusinessMark.

Liderii companiilor vor ca departamentul de HR să treacă de la rolul funcțional la cel strategic pentru a putea contribui la eforturile de creștere într-un mediu de afaceri cu mari provocări la nivelul atragerii, reținerii și motivării forței de muncă. De aceea rezultatele ediției de anul acesta aduc în prim plan nivelul de pregătire al oamenilor din echipa de HR, eficiența practicilor în atragerea, retenția, și recompensarea angajaților, automatizarea proceselor și măsurarea performanței funcției de HR. Ajuns la a treia eduție, studiul Tendințe și provocări în HR arată care este realitatea rolului funcției de HR în companiile din România, spune Elena Badea, Managing Partner Valoria, co-autoarea studiului.

Practicile de HR și provocările acestora în 2018

Găsirea angajaților cu competențe din ce în ce mai specializate (68%) și retenția acestora (68%) sunt în 2018 cele mai mari provocări la nivelul practicilor de HR. Pe locul al treilea în 2018 urcă alinierea practicilor de HR cu managementul organizației și cu strategia de afaceri (42%), iar dezvoltarea următoarei generații de lideri ai organizației trece pe locul al patrulea (37%). Menținerea unor pachete de compensații competitive (37%) coboară pe locul cinci de pe locul patru.

În ceea ce privește resursele esențiale disponibile și care pot fi folosite de companii pentru a răspunde cu succes provocărilor din HR, principalele provocări sunt susținerea solidă din partea top managementului pentru funcția de HR (65%), competențele de specialitate solide ale personalului din structura de HR (47%) și colaborarea transparentă dintre HR și management pentru aliniere la nivelul strategiei (41%).

Dintre practicile de atragere, retenție și recompensare a celor mai buni angajați, crearea unei culturi organizaționale bazată pe încredere, comunicare deschisă și echitate ca fiind cea mai eficientă (59%), urmată de crearea oportunităților de progres în carieră pentru angajați (58%), în timp ce pe locul trei se află oferirea segmentului de siguranță a locului de muncă pentru angajați (53%).

Abilitatea companiilor de a rămâne inovatoare și competitive se bazează pe disponibilitatea competențelor oamenilor calificați, corelat cu tendințele rapide de evoluție ale pieței. Al treilea an consecutiv, am adunat date de la top managementul și specialiștii de HR ai companiilor din România tocmai ca să surprindem tendințele din domeniul resurselor umane. Cea de-a treia ediție a studiului Tendințe și provocări în HR ajută organizațiile să înțeleagă unde sunt acum și care sunt noile reguli ale jocului pentru viitorul apropiat în ce privește provocările strategice, dar și utilizarea noilor tehnologii în HR, despre automatizarea proceselor sau digitalizarea funcției de HR aflați doar din acest studiu de referință”, spune Constantin Măgdălina, Expert Tendințe și Tehnologii Emergente, co-autor al cercetării.

Digitalizarea funcției de HR

Doar 25% dintre companiile din România în 2018 față de 30% în 2017 cred că perioada în care tehnologii precum inteligența artificială și automatizarea proceselor vor fi suficient de avansate pentru a influența funcția de HR este de 2-5 ani, pe când 13% față de 8% spun că acest lucru se întâmplă chiar în momentul de față, iar 19% față de 17% se așteaptă ca această perioadă să fie de 6-10 ani.

Cele mai importante tendințe care pot schimba în mod semnificativ funcția de HR în viitor sunt: inteligența artificială (44% în 2018 vs. 43% în 2017), aplicațiile mobile și social media (38% în 2018 vs. 47% în 2017), outsourcing-ul (38% în 2018 vs. 34% în 2017), evoluțiile politice și economice (31% în 2018 vs. 43% în 2017) și evoluția demografică (31% în 2018 vs. 42% în 2017).

* * *

 

Despre studiu

Studiul Valoria sondează percepțiile directorilor executivi din top managementul companiilor și ale directorilor de HR cu privire la provocările strategice care stau în fața funcției de HR. Chestionarul, la care s-au primit 141 răspunsuri, a fost aplicat în perioada 11 iunie – 12 septembrie 2018. 17% dintre respondenți provin din companii cu cifra de afaceri mai mare de 100 de milioane EUR, 10% din companii cu cifră de afaceri între 50-100 milioane EUR, 17% din companii cu cifră de afaceri între 10-50 milioane EUR, 19% cu cifra de afaceri între 1-10 milioane EUR și 37% sub 1 milion de EUR cifră de afaceri. 63% dintre respondenți au funcția de CHRO / HR Director / HR Manager, 3% au funcția de HR Business Partner, iar 16% au funcția de CEO / Președinte / Director General / Membru al Consiliului de Administrație. Acest studiul a fost realizat de Valoria în colaborare cu BusinessMark.

Despre BusinessMark

BusinessMark este o companie înființată în 2013, ce are ca linie principală de activitate organizarea de evenimente business ”concept propriu” prin care își propune să ofere mediului de afaceri românesc un spaţiu profesionist de discuţii şi networking. BusinessMark este o companie înființată în 2013, ce are ca linie principala de activitate organizarea de evenimente business ”concept propriu” prin care ne propunem să oferim mediului de afaceri românesc un spaţiu profesionist de discuţii şi networking. Aflați mai multe despre noi pe: www.business-mark.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here