Economia a crescut in primul semestru cu 3,8%

0
796

Institutul National de Statistica (INS) a confirmat, miercuri, cresterea PIB in trimestru al doilea, de 0,1% fata de ianuarie-martie, la semestru avansul fiind de 3,8%, atat ca serie bruta, cat si ca serie ajustata sezonier, comparativ cu prima jumatate a anului trecut, informeaza Mediafax.

Fata de acelasi trimestru din anul 2014, Produsul intern brut a inregistrat o crestere cu 3,4% pe seria bruta si cu 3,8% pe seria ajustata sezonier, potrivit celor mai recente date ale INS, prezentate miercuri. Estimarile anterioare vizau pentru trimestrul al doilea un avans de 3,2% pe serie bruta si de 3,7% pe serie ajustata, fata de aceeasi perioada a anului trecut.

„Seria ajustata sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculata ca urmare a revizuirii estimarilor pentru trimestrul II 2015, nefiind, insa, inregistrate diferente semnificative fata de varianta publicata in comunicatul de presa din 4 septembrie”, arata INS.

In semestrul I 2015, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu semestrul I 2014, cu 3,8%, atat pe seria bruta cat si pe seria ajustata sezonier. Anterior erau estimate cresteri de 3,7%, respectiv 3,8%.

Astfel, ca serie ajustata sezonier Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul II 2015 a fost de 172,903 miliarde lei preturi curente, in crestere in termeni reali cu 0,1% fata de trimestrul I 2015 si cu 3,8% fata de trimestrul II 2014.

La semestru, PIB a fost de 349,108 miliarde lei preturi curente, in crestere in termeni reali cu 3,8% fata de semestrul I 2014.

Ca serie bruta, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul II 2015 a fost de 162,541 miliarde lei preturi curente, in crestere in termeni reali cu 3,4% fata de trimestrul II 2014.

Produsul intern brut estimat pentru semestrul I 2015 a fost de 302,717 miliarde lei preturi curente, in crestere in termeni reali cu 3,8% fata de semestrul I 2014.

In ceea ce priveste contributia categoriilor de resurse si de utilizari la modificarea Produsului intern brut, PIB noteaza ca fata de varianta provizorie a datelor, dinamica PIB si a valorii adaugate brute, in trimestrul II 2015, s-a majorat cu 0,1 puncte procentuale, iar volumul si contributia impozitelor nete pe produs s-au majorat cu 0,3, respectiv cu 0,1 puncte procentuale.

„Volumul valorii adaugate brute pe ramuri de activitate a inregistrat modificari mai importante in: Constructii (+3,5 puncte procentuale); Comert cu ridicata si cu amanuntul; repararea autovehiculelor si motocicletelor; transport si depozitare; hoteluri si restaurante (+1,0 puncte procentuale)”, arata Statistica.

Pe categorii de utilizari, din punctul de vedere al utilizarii PIB, modificari semnificative ale contributiei la cresterea PIB, intre cele doua estimari, au inregistrat formarea bruta de capital fix, de la +1,6% la +2%, ca urmare a cresterii volumului sau de la 107,9% la 109,7%; importul de bunuri si servicii, de la +3,4% la +4,2%, ca urmare a cresterii volumului sau de la 107.8% la 109.8%; exportul de bunuri si servicii de la +1,8% la +3,4%, ca urmare a cresterii volumului sau de la 104,2% la 108,1%; cheltuiala pentru consumul final al gospodariilor populatiei, de la +3,8% la +3,5%, ca urmare a reducerii volumului sau de la 105,9% la 105,5%.

Bugetul pentru anul in curs a fost fundamentat luand in calcul o crestere a PIB de 2,5%. Estimarile Comisiei Nationale de Prognoza indica un avans de 3,3%, iar FMI anticipeaza un avans de 3,4%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here