Consiliul Naţional al IMM-urilor din România, cu sprijinul Facultății de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din București, a organizat astăzi, 9 mai 2023, cel de-al treilea eveniment din cadrul seriei “ROMANIA START-UP REVOLUTION”.
Evenimentul a avut ca scop revitalizarea spiritului antreprenorial în rândul tinerilor și prezentarea noului concept CNIPMMR: ROMANIA START-UP REVOLUTION ce conține elemente și programe esențiale pentru noul program de guvernare. Astfel, în prezența a peste 200 de studenți, evenimentul de astăzi a prezentat informații despre antreprenoriat, sfaturi practice pentru început de drum și a menționat oportunitățile existente în sfera antreprenorială și a start-up-urilor. Toate aceste propuneri au fost inițiate de către CNIPMMR și au avut ca scop dezvoltarea spiritului antreprenorial prin susținerea tinerilor în implementarea ideii lor de business.
Au luat cuvântul următorii speakeri:
- univ. dr. Nicolae ISTUDOR, rector Academia de Studii Economice din Bucuresti
- univ. dr. Ion POPA, decan Facultatea de Management ASE
- Florin JIANU, președinte CNIPMMR
- Ion-Marcel CIOLACU, președinte Camera Deputaţilor
- Victor NEGRESCU, Europarlamentar
- Dragoș ANASTASIU, antreprenor, fondator Rethink Romania
- Dragoș PETRESCU, antreprenor, fondator City Grill Restaurants
- Virgil STĂNESCU, antreprenor
- Adrian MĂNIUȚIU, antreprenor
- Ioan IURCIC, Coordonator Zonal Vanzari Micro BCR
- Nicoleta VATLAVEC, Manager Corporate GROUPAMA
“Astăzi, în Aula Academiei de Studii Economice din București sărbătorim ziua Europei și ne folosim de aceasta pentru a lansa în spațiul public un nou concept al unei revoluții antreprenoriale în rândul tinerilor. Văd mulți studenți aici și cred că noi, toți cei care ocupăm funcții publice, funcții în mediul academic sau în organizații de reprezentare, ar trebui să ne preocupăm de viitorul acestei țări, și să fim atenți la felul în care va arata România viitorului, o Românie integrată în Europa. Acest concept, ROMÂNIA START-UP REVOLUTION, reprezintă o colecție de proiecte și idei, menite să creeze prima strategie a startup-urilor la nivel European și să fie un
exemplu de bune practici care să seteze și să dea tonul în ceea ce înseamnă inovarea noilor firme înființate și inițiativelor în rândul tinerilor. Sper să fim parte din istorie și să vedem acest program pus în practică în viitorul apropiat.” a declarat Florin Jianu, președinte CNIPMMR în cadrul evenimentului.
Eveniment realizat cu sprijinul BCR și Groupama.