București, 11.04.2023: Asociația Administratorilor de Fonduri din România (AAF), organizație profesională independentă neguvernamentală, ai cărei membri administrează active de aproape 10 miliarde de euro, pregătește o nouă ediție a proiectului de educație financiară ”Economisește inteligent!”, prin care își propune să faciliteze accesul publicului larg la informații obiective despre beneficiile economisirii pe termen lung și a investițiilor în fonduri. Asociația Administratorilor de Fonduri din România consideră că educația financiară a devenit deja un concept care stă la baza independenței și bunăstării financiare a fiecăruia dintre noi și a evoluției economice a României, afirmă Horia Gustă, președintele AAF.
”În societatea actuală, educația financiară nu mai este doar un concept exclusiv despre bani sau resurse financiare, educația financiară ne ajută să învățăm cum putem gestiona eficient resursele financiare de care dispunem și cum putem să ne îmbunătățim stilul de viață punând banii să lucreze pentru noi. Indiferent de sumele pe care ne propunem să le economisim, este important să nu punem banii ”pe hold”, să îi direcționăm astfel încât să producă alți bani. Acesta este mesajul pe care îl transmitem prin proiectul de educație financiară ”Economisește inteligent!”, acesta este principiul de la care am început informarea publicului larg. Este important să vezi dincolo de etapa economisirii și, la fel de important, să îți faci un plan de acțiune, pe un orizont de timp. Doar astfel, economisirea devine investiție. Pentru că, în România, exercițiul investirii economiilor este de dată recentă, în opinia noastră, educația financiară de la vârstă cât mai fragedă merită să fie în atenția publică tot timpul anului, nu doar de Ziua educației financiare”, a declarat Horia Gustă, președintele Asociației Administratorilor de Fonduri din România.
În opinia președintelui AAF, pentru creșterea nivelului de educație financiară, este necesară o colaborare strânsă și un dialog între toți actorii relevanți din piață, companii, organizații profesionale și neguvernamentale, mediu politic. Un nivel ridicat de educație financiară al cetățenilor unei țări poate influența favorabil economia acelei țări.
Începând din 2020, informațiile transmise și explicate prin proiectul de educație financiară ”Economisește inteligent!” au stârnit, până în prezent, interesul a peste 1,5 milioane de români.
Conform informațiilor publicate recent, numărul total de investitori în fonduri deschise de investiții a crescut la 473.843 de participanți, iar numărul investitorilor în fondurile de acțiuni a atins un maxim istoric de 53.735 de
persoane, la finalul lunii februarie.
În ultimii zece ani, activele nete din industria fondurilor de investiții s-au dublat, de la 21,55 mld. lei în 2013, la 44,26 mld. lei, la finele anului 2022. Potrivit specialiștilor pieței de asset management, anul 2023 va fi anul recuperărilor în urma turbulențelor de anul trecut, în care este de așteptat ca inflația să se normalizeze, dobânzile să nu mai crească, iar oportunitățile de investiții să fie diversificate.
Despre AAF:
Asociația Administratorilor de Fonduri (A.A.F.) este organizația profesională independentă neguvernamentală a operatorilor din industria Organismelor de plasament Colectiv (O.P.C) din România care reunește 23 de societati de administrare a investitiilor (S.A.I.) și administratori de fonduri de investiții alternative (A.F.I.A.), care administrează 91 de fonduri deschise de investiții și 35 de fonduri de investiții alternative, Fondul Proprietatea și 4 bănci depozitare.