Elevii romani au castigat cinci medalii de AUR si locul I pe echipe la Olimpiada Internationala de Chimie

0
1017

Elevii romani au obtinut sapte medalii – cinci de aur, una de argint si una de bronz – si locul I pe echipe la editia 2014 a Olimpiadei Internationale de Chimie „D. Mendeleev”, desfasurata in Rusia, unde tara gazda a ocupat locul II, cu trei medalii de aur, potrivit Ministerului Educatiei.

Acesta este cel mai bun rezultat din istoria participarilor Romaniei la competitie, anunta Mediafax.

Cei cinci elevi medaliati cu aur sunt Andreea Maria Filip (clasa a XII-a/Liceul International de Informatica din Bucuresti), stefan Bogdan Ivan (clasa a XII-a/Colegiul National de Informatica „Tudor Vianu” din Bucuresti), Dumitru Calugaru (clasa a XI-a/Colegiul National „Tudor Vladimirescu” din Targu Jiu), Andrei Iliescu (clasa a X-a/Liceul International de Informatica din Bucuresti) si Radu Costin Bizga-Nicolescu (clasa a XII-a/Colegiul National „I.C. Bratianu” din Pitesti). Vlad-Mihai Mandric (clasa a XI-a/Colegiul National „Sfantul Sava” din Bucuresti) a obtinut medalia de argint, iar medalia de bronz a fost obtinuta de Gabriel Dragos Negreanu (clasa a XII-a/Colegiul National „Petru Rares” din Piatra Neamt).

La editia din acest an a Olimpiadei Internationale de Chimie, a 48-a din istorie, au participat 105 elevi din 16 tari. Concursul s-a desfasurat la Moscova, in perioada 11-17 mai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here