Elevii și studenții antreprenori, premiați la Gala JA Hall of Fame – Investește în Educație!®

0
1591

Junior Achievement (JA) România a premiat, în cadrul Galei JA Hall of Fame – INVESTEȘTE ÎN EDUCAȚIE!®, pe scena Ateneului Român, start-up-urile câștigătoare în finala națională a competiției europene de antreprenoriat JA Compania Anului 2019, dedicată elevilor și studenților. Evenimentul a reunit peste 600 de elevi, studenți, profesori, oficiali și reprezentanți ai companiilor care investesc în programe educaționale.

 

Au fost celebrați elevii, studenții și profesorii participanți, în acest an școlar, la programele JA de educație economică, antreprenorială, financiară și de orientare profesională, precum și companiile care investesc în educația din România și care contribuie la dezvoltarea unor noi generații de profesioniști și antreprenori.

 

Programul JA Mini-compania le oferă elevilor o experiență reală de antreprenoriat, prin care aceștia au oportunitatea de a-și transpune în realitate propriile idei de afaceri. Echipele de elevi și studenți participă la incubatorul educațional JA BizzFactory™, unde au ocazia să primească feedback de la antreprenori și investitori și să-și testeze ideile de afaceri cu clienți reali, făcând prima vânzare și verificând fezabilitatea produselor pe piața reală.

 

Marele premiu JA Compania Anului 2019

 

Echipa Neverwaste, de la Colegiul Național I.L. Caragiale din București, coordonată de profesorii Mihaela Găvănescu și Andrei Florea, a fost desemnată câștigătoarea competiției de antreprenoriat JA Compania Anului 2019 la secțiunea Elevi.

Liceenii au propus un dispozitiv mecanic utilizat pentru producerea granulelor de plastic reciclat. Produsul este destinat utilizării, în instituții de învățământ, de către elevi și profesori, dar și celor care doresc să recicleze materiale plastice. Scopul creării acestui dispozitiv este acela de a educa populația în favoarea reciclării plasticului.

În luna iulie, echipa va reprezenta România la finala JA European Company of the Year 2019 din Lille, Franța.

 

La categoria Studenți, câștigătorul marelui premiu al competiției de antreprenoriat este echipa Mindfully Technologies de la Universitatea Politehnică Timișoara, coordonată de profesorul Sebastian Fuicu.

Studenții au dezvoltat XVision, o aplicație bazată pe un sistem de analiză automată a radiografiilor, care folosește inteligența artificială pentru a genera interpretări de înaltă acuratețe (90%) a imaginilor medicale.

Aplicația oferă doctorilor un diagnostic de tip „screening” și unul diferențial pentru fiecare radiografie, alături de o explicație a acestora folosind o hartă a zonelor de interes. Toate aceste

informații îi ajută pe doctori să fie mai eficienți, mai rapizi și să se concentreze mai bine pe parcursul unei zile de lucru.

Echipa va reprezenta România la finala europeană JA Europe Enterprise Challenge 2019 din Oslo, Norvegia, la sfârșitul lunii iunie.

 

De asemenea, au fost premiate:

 

  • Cel mai bun plan de afaceri – echipa Mevaun de la Colegiul Național de Informatică Piatra Neamț
  • Cel mai bun plan financiar – echipa Cufărul jucăriilor de la Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor

 

Premiul Investiția anului în agricultură a revenit echipelor:

 

  • BIO Chips de la Colegiul Agricol Dimitrie Cantemir Huși
  • Pimpinella de la Liceul Demostene Botez Trușești
  • Miracle de la Liceul Tehnologic Agricol Mihail Kogălniceanu
  • Cufărul jucăriilor de la Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor

 

Pe lângă recunoașterea celor mai bune echipe de elevi și studenți, în cadrul Galei au fost premiate și companiile care susțin educația de tip learning by doing prin programele și proiectele JA România:

 

Investitori în educație, secțiunea Educație antreprenorială

 

  • Romanian-American Foundation – pentru programele Educație antreprenorială în licee agricole și Universitatea antreprenorială
  • Metropolitan Life – pentru programul Schimbăm vieți (Life Changer)
  • Citi România – pentru pentru finanțarea sustenabilă a programului de antreprenoriat Mini-compania
  • NN România – pentru programul Social Innovation Relay
  • Bayer Fund – pentru programul Fostering Innovation Driven Entrepreneurship
  • FedEx – pentru programul Enterprise Without Borders

 

Investitori în educație, secțiunea Orientare profesională

 

  • ExxonMobil – pentru proiectul de educație STEM: Sci-Tech Challenge
  • Honeywell România – pentru proiectul de educație STEM: iTech Skills and Challenge
  • Johnson&Johnson – pentru proiectul de educație STEM: WiSTEM²D (Women in Science, Technology, Engineering, Mathematics, Manufacturing, and Design)
  • Telekom Romania – pentru proiectul Școala și viitorul meu
  • Ubisoft – pentru proiectul Gamecelerator 6.0
  • Accenture – pentru proiectul Success skills for future careers & business
  • Orange România – pentru proiectul Profesii digitale
  • Lesaffre – pentru proiectul Succesul profesional în industria alimentară

 

Investitori în educație, secțiunea Educație financiară

 

  • Raiffeisen Bank România – pentru programele ABCdar bancar și Clubul copiilor harnici, isteți și chibzuiți
  • KRUK România – pentru programul Credite inteligente
  • KPMG – pentru programul ABC taxe și impozite

 

Investitori în educație, secțiunile Dezvoltarea abilităților pentru viață și Educație pentru sănătate

 

  • Holcim România – pentru programul DRUM SIGUR – ABCdar Rutier
  • AstraZeneca – pentru programul Alimentație sănătoasă. Sport. Prevenție

 

Premii pentru proiectele JA derulate în acest an școlar au primit echipele de elevi:

 

  • OilCollect, de la Colegiul Național I.L. Caragiale din București, va reprezenta România la finala globală a competiției Social Innovation Relay.
  • Together for better, formată din cinci tineri de la Colegiul Național Mircea cel Bătrân, Liceul Tehnologic Gheorghe Miron Costin, Liceul Teoretic Decebal și Liceul Teoretic Ovidius din Constanța, a reprezentat România în cadrul finalei europene Sci-Tech Challenge.

 

De asemenea, au fost premiate școli și universități participante în competiții naționale Junior Achievement:

 

Școala antreprenorială a anului 2019

 

Școlile antreprenoriale finaliste în cadrul competiției „Școala antreprenorială a anului”, ce își propune recunoașterea, la nivel național și european, a celei mai bune școli în domeniul educației antreprenoriale, au fost:

 

  • Colegiul Economic A.D. Xenopol, București
  • Colegiul Național Ion Neculce, București
  • Colegiul Economic Virgil Madgearu, București
  • Colegiul Tehnic de Căi Ferate Unirea, Pașcani
  • Liceul Tehnologic Agricol Mihail Kogălniceanu, Miroslava

 

La nivel european, recunoașterea școlii câștigătoare se va face în cadrul unei ceremonii ce va avea loc în octombrie 2019, în Finlanda.

 

 

 

Susțin educația financiară în comunitatea mea:

 

Competiția a fost organizată cu susținerea Raiffeisen Bank pentru a încuraja includerea educației financiare în curriculumul școlar, utilizând resurse în format digital și interactive.

 

Liceele câștigătoare sunt: Colegiul Andronic Motrescu din Rădăuți, Colegiul Național Octav Onicescu din București și Liceul Tehnologic Matei Basarab din Strehaia.

Alte 5 premii au fost acordate pentru implicarea, în competiție, a tuturor elevilor: Liceul Tehnologic Petru Rareș (Botoșani), Colegiul Economic Delta Dunării, (Tulcea), Liceul Tehnologic Forestier (Sighetu-Marmației), Liceul Teoretic Tudor Vladimirescu (Drăgănești-Olt), Liceul Teoretic Aurel Lazăr (Oradea).

 

Toate liceele câștigătoare beneficiază de finanțări pentru dotarea și modernizarea spațiilor de învățare.

 

Competiția de mini-granturi pentru universități

 

Derulată cu susținerea Romanian-American Foundation, aceasta prevede acordarea de mini-granturi pentru susțienerea proiectelor antreprenoriale pentru profesori și studenți, în hub-urile univesitare.

 

Au fost premiate: Universitatea din București, Universitatea Politehnică din București, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Universitatea Ovidius din Constanța, Universitatea din Craiova, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iași, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava și Universitatea Politehnică din Timișoara.

 

Gala JA Hall of Fame – INVESTEȘTE ÎN EDUCAȚIE!® este un eveniment internaţional prestigios, organizat de către Junior Achievement şi dedicat recunoaşterii contribuţiei profesorilor, elevilor și studenților implicați în programe educaționale naționale și internaționale de tip learning by doing, precum și a companiilor și profesioniștilor care încurajează și susțin dezvoltarea legăturii dintre comunitatea academică și cea economică din România.

 

Despre Junior Achievement România

Junior Achievement România, organizaţie non-profit, a fost fondată în anul 1993 şi este parte a JA Worldwide® USA şi JA Europe. JA este cea mai mare organizaţie internaţională de educaţie antreprenorială, economică, financiară și STEM, de orientare profesională, sănătate și dezvoltare a abilităților pentru viață, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În România, programele JA de tip „learning by doing” sunt urmate anual de peste 200.000 de elevi și studenți din peste 1.700 de instituţii de învăţământ şi se desfăşoară local în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naționale, instituţiile de învăţământ şi comunitatea de afaceri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here