Emiterea actelor urbanistice online, un succes

0
634

 

Doar 8 zile, termenul mediu de emitere de către Consiliul Județean Cluj a certificatelor de urbanism digitale

 

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a realizat, împreună cu funcționarii Direcției de Urbanism a forului județean, o analiză a activității derulate de acest departament în anul 2023. De asemenea, a fost vizat modul în care a funcționat platforma informatică Public.Cluj.Archi, destinată emiterii electronice a documentelor urbanistice.

Pe parcursul anului 2023, Consiliul Județean Cluj a emis 1.858 de Certificate de Urbanism (CU), din care, pentru un număr de 665 (cca. 36%), au fost depuse cereri pentru elaborarea în format exclusiv digital. Se constată, astfel, o creștere cu 26% față de aceeași perioadă a anului trecut. În topul comunelor pentru care au fost solicitate CU digitale, Ciurila, Mărișel, Beliș și Aiton ocupă primele patru locuri. Extrem de important, timpul mediu de emitere a CU pentru cererile depuse online a fost de doar 8 zile, cu mult sub termenul legal de 15 zile.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Ne bucurăm că oamenii înțeleg, tot mai mult, importanța utilizării platformei digitale puse la dispoziție de Consiliul Județean. Suntem, în continuare, singura autoritate administrativă locală din țară care a reușit să implementeze această soluție informatică extrem de utilă atât pentru clujeni cât și pentru noi, ca instituție. Ne dorim ca în acest an să extindem și mai mult funcționalitățile Ghișeului Unic, în beneficiul clujenilor, prin operaționalizarea mai multor tipuri noi de cereri specifice”.

În ceea ce privește emiterea autorizațiilor de construire și/sau desființare, în 2023 Consiliul Județean Cluj a emis 665 de asemenea documente, din care 14 exclusiv online, prin intermediul Ghișeului Unic. Proiectele urbanistice autorizate au o valoare investițională de 1.236.163.369 lei, respectiv aproape 250 de milioane de euro, în creștere cu cca. 60% față de anul trecut.

Referitor la desfășurarea Comisiilor Tehnice de Urbanism și Amenajarea Teritoriului (CTATU), al căror rol este acela de a fundamenta tehnic avizarea documentațiilor urbanistice, în anul anterior au avut loc 26 de asemenea ședințe. În cadrul acestora au fost discutate 417 de documentații, din care 128 de P.U.D-uri, 126 de P.U.Z.-uri, 129 studii de oportunitate, 26 de P.U.G.-uri, dar și 8 consultări.

 

 

Biroul de presă
8 ianuarie 2024

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here