ENGIE Romania, în parteneriat cu Asociația Dăruiește Viață, dotează instituţiile medicale publice din România cu echipamente medicale vitale pentru pacienţi

0
1197

ENGIE Romania continuă în anul 2016 programul de îmbunătăţire a sistemului medical ,,Energie pentru o şansă la viaţă’’ dotând instituţii medicale publice din România cu aparate de ventilaţie invazivă şi non-invazivă, vitale pentru pacienţii spitalizaţi.

Asociaţia Dăruieşte Viaţă a identificat, la începutul anului 2016, problema deficitului de echipamente medicale vitale, în special a celor din secţiile de ATI, existent la nivelul instituţiilor medicale publice din România şi situaţia delicată cu care se confruntă cadrele medicale în absenţa acestor echipamente. Conform unei statistici a Societăţii Române de Anestezie Terapie Intensivă realizate la începutul anului 2016, necesarul de aparate de ventilaţie mecanică pentru cele 65 de spitale publice luate în considerare în analiză era de circa 632 de bucăţi.

Pentru a răspunde acestei nevoi, Asociaţia Dăruieşte Viaţă şi ENGIE Romania au demarat proiectul de dotare cu 11 aparate de ventilaţie non-invazivă şi 3 aparate de ventilaţie invazivă a următoarelor instituţii publice medicale: Spitalul de Pneumoftiziologie din Constanţa, Spitalul Clinic de Copii Braşov, Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Grigore Alexandrescu”. Toate aceste spitale publice au un rol esenţial în tratarea bolilor respiratorii sau a pacienţilor aflaţi în stare gravă, sunt centre medicale regionale de referinţă, care însă erau dotate cu un număr insuficient de echipamente sau cu aparate cu durata de viaţă depăşită. Spre exemplu, secția ATI din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” dispunea doar de 2 aparate de ventilație mecanică non-invazivă, insuficiente pentru a face față numărului de aproape 2000 de pacienți care trec pragul spitalului anual, în ciuda faptului că secţia de terapie intensivă respiratorie reprezintă singura opțiune din zona capitalei și deseori din întreaga țară.

Investiţia totală a ENGIE Romania în proiect se cifrează la circa 200.000 de euro.

,,Ne-am asumat misiunea de a fi utili comunităţilor în care activăm, nu numai prin furnizarea de energie şi servicii, dar şi prin și prin derularea de proiecte de responsabilitate socială. Am început să investim în domeniul sănătăţii în anul 2013, odată cu lansarea programului ,,Energie pentru o şansă la viaţă’’, iar acum finalizăm cel de-al treilea proiect de dotare cu aparate de ventilaţie a unor centre medicale de importanţă majoră pentru Bucureşti şi anumite regiuni din ţară. Ne bucurăm că putem veni astfel în sprijinul semenilor noştri’’, a declarat Eric Stab, Președinte Director General ENGIE Romania.

,,Donarea acestor aparate de ventilație mecanică este mai mult decât necesară, în condițiile în care pacienții diagnosticați cu neoplasm pulmonar, cei care necesită chirurgie toracică sau măsuri paleative și care dezvoltă insuficiență respiratorie, reprezintă o categorie importantă ca număr dintre cei trataţi la Terapie Intensivă Respiratorie”, a declarat Dr. Popescu Georgeta, Manager Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”, București.

Problema acută a lipsei aparatelor de ventilație a ieșit la suprafață acum un an, când a avut loc tragedia de la Colectiv. Aceste tipuri de dotări sunt vitaleîn toate spitalele din România care tratează urgențe medicale dar și boli pulmonare. Nu puteam aștepta încă o tragedie pentru a lua măsuri”, a spus Carmen Uscatu, Președinta Asociatiei Dăruiește Viață.

Despre Energie pentru o şansă la viaţă :

Programul ,,Energie pentru o şansă la viaţă’’ a fost lansat de ENGIE România în anul 2013 şi vizează îmbunătăţirea sistemului medical românesc în cadrul instituţiilor medicale publice, având ca direcţie de acţiune modernizarea unor centre de excelenţă profesionale şi dotarea cu aparatură medicală de înaltă performanţă. În ediţia 2013 a programului a fost implementat primul proiect de modernizare și dotare cu echipamente medicale performante a Centrului de Hematologie și Transplant Medular din cadrul Institutului Clinic Fundeni, printr-o investiţie de 375.000 de euro. În ediţia 2014 a fost lansat proiectul de deschidere a unei noi săli de operație în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, cu o investiție de 235.000 de euro din partea ENGIE România.

*****

Asociația Dăruiește Viață 

Asociația Dăruiește Viață susține copiii și adulții bolnavi de cancer. Modernizează și dotează spitale, informează și consiliază pacienți, derulează proiecte de advocacy. A investit, alături de partenerii săi, în spitalele din București, la Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Universitar de Urgență București, Spitalul Universitar de Urgență Elias, în Timișoara, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, Louis Țurcanu și în Brașov la Spitalul Clinic de Copii. A modificat o lege și a determinat înființarea Subprogramului de diagnosticare a leucemiilor. Bursa de fericire este platforma online de strângere de fonduri a asociației Dăruiește Viață.

www.daruiesteviata.ro www.bursadefericire.ro

ENGIE Romania

Grupul ENGIE este prezent în România în trei sectoare de activitate: gaze naturale, electricitate şi servicii energetice.ENGIE Romania este principala filială a Grupului în România şi deţine companiile Distrigaz Sud Reţele, ENGIE Servicii, Alizeu Eolian şi Brăila Winds. Compania activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, furnizare de electricitate, servicii tehnice pentru instalaţiile de gaze naturale şi centrale termice şi producţie de electricitate. ENGIE Romania şi filialele sale deservesc un portofoliu de 1,6 milioane de clienţi, operează o reţea de 18.500 km, deţin două parcuri eoliene cu o capacitate totală de 100 MW şi au aproximativ 3.450 de angajaţi.

Energie pentru fapte bune este platforma de responsabilitate socială a ENGIE Romania, platformă care reuneşte proiectele de implicare în comunitate ale companiei.

www.energiepentrufaptebune.ro;

www.engie.ro

Facebook – https://www.facebook.com/energiepentrufaptebune/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here