EnVogue Residence finalizează prima fază de construcție!

0
790

Cele 165 de apartamente vor fi gata în decurs de o lună

Prima fază de dezvoltare a EnVogue Residence – Iuliu Maniu, ansamblu rezidențial amplasat în apropierea stațiilor de metrou Păcii și Preciziei, se află în proces de finalizare. EnVogue Residence este Partener al Târgului Național Imobiliar, iar reprezentanții ansamblului vor fi prezenți în cadrul ediției TNI ce are loc în perioada 19-21 mai la Palatul Parlamentului. Echipa de construcție lucrează în momentul de față la realizarea finisajelor de interior pentru corpul C, cele 165 de unități locative urmând a fi gata în decurs de o lună. Compania dezvoltatoare are în derulare, concomitent, și faza a doua de construcție a proiectului, reprezentată de corpul B, ce cuprinde 210 apartamente (cu una până la trei camere, alături de penthouse-uri).

„Pentru că am avut parte de o iarnă caldă, am putut continua să lucrăm susținut la ansamblul EnVogue Residence – Iuliu Maniu, astfel că acum ne apropiem de predarea celei dintâi faze de construcție. După realizarea recepției, ne vom concentra pe finalizarea celei de-a doua etape, adică a corpului B, al cărui termen de predare este estimat pentru finalul acestui an. În prezent, mai bine de jumătate din apartamentele aferente celor două faze de dezvoltare sunt (pre)contractate, cele mai căutate fiind unitățile de tip studio, respectiv cu două camere. Majoritatea clienților noștri de până acum au avut în vedere achiziții pentru uzul propriu, însă am discutat și cu investitori interesați de oportunitatea închirierii ulterioare a proprietăților.”

Radu Dumitrescu, Sales Manager EnVogue Residence

Amplasat în zona de vest a Capitalei, pe Bulevardul Iuliu Maniu, nr. 586-590, EnVogue Residence – Iuliu Maniu reprezintă o investiție de circa 40 de milioane de euro, derulată de un dezvoltator autohton. Alcătuit din trei corpuri, fiecare a câte două tronsoane, ansamblul aduce pe piață apartamente noi destinate clasei medii – garsoniere, studiouri, apartamente cu două și trei camere, dar și penthouse-uri.

Locuințele din cadrul proiectului au suprafețe generoase, peste media practicată în mod obișnuit pe acest segment de piață: garsonierele au peste 42 de metri pătrați utili, unitățile cu 2 camere depășesc, de regulă, 60 de metri pătrați, iar cele cu trei camere, 92 de metri pătrați. De asemenea, dotările și finisajele se încadrează în categoria premium, tocmai pentru a furniza rezidenților acel plus de confort pe care și-l doresc în propriile case.

„Încă din fazele incipiente de concepție, am pus un accent deosebit asupra calității vieții pe care urmează să o oferim viitorilor locatari ai ansamblului, fie ei proprietari sau chiriași. Acesta a fost motivul pentru care, dincolo de suprafețele generoase, materialele de calitate superioară și finisajele din categoria premium, am inclus în proiect și o facilitate foarte importantă pentru siguranța locatarilor, anume adăposturile antiatomice (câte unul pentru fiecare bloc). Pe aceeași linie se înscrie și faptul că la începutul acestui an am instalat prima serie de panouri fotovoltaice în cadrul proiectului, astfel că rezidenții noștri se vor putea bucura de confortul și beneficiile unei surse de energie regenerabilă.”

Radu Dumitrescu, Sales Manager EnVogue Residence

Cu un regim de înălțime de la 6 la 9 etaje, primele două corpuri din EnVogue Residence – Iuliu Maniu au o fundație de tip radier general, cu două subsoluri, structura fiind pe cadre de beton, iar compartimentările interioare, din cărămidă Porotherm. Apartamentele vor avea certificat de performanță energetică de clasa A, izolația exterioară fiind realizată dintr-o combinație de vată bazaltică și polistiren, ce oferă și un grad ridicat de protecție ignifugă. Terasele beneficiază de sistem de termoizolație și hidroizolație de la Sika. Viitorii locatari vor avea la dispoziție, strict în incinta complexului rezidențial, facilități precum spații verzi, zonă de promenadă, locuri de joacă pentru copii, spații comerciale, restaurant, sală de fitness, supermarket, stații de încărcare pentru mașini electrice etc.

 

Despre EnVogue Residence

Cu o experiență de circa 9 ani pe piața rezidențială din Capitală și împrejurimi, dezvoltatorul autohton EnVogue Residence are un portofoliu de 5 proiecte finalizate, la care se adaugă unul aflat în curs de construcție, anume EnVogue Residence – Iuliu Maniu. Printre obiectivele avute în vedere de companie se numără, în primul rând, siguranța și confortul locatarilor, alături de accesul facil la mijloacele de transport în comun, respectiv la principalele puncte de interes ale orașului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here