E.ON ar putea renunta la 1.700 salariati, daca nu cresc preturile la gaze si electricitate

0
768
anre

anreE.ON Romania ar putea renunta in acest an la aproximativ 1.700 de angajati, reprezentand o scadere cu 23% a numarului de salariati comparativ cu sfarsitul lui 2009, daca ANRE nu va accepta cresterea tarifelor la gaze si energia electrica.

„Cresterea preturilor, care se tot amana, va avea implicatii severe atat asupra E.ON, cat si a altor companii. Probabil ca va trebui sa ne reorganizam mai repede si poate ca va trebui sa reducem numarul de angajati, inclusiv prin disponibilizari, nu doar prin programe de plecari voluntare si pensionari anticipate. Potrivit discutiilor actuale, este posibil ca din companiile E.ON din Romania sa plece in acest an 1.700 de persoane „, a declarat agentiei MEDIAFAX Frank Hajdinjak, directorul general al subsidiarei din Romania a grupului german de utilitati E.ON.

La sfarsitul anului trecut, in companiile E.ON din Romania lucrau 7.400 de persoane, astfel ca la finele anului numarul acestora ar putea ajunge la 5.700 de salariati.

Scaderea numarului de angajati va continua in 2011 si 2012, a precizat Hajdinjak.

El declara, la sfarsitul anului trecut, ca grupul va continua in 2010 sa reduca numarul de angajati, urmand sa ajunga in 2012 la circa 6.500 de salariati.

Daca Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) nu va acepta majorarea preturilor, E.ON Romania va avea dificultati in obtinerea de surse proprii de finantare a programului de inmagazinare a gazelor pentru perioada de iarna, in continuarea investitiilor, iar pierderile companiei vor creste, potrivit oficialului E.ON Romania.

„Conform calculelor noastre, pretul gazelor ar trebui sa creasca cu mai mult de 17% , pentru ca acum noi vindem sub costuri. Este nerealista o majorare la 1 aprilie, dar suntem dispusi sa gasim solutii inteligente, impreuna cu ANRE. Pretul electricitatii ar trebui majorat cu cel putin 5%.”, a afirmat Hajdinjak.

Presedintele ANRE, Petru Lificiu, a afirmat, marti, ca pretul electricitatii va fi mentinut pana la 1 ianuarie 2011, iar cel al gazelor nu va fi majorat la 1 aprilie, insa pe parcursul anului ar putea fi indexat cu inflatia din 2009.(Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here