Este esential ca pe piata muncii sa fie introdusi cat mai multi tineri”- considera ministrul delegat pentru IMM, Mediu de Afaceri si Turism, Florin Jianu

0
1150

Schema de ajutor de minimis “Locuri de munca subventionate”, lansata de Departamentul pentru IMM, Mediul de Afaceri si Turism, este un program cu finantare europeana nerambursabila, in valoare de circa 40 de milioane de euro. Este un program care-si propune sa incadreze in munca aproximativ 6.400 de tineri absolventi, promotia 2014, atat cu studii medii, cat si cu studii superioare. Detalii despre acest proiect-pilot – aflat in plina desfasurare, in premiera in Romania – ne ofera ministrul delegat pentru intreprinderi Mici si Mijlocii, Mediu de Afaceri si Turism, Florin Jianu.

Ce aduce nou acest proiect european?

Programul a pornit de la o idee comuna, a mea si a ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, pentru a sustine tinerii absolventi – pe de o parte – si pentru a sustine intreprinderile mici si mijlocii, pe de alta parte. In general, intreprinzatorii se feresc sa angajeze un tanar absolvent. Ei cer experienta, iar pentru un tanar absolvent este dificil sa vina de pe bancile scolii cu experienta necesara. Astfel ca am gandit acest program, prin care orice nou absolvent care se angajeaza are salariul sustinut din fonduri europene, fie ca vorbim despre absolventi de liceu (unde salariul net sustinut este de 900 lei pe luna, pe o perioada cuprinsa intre 6 si 12 luni), fie ca sunt absolventi de studii superioare (un de salariul net lunar este de 1.300 de lei, pentru acelasi interval de timp). In perioada respectiva, acel absolvent devine productiv pentru compania care l-a angajat, fiind un castig atat pentru firma – deoarece salariul este platit din fonduri europene – cat si pentru tanarul absolvent, care capata experienta.

Proiectul este implementat la nivel de tara in toate cele opt regiuni de dezvoltare, dintre care unele au rata somajului mai scazuta, iar in altele somajul este foarte mare. Pana acum, deja au fost angajati prin acest proiect circa 1.200 de tineri absolventi…

Asa este, insa aici vorbim despre o abordare unitara la nivel national si de sanse egale pentru tinerii absolventi, indiferent din ce zona a tarii ar proveni. Important este ca, prin acest program, sa cream un precedent pentru fondurile din perioada 2014 – 2020, iar ca urmare a discutiilor pe care le-am avut cu ministrul Fondurilor Europene acest tip de program va continua in anii viitori, ceea ce este un lucru imbucurator. Este si un semnal puternic pentru mediul de afaceri, ca are la dispozitie inca un instrument de sprijin.

La nivelul fiecarei regiuni exista o tinta de 800 de tineri absolventi care ar trebui sa fie angajati prin acest program pana la expirarea perioadei de inscriere, care inteleg ca s-a prelungit…

Da, perioada o sa fie prelungita cat va fi posibil prin POSDRU, adica pana la finalul anului 2015, astfel incat acest concept sa continue. Iar in acest proiect vor intra si absolventii de anul viitor si chiar pana in 2020, pentru ca programul urmeaza sa fie si in urmatorul exercitiu financiar, 2014 – 2020.

Dintre cele 800 de locuri pentru fiecare regiune de dezvoltare, 300 sunt pentru studii medii, iar 500 pentru tineri absolventi de studii superioare. Considerati ca se vor atinge aceste cifre?

Rezultatele de pana acum arata ca exista o apetenta pentru acest program, iar noi suntem optimisti ca vor fi atinse obiectivele urmarite. insa, chiar si daca nu se va ajunge la numarul maxim, important este ca se va crea o obisnuinta atat a intreprinzatorului, cat si a absolventului sa caute si sa utillizeze astfel de instrumente. M-am intalnit cu intrprinzatorii, am fost si in aproape toate centrele universitare din Romania si am semnat zeci de protocoale pentru a promova programul, astfel incat, pas cu pas, sa ajungem la indeplinirea obiectivelor.

Acest program va ajuta la scaderea somajului in randul tinerilor?

Da, acest program va contribui la scaderea ratei somajului, dar nu numai acesta, ci toate tipurile de instrumente care sustin angajarea. Noi mai avem si alte programe puse la dispozitia intreprinzatorilor, cum ar fi programul SRL–D (debutant) care a creat, pana acum, 16.669 de companii si aproximativ 30.000 de locuri de munca. Un alt program foarte interesant pe care l-am lansat si care e legat de locurile de munca subventionate este Romania Start-Up, un program de 150 de milioane de euro, care sustine tinerii din faza de educatie, tinerii din liceu si merge spre faza de finantare a afacerilor acestora (este vorba despre tinerii cu varsta cuprinsa intre 18 si 25 de ani, dar si peste 25 de ani), antreprenoriatul fiind printre ceea ce la nivel european si tehnic poarta numele de “masuri active de ocupare”.

Ce trebuie sa faca un tanar care doreste sa se inscrie in schema de ajutor de minimis despre care am vorbit?

Pasii de urmat sunt extrem de simpli, iar posibilitatile sunt multiple. Orice tanar absolvent poate intra pe site-ul imm.gov.ro si vedea proiectul, se poate adresa oficiului teritorial la care este arondat, poate face o simpla aplicatie online, isi poate el gasi angajatorul sau poate accesa baza de date aflata pe imm.gov.ro pentru a-si gasi un angajator potrivit, deci paleta este extrem de larga, procedura este foarte simpla, formularele sunt si ele extrem de simplu de completat. Procedura este similara si pentru angajatori, firmele care doresc sa se inscrie o pot face, nu sunt foarte multe sarcini de indeplinit, exista doar obligativitatea ca locul de munca creat prin acest program sa fie mentinut pe o perioada de timp similara celei pentru care a primit subventia, dar aici este vorba despre locul de munca, nu de persoana angajata. Astfel ca, daca se intampla ca un tanar absolvent sa nu corespunda exigentelor postului, el trebuie sa fie inlocuit cu un alt absolvent din promotia 2014, in aceleasi conditii. Pentru ca trebuie indeplinit scopul programului.

Cat de benefica este prezenta cat mai multor tineri pe piata muncii?

Este esential ca pe piata muncii sa fie introdusi cat mai multi tineri. Ei vin cu un nou tip de pregatire, in care instrumentele IT si inovarea sunt pe primele locuri. De asemenea, tinerii vin cu un alt tip de energie intr-o companie, care poate fi benefica intregii firme. De regula, tinerii aduc plusvaloare, ei fiind conectati la tot ceea ce se intampla in mediul online, ori in zonele tehnice. Acestea cred ca sunt atu-urile tinerilor. O economie care absoarbe cat mai multi tineri este o economie moderna, adecvata zilelor noastre. (Daniel Negut)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here