Eurodeputatul PSD Victor Boștinaru: „Președintele României trebuie să fie mai presus de confruntarea politică”

0
1661

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D pentru politică externă, răspunde celor mai recente declarații ale președintelui Klaus Iohannis, subliniind atât faptul că președintele în funcție trebuie să fie mai presus de confruntarea politică, dar și faptul că președintele Iohannis își folosește funcția în interese personale.

Astfel, conform eurodeputatului Victor Boștinaru: Domnule președinte, trebuie să recunosc că astăzi am urmărit cu o atenție mai mare decât de obicei, declarațiile dumneavoastră. Am făcut acest lucru convins că, măcar în încercarea de a salva aparențele (prezența Comisiei de la Veneția la București) veți fi prudent și rezervat când comentați hotărârile Curții Constituționale. Trebuie însă să declar cu amărăciune: nu mai cred de multă vreme că aveți o altă lectură a Constituției decât cea pe care o are și Traian Băsescu.

 

Ceea ce m-a șocat cel mai mult a fost afirmația dumneavoastră că statul paralel nu există și că există un sigur stat, acela pe care dumneavoastră „îl reprezentați”. Fără să stau pe gânduri am reflectat asupra definiției dată de Ludovic al XIV-lea, statului absolutist francez: „L’État, c’est moi!”.

 

Revenind la conținutul declarațiilor dumneavoastră, vreau să vă amintesc câteva lucruri care sunt de notorietate și care nu aveau cum să nu vă fie cunoscute (nu aveați cum să nu fi auzit sau văzut, datele sau probele referitoare la acestea). Să recapitulăm doar câteva dintre acestea:

 

– Fostul președinte al Curții Constituționale a declarat recent că v-a invitat și v-a informat, domnule președinte, în birourile Curții Constituționale, despre presiunile pe care SRI le făcea asupra acesteia și care aveau să conducă la arestarea judecătorului Toni Greblă, recent achitat de ÎCCJ. Dumneavoastră ați tăcut…

 

– De ani de zile, asociațiile profesionale ale magistraților și recent, organizația magistraților europeni MEDEL, acuză protocoalele secrete și vă cer să le desecretizați, iar dumneavoastră tăceți. 


– Se vorbește de atâta vreme de echipe mixte și de câmp tactic iar dumneavoastră n-ați văzut și n-ați auzit nimic.

 

– Investigațiile de presă au revelat abuzurile incredibile de la DNA Ploiești care au dus la sancționarea sau investigarea unora dintre magistrații implicați, la deschiderea unor dosare penale, iar dumneavoastră n-ați văzut și n-ați auzit nimic. 

 

– Curtea Constituțională a făcut o analiză antologică a modului în care procurorul șef al DNA a încălcat Constituția și nu și-a îndeplinit obligațiile manageriale și dumneavoastră din nou, declarați că mai aveți nevoie de timp să înțelegeți hotărârea Curții.

 

Dumneavoastră ar trebui să fiți, domnule președinte, mai presus de confruntarea politică, cel puțin în ceea ce privește marile teme de interes național, inclusiv drepturile și libertățile democratice. 

 

Constatând modul arogant, sfidător, în care vă poziționați, nu-mi rămâne decât să mă întreb: este președintele țării mele atât de anti-democratic încât să calce în picioare valori pentru care în România s-a murit în decembrie 89? Ar fi prea simplu și neadevărat să cred că aveți o problemă cu auzul și vederile politice. 

 

Eu resping această idee și cred că, mai degrabă, pe fond, disprețuiți democrația, drepturile și libertățile fundamentale și priviți funcția de președinte al României ca pe un sistem menit să servească doar intereselor dumneavoastră personale de putere. Acest lucru vă descalifică, domnule președinte!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here