Europa rasufla usurata dupa alegerile din Grecia

0
757
grecia-euro-balansoar

 

grecia-euro-balansoar

Liderii europeni au intins mana Atenei inca de duminica seara, pentru a facilita aplicarea reformelor si formarea unui Guvern de dreapta proeuro, respirand usuraţi dupa votul grecilor.

 

Inca dupa primele estimari ale rezultatelor alegerilor legislative din Grecia, Berlinul a trimis un semnal de flexibilizare a poziţiei sale, intransigente in mod obisnuit, cu privire la reformele necesare pentru consolidarea competitivitaţii economiei grecesti in plina criza.

„Pot sa imi imaginez ca vom discuta din nou termenele limita” pentru aplicarea programului de reforme negociat de Atena cu Uniunea Europeana si Fondul Monetar Internaţional in schimbul salvarii sale financiare, a declarat ministrul german de Externe, Guido Westerwelle.

El a subliniat ca Grecia a cunoscut o „paralizie politica in ultimele saptamani din cauza alegerilor”. „Cetaţenii normali nu trebuie sa fie victime, in special cei care au suportat deja taieri drastice”, a apreciat Westerwelle, adaugand ca nu exista „alta cale in afara reformelor”.

In Belgia, fostul ministru de Finanţe Didier Reynders a afirmat, de asemenea, ca exista „o marja de dialog posibila cu privire la termenele de punere in aplicare” a memorandumului incheiat intre Atena si creditorii sai.

„Europenii trebuie sa insoţeasca grecii catre cresterea (economica), este nevoie de disciplina dar si de speranţa”, a adaugat ministrul francez de Finanţe Pierre Moscovici.

Guvernul britanic s-a declarat, la randul sau, dispus sa colaboreze cu viitorul Cabinet grec, „indiferent care va fi acesta”.

„Marea Britanie va colabora cu Guvernul ce va fi format, indiferent care va fi acesta”, a declarat un purtator de cuvant al Foreign Office.

Liderii europeni care nu isi ascund preferinţa pentru liderul dreptei Antonis Samaras s-au vazut mai linistiţi dupa victoria acestuia in faţa liderului stangii radicale Alexis tsipras. Samaras pare in masura sa formeze, impreuna cu trei partide proeuro, un Guvern de uniune naţionala.

Cancelarul german Angela Merkel l-a sunat rapid pentru a-l felicita pentru „rezultatul sau bun”. Ea a declarat ca „pleaca de la principiul ca Grecia isi va respecta angajamentele europene”.Ministrul german de Finanţe Wolfgang Schäuble a salutat „decizia alegatorilor greci de a continua aplicarea reformelor economice si fiscale profunde”.

Ministrii de Finanţe din zona euro si-au exprimat speranţa ca „va fi format rapid un Guvern grec care va pune in aplicare programul faţa de care Grecia si zona euro si-au luat angajamentul la inceputul anului”, intr-un comunicat al Eurogrup.

Linistit dupa aceste rezultate care indeparteaza spectrul iesirii Greciei din zona euro, Eurogrup „asteapta ca instituţiile de creditare sa revina in Grecia imediat ce noul Guvern va fi instalat (…) si sa se pregateasca pentru o prima examinare a situaţiei ţarii, in cadrul unui al doilea plan de ajutor”.

FMI a anunţat, de asemenea, ca este „pregatit sa discute cu noul Guvern” grec, in timp ce presedintele Uniunii Europene Herman Van Rompuy si cel al Comisiei Europene Jose Manuel Barroso au promis sa ajute Atena. „Vom continua sa susţinem Grecia”, au declarat ei intr-un comunicat comun difuzat de la Los Cabos (Mexic), unde va incepe luni un summit al sefilor de stat si de guvern din G20.

In timp ce Samaras promoveaza „o renegociere” a planului de austeritate impus ţarii de doi ani de creditori, tsipras voia „anularea” acestuia.

„Este important sa fie format un Guvern proeuropean care sa nu puna in discuţie tot ce a fost negociat”, a declarat Westerwelle.

Liderii europeni membri ai G20 au discutat duminica prin telefon inainte de inceperea summitului de la Los Cabos, a declarat seful Guvernului spaniol Mariano Rajoy, adaugand: „Cred ca ceea ce vom transmite este un mesaj de incredere in euro”.

Ministrii de Finanţe ai G7 si-au exprimat, de asemenea, public dorinţa de menţinere a Greciei in zona euro.(MEDIAFAX)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here